Sarah Ferguson vorbește despre presupusa „rivalitate” dintre ea și Prințesa Diana

Sarah Ferguson, Ducesa de York, a vorbit în cadrul unei campanii despre „rivalitatea" dintre ea și Prințesa Diana.

Sarah Ferguson vorbește despre presupusa „rivalitate” dintre ea și Prințesa Diana

Sarah Ferguson a publicat un eseu în sprijinul publicației Hello! care a lansat campania #HelloToKindness, ce se concentrează asupra avantajelor și dezavantajelor rețelelor sociale. „Folosesc Twitter și Instagram și sunt recunoscătoare că ambele îmi permit să comunic direct cu persoanele care sunt interesate, îmi promovează cauzele caritabile și lasă oamenii să-mi citească propriile cuvinte”, spune Sarah.

Cu toate aceste, Ducesa de York este conștientă de părțile mai puțin plăcute ale social media, adăugând „Rareori merg în social media sau pe site-urile de știri pentru a citi comentariile oamenilor. Știu că mulți dintre ei spun lucruri frumoase, dar există și o minoritate ce pare să creadă că toate regulile normale ale societății nu se aplică pe internet”, a continuat Sarah Ferguson.

„Femeile, în special, sunt constant aduse una împotriva celeilalte sau sunt comparate într-un mod care îmi amintește de felul în care oamenii încercau să ne portretizeze pe mine și pe Diana drept rivale, ceea ce este complet fals, niciuna dintre noi nu a simțit asta vreodată.”

Mama Prințeselor Beatrice și Eugenie a explicat că bullying-ul poate avea consecințe asupra sănătății mintale a victimelor. „Cred că este momentul să luăm atitudine. Nu este despre libertatea discursului. Este inacceptabil să postezi abuzuri sau amenințări în social media sau pe site-urile de știri, și este inacceptabil să ataci ceilalți utilizatori doar pentru că nu sunt de acord cu tine.”

Personalul de la Palatul Kensington a petrecut „ore în șir” pentru a sorta comentariile online adresate Prințului William și Prințului Harry. Mai mult decât atât, comentariile negative s-au înmulțit considerabil în ultimele luni, după ce au apărut numeroase zvonuri conform cărora Kate Middleton și Meghan Markle ar avea un conflict.

Citește și:
Richard Gere a devenit tată pentru a doua oară la 69 de ani

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Mai multe din people