Prințesa Beatrice și-a anulat nunta din cauza pandemiei de coronavirus

Prințesa Beatrice trebuia să se căsătorească cu Edoardo Mapelli Mozzi pe 29 mai, însă nunta a fost anulată.

Prințesa Beatrice și-a anulat nunta din cauza pandemiei de coronavirus

Fiica Prințului Andrew și a Ducesei de York, Prințesa Beatrice, trebuia să se căsătorească cu Edoardo Mapelli Mozzi pe 29 mai, însă planurile au fost anulate din cauza pandemiei de coronavirus, susține publicația People.

Ceremonia religioasă trebuia să aibă loc la Capela Regală de la St. Jamess Palace, iar Regina Elisabeta a II-a urma să găzduiască o recepție în grădinile de la Palatul Buckingham.

Mai mult decât atât, potrivit People, „invitațiile la nuntă nu au fost niciodată trimise”, tocmai din cauza pandemiei de coronavirus. În luna martie a acestui an, reprezentanții familiei regale britanice au anunțat printr-o declarație oficială că „Prințesa Beatrice și Dl. Mapelli Mozzi așteaptă cu nerăbdare să să căsătorească însă sunt la fel de conștienți de nevoia de a evita riscurile inutile în actualele circumstanțe. În conformitate cu regulile impuse de guvernul din Marea Britanie, cuplul ia în considerare reanalizarea planurilor făcute pentru 29 mai. Sunt foarte conștienți de sfaturile autorităților cu privire atât la evitarea unor riscuri pentru sănătatea membrilor familiei, cât și cele care au în vedere interzicerea unor evenimente cu mulți participanți. Prin urmare, recepția plănuită a se desfășura în grădinile de la Palatul Buckingham nu va mai avea loc”.

Prințesa Beatrice și Edoardo Mapelli Mozzi s-au logodit în septembrie 2019, în timpul unei vacanțe în Italia, anunțul fiind făcut de Palatul Buckingham. Imaginile folosite pentru acest anunț au fost făcute de Prințesa Eugenie, cea care s-a căsătorit în octombrie 2018 cu Jack Brooksbank.

După nuntă, Beatrice va primi un nou titlu regal, însă nu din partea familiei regale britanice, ci din partea familiei lui Edoardo. Acesta nu este doar un om de afaceri italian, ci este și un aristocrat, el fiind fiul contelui Alessandro Mapelli Mozzi. Astfel, având în vedere că la rândul lui Edoardo moștenește titlul tatălui său, Beatrice va deveni o contesă după căsătorie.

În plus, cel mai probabil aceasta va avea și propriul palat. Edoardo, fiind fiul cel mare al lui Alessandro, va moșteni Villa Mapelli Mozzi, un palat construit în Bergamo, nordul Italiei.

Citește și:
Lady Kitty Spencer, nepoata Prințesei Diana, s-ar fi logodit cu iubitul ei, Michael Lewis

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people