Mesajele emoționante transmise de artiști și vedete după moartea actorului Ion Caramitru

Actorul Ion Caramitru s-a stins din viață duminică, 5 septembrie, la Spitalul Elias din București, la vârsta de 79 de ani.

Mesajele emoționante transmise de artiști și vedete după moartea actorului Ion Caramitru

Actorul Ion Caramitru a murit duminică, 5 septembrie, la spitalul Elias din București, acolo unde era internat de mai multe săptămâni din cauza unor probleme de sănătate, la vârsta de 79 de ani.

Vestea că actorul și directorul Teatrului Naţional Bucureşti s-a stins din viață a venit la câteva ore după ce s-a aflat că Ivan Patzaichin, legendarul canoist, a murit la vârsta de 71 de ani, tot la Spitalul Elias.

Mai mulți artiști și-au exprimat regretul pentru pierderea celor doi, iar printre aceștia se numără și Ștefan Bănică, care a publicat pe contul său de Facebook un mesaj emoționant. „O duminică neagră! Azi ne-au părăsit două personalități uriașe ale sportului și teatrului românesc! Ivan Patzaichin și Ion Caramitru! E prea mult…! I-am cunoscut, i-am admirat, am învățat de la ei. Dumnezeu să-i odihnească!”, a scris Ștefan Bănică.

Actrița Oana Pellea a transmis un mesaj de condoleanțe. „Întâi Ivan și acum… Este una dintre cele mai urâte zile ale vieții mele… Drum bun, Domnule Ion Caramitru. Mulțumesc pentru tot ce ați făcut pentru TEATRUL ROMÂNESC! Condoleanțe familiei. Poate acum, mult prea târziu…o anumită parte din lumea teatrală din România o să înțeleagă ce ați reprezentat pentru Teatrul, Filmul și Cultură din România… Târziu…MULT prea târziu! Vă Mulțumesc, domnule Ion Caramitru! Drum bun!”

Loredana Groza a scris un mesaj de condoleanțe pe Facebook, însoțit de versurile piesei Bună seara, iubito, lansată în anul 1988, compusă de Adrian Enescu, pe textul lui Lucian Avramescu, amintind astfel și de cunoscutul duet cu actorul Ion Caramitru. „Buna seara iubite, Te aștept ca din cer, Să-mi aduci continente de palid mister…. Mai presus de măriri, de căderi, de cuvânt…” Adio Maestre Ion Caramitru.”

Simona Halep și-a exprimat regretul pentru pierderea lui Ion Caramitru. „Un fabulos actor! Dumnezeu să îl odihnească în pace!”

Actorul Alexandru Arșinel a transmis un mesaj de condoleanțe în cadrul unei intervenții la Realitatea Plus. Dacă a murit nu a și dispărut. A fost un adevărat stâlp al teatrului românesc. S-a zbătut pentru pensii speciale pentru artiștii români. Nu îmi vine a crede ce se întâmplăVerificați rog. Cui ne lasăÎn el am avut întotdeauna un sprijin… Știa  pună degetul acolo unde trebuie. Știam  dacă cineva are nevoie de sprijin, dacă intervine Tino va fi bine. S-a zbătut de ani de zile. Știam  avem un Dumnezeu acolo sus care se numește Tino Caramitru. Suntem orfani. (Actori buni – n.r.) Mai rămânem aproape deloc.  îi păstrați memoria. E un român adevărat. Teatrul Național a îmbrăcat hainele pe care le poartă datorită lui”, a declarat actorul Alexandru Arșinella Realitatea PLUS.

„Suntem din plămada din care sunt făcute visele, iar scurta noastră viață o întregește un somn.” (Prospero – „Furtuna”, W. Shakespeare), a fost mesajul scris de Teatrul Național Ion Luca Caragiale București, fiind un pasaj pe care Ion Caramitru l-a spus în piesa „Furtuna” de William Shakespeare. În acea piesă în regia lui Alexandr Morfov, actorul l-a jucat pe Prospero.

Victor Rebengiuc, în vârstă de 88 de ani, a vorbit la Digi24 despre decesul regretatului actor Ion Caramitru. „Ion Caramitru a fost o emblemă pentru teatrul românesc. A fost un actor deosebit, un regizor priceput, a fost directorul TNB, pe care, practic, l-a reconstruit. A făcut multe săli de teatru, a fost un om cum n-o să mai fie mulți ani de aici încolo pentru cultura noastră”, a declarat Victor Rebengiuc la Digi24.

De asemenea, și Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și ASR Principele Radu au ținut să împărtășească pe Facebook un mesaj plin de emoție după moartea lui Ion Caramitru. În acest mesaj se menționează faptul că actorul a primit în 2008 din partea Regelui Mihai I „Crucea Casei Regale a României”, iar în 2012 „Decorația Regală Nihil Sine Deo.”

„Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și ASR Principele Radu au aflat cu nespusă tristețe neașteptata veste a trecerii la cele veșnice a marelui actor Ion Caramitru. Alături de Regele Mihai I și de Custodele Coroanei Margareta încă din decembrie 1989, Ion Caramitru a fost un devotat, constant și curajos apărător al principiilor și valorilor Coroanei Române, precum și un adevărat prieten.

Regele Mihai I a distins pe Ion Caramitru cu Crucea Casei Regale a României în anul 2008 și cu Decorația Regală Nihil Sine Deo în anul 2012. În anul 1995, Ion Caramitru a fost decorat de Majestatea Sa Regina Elisabeta a II-a cu Ordinul Imperiului Britanic, în grad de Cavaler. Actul său curajos și vizionar de a fonda UNITER, în anul 1990, a schimbat statutul respectabilei profesii de artist dramatic. A fost un eminent ministru al Culturii și un foarte apreciat ambasador al teatrului și filmului românesc pe toate meridianele lumii.

Regele Mihai I a călătorit la Londra, la începutul anilor 1990, pentru a vedea pe scenă pe Ion Caramitru și pe marii actori de la Bulandra, în „Hamlet.” Majestatea Sa Margareta și Principele Radu s-au cunoscut în ianuarie 1994, în cadrul programului Artécole, fondat la UNITER de Ion Caramitru.

Ion Caramitru a fost un mare actor, regizor și profesor de teatru, un animator al vieții teatrale și un remarcabil director al Teatrului Național. Sute de tineri actori și regizori au avut în Ion Caramitru un model și un susținător. România a pierdut astăzi una dintre marile ei personalități contemporane.

De numele lui Ion Caramitru sunt legate multe evenimente și inițiative regale, începând cu Premiul pentru cea mai bună piesă a anului, susținut de trei decenii încoace de Fundația Regală Margareta a României și ulterior de Familia Regală. Custodele Coroanei și Principele Radu trimit cele mai profunde sentimente de compasiune doamnei Micaela Caracaș și fiilor marelui dispărut!”, a fost mesajul transmis de Familia Regală a României pe Facebook.

Ion Caramitru s-a născut pe 9 martie 1942 la București și a fost regizor, actor de teatru și de film și politician. A urcat pentru prima dată pe scenă în anul 1963. Debutul și l-a făcut în 1964, având rolul recundar în „Pădurea spânzuraților” în regia lui Ciulei. A jucat în 40 de filme de lungmetraj. Din anul 2005, acesta ocupa funcția de director al Teatrului Național București. De-a lungul carierei sale, Ion Caramitru a primit mai multe premii, cum ar fi în 1975, 1979, 1981 și 1985, când a fost desemnat „Cel mai bun actor al anului.”

Între 1996 și 2000, Ion Caramitru a fost ministru al Culturii în cabinetul condus de Victor Ciorbea. De asemenea, a fost și președinte al Uniunii Teatrale din România (UNITER) din 1990.

Citește și:
Ivan Patzaichin a murit la vârsta de 71 de ani

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people