Meghan Markle și Prințul Harry vorbesc despre „practicile exploatatoare” ale tabloidelor din Marea Britanie

Un detectiv privat din Los Angeles face dezvăluiri despre modul în care a fost angajat pentru a vinde tabloidelor britanice informații private despre Meghan Markle.

Meghan Markle și Prințul Harry vorbesc despre „practicile exploatatoare” ale tabloidelor din Marea Britanie

Un detectiv privat din Los Angeles le-a cerut scuze lui Meghan & Harry după ce a recunoscut că a vândut în 2016 informații private despre Meghan tabloidului britanic The Sun. La scurt timp după, Meghan Markle și Prințul Harry au făcut o declarație oficială, vorbind despre „practicile exploatatoare” ale tabloidelor din Marea Britanie.

Detectivul privat Daniel „Danno” Portley-Hanks a acordat un interviu pentru The New York Times, dezvăluind că a fost plătit de tabloidul britanic The Sun pentru a obține informații private despre Meghan Markle, la scurt timp după ce a început relația acesteia cu Prințul Harry. Printre informațiile obținute de acesta și vândute presei se află numere de mobil, detalii confidențiale despre asigurările sociale și adresele de acasă, informații pe baza cărora The Sun a publicat mai multe articole defăimătoare la adresa lui Meghan, a surorii sale, Samantha Markle, și a tatălui ei, Thomas Markle.

Conform The New York Times, detectivul privat a trimis un raport de 90 de pagini publicației The Sun pe 30 octombrie 2016 în care se mai aflau adresele personale de email, detalii despre autovehiculele pe care Meghan și familia ei le conduceau. Mai mult, el a făcut numeroase fotografii casei lui Meghan și a tatălui ei.

E! News a obținut o declarație oficială de la purtătorul de cuvânt al Ducilor de Sussex: „Ducele și Ducesa de Sussex cred că azi este un important moment de a reflecta despre industria media și despre societate pe larg, mai ales că această investigație arată practicile exploatatoare care există în continuare și care cauzează daune ireversibile familiilor și relațiilor”.

Purtătorul lor de cuvânt a continuat: „Ei sunt recunoscători celor care lucrează în presă și care respectă valorile jurnalismului, oameni de care acum este nevoie mai mult ca oricând”.

Prin intermediul interviului, detectivul privat și-a cerut scuze atât față de Meghan & Harry, cât și față de Regină. „Îmi cer scuze lui Meghan Markle și Prințului Harry pentru ce am dezvăluit despre familia ei, în special tatăl ei, pentru publicația The Sun. Nu am vrut niciodată să îi fac rău și nu aș fi acceptat acest job dacă aș fi știut că va duce la toate aceste probleme. Vreau să profit de această oportunitate pentru a-mi cere scuze Reginei pentru că am realizat că răul pe care l-am făcut i-a afectat toată familia”.

Reacția oficială a publicației The Sun nu s-a lăsat mult așteptată: „Daniel a primit instrucțiuni clare, în scris, că trebuie să acționeze numai pe căi legale și a semnat un angajament legal prin care se angaja să procedeze în această manieră”.

Citește și:
Au fost dezvăluite mailurile trimise de Meghan Markle cu privire la zvonurile din presă legate de Kate Middleton

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people