Natalie Dormer a născut în secret, în carantină

Natalie Dormer a născut. Starul din Game of Thrones a dezvăluit că a ținut secretă venirea pe lume, în carantină, a copilului său.

Natalie Dormer a născut în secret, în carantină

Natalie Dormer a născut. Vedeta, devenită celebră prin rolul din iconicul serial Game of Thrones, a dezvăluit că are, împreună cu partenerul său, David Oakes, o fetiță pe care a numit-o un „copil Covid”. Nașterea a fost ținută secretă pentru publicul larg, dar împărtășită cu familia și prietenii apropiați. Oakes este, la rândul său, actor, iar cei doi s-au cunoscut în 2019, jucând în producția Venus in Fur într-un teatru londonez.

Vestea că Natalie Dormer a născut a venit chiar de la aceasta, dar nu pe canalele de social media, căci actrița nu folosește astfel de mijloace de comunicare, ci prin intermediul podcast-ului That’s After Life, realizat de prietena ei, Esther Rantzen.

„Este lucrul perfect de făcut într-o pandemie – să rămâi însărcinată, să faci un copil”, a declarat aceasta. „Simt că sunt un clișeu, probabil că fiica mea va sta într-un bar în 30 de ani, spunându-i cuiva: ‘da, sunt un copil Covid.'”, adăugând că până acum, la vârsta de trei luni, fiica ei este o bucurie. „Are doar trei luni și e o bucurie absolută, nu o să mă mai plâng niciodată despre orele de filmare pentru că deprivarea de somn înseamnă altceva. (…) Oamenii spun ‘întreaga perspectivă asupra vieții ți se va schimva, împreună cu tot setul tău de valori’, și îți dai ochii peste cap și spui ‘da, da’ – și apoi faci un copil și zici ‘wow!’.”

După dezvăluirea că Natalie Dormer a născut în timpul perioadei de carantină, actrița a dat detalii despre cum se împacă cu noul său statut de mamă, povestind despre problemele legate de lipsa somnului și despre cum își imaginează revenirea la muncă. „Cred că va fi foarte dificil, nu vreau să distorsionez experiența copilăriei”, a spus aceasta, menționând și că, probabil, îi va fi mai ușor să revină pe scena unui teatru decât pe platourile de filmare, datorită orelor mai prietenoase de lucru. „Oamenii din industria în care lucrez se bazează pe bone, și fac asta pentru un motiv, astfel încât să-și poată lua copiii cu ei. Dar pentru mine ar fi perioada perfectă să mă întorc pe scenă, pentru că aș putea petrece întreaga zi cu ea. Deși, cu Covid-ul, cine știe când se va întâmpla asta? Chiar îmi pare rău pentru teatrele din țară, sunt vremuri grele.”

Citește și:
Cum arată azi Kitty Cepraga, actrița care a părăsit România pentru o carieră în Italia?

Foto: arhiva ELLE

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people