Kate Middleton și Meghan Markle au competiție serioasă la capitolul stil regal!
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2018/03/regina-rania-si-regina-maxima.jpg)
Cuplul regal al Iordanului a făcut o vizită oficială în Olanda zilele trecute, cu scopul de a întări relațiile politice dintre cele două state.
Cu această ocazie, Regina Rania a Iordanului, o apariție întotdeauna stylish, pe care ți-am mai prezentat-o în paginile site-ului nostru, s-a întâlnit cu o altă regină, la fel de stilată: Regina Maxima a Olandei.
Mai mult decât atât, se pare că cele două regine și-au coordonat ținutele în anumite ocazii. Spre exemplu, atunci când au vizitat Haga, cele două personalități regale au ales tonuri neutre de gri, punctate de accente colorate sau de alb.
![]()
Regina Rania a Iordanului, în vârstă de 47 de ani, a ales pantaloni albi tip culotte, semnați Alexander Mcqueen și un blazer gri, în timp ce Regina Maxima, în vârstă de 46 de ani, a optat pentru un look un pic mai romantic: o rochie cu volane, tot într-un ton de gri.
În ultima zi a vizitei oficiale, cuplurile regale au vizitat și Muzeul Gemeentemuseum Den Häag. Pentru această ocazie, reginele și-au coordonat iarăși ținutele, alegând paltoane elegante combinate cu stiletto clasici din piele velur în aceleași nuanțe: Regina Rania a ales un bleu, iar Regina Maxima un ocru mai cald.
![]()
Din păcate, vizita cuplului regal din Iordan în Olanda a durat doar două zile, așa ca cele două regine nu și-au putut etala și alte ținute stylish, însă așteptăm cu nerăbdare următoarea ocazie!
Foto: Hepta