Lili Sandu a dezvăluit dacă își dorește să se întoarcă în industria muzicală sau în actorie.
Lili Sandu a vorbit recent despre posibilitatea de a reveni la cariera din muzică sau din actorie.
Cuprins
Poate că nu mulți își mai amintesc faptul că Lili Sandu a absolvit „Școala Vedetelor”, celebrul show în care și-au făcut apariția mai multe nume cunoscute astăzi, cum ar fi Adi Despot, Călin Goia, Kristina Cepraga și Nadine Emilie Voindrouh. După, ea a format o trupă împreună cu Ileana Lazariuc. Ulterior, Lili Sandu s-a orientat către o carieră solo, iar în 2009 a plecat în Statele Unite ale Americii pentru a-și consolida cariera ca actriță. Înainte de a părăsi România, ea a jucat într-o serie de telenovele românești, printre care „Numai iubirea”, „Păcatele Evei” și „Doctori de mame.”
În cadrul unui interviu oferit recent, Lili Sandu a făcut mărturisiri despre actorie și muzică, două industrii în care a activat în trecut, și despre eventuala posiblitate de a se întoarce la ele.
„Nu, mă rezum la prezentatoare de trei ani. Nu aș mai avea timp! Înseamnă că ar trebui să renunț la familia pe care o am acasă. De aici, să merg pe un alt platou, să filmez altceva… ar fi foarte dificil! Nu știu dacă am renunțat la muzică și la actorie. Știi ce se întâmplă? Că în viață întâlnești tot felul de situații… E un tren pe care trebuie să-l iei atunci când e momentul și în cazul meu acum este televiziunea. Cel mai frumos tren din viața mea! Acum nu știu ce o să fie peste câțiva ani. Dacă voi avea șansa să joc într-un film sau să mă reîntorc la cântat, probabil că o voi face. Oamenii își imaginează că noi suntem la televizor de luni până vineri… „Mamă, ce viață mișto”! Da, e o viață frumoasă, dar e foarte multă muncă. Să faci o emisiune live implică mult mai multă muncă decât dacă ai face o emisiune pe care ai putea să o filmezi. Filmezi o lună, două, trei, după care ai șase luni libere în care poți să faci ce vrei. Aici ești nonstop!
Se întâmplă să nu fii în cea mai bună stare a ta, se întâmplă copilul tău să fie pe masa de operație, se întâmplă ca tu să fii bolnav, dar ești aici și trebuie să-i faci pe oameni să zâmbească și să-i faci să intre în povestea ta. Pe ei nu-i interesează ce se întâmplă în viața ta. Și așa e și normal, că nu vin acum… Noi ne mai plângem câteodată, că noi suntem reali. Adică mai apar aici și zic: «Băi, n-am dormit bine, că m-a ținut Thomas, n-am putut să dorm» sau «Thomas e bolnăvior» sau… Că e un show live și face parte și din viața noastră, adică noi ne aducem aportul și cu asta. Și cred că asta le place și oamenilor, să vadă că noi suntem chiar oameni normali ca ei. Dar, revenind la asta, nu ai timp să faci foarte multe lucruri. Adică e foarte mult de muncă”, a spus Lili Sandu pentru libertatea.ro.
Deși părea că are o carieră solidă și o viață lipsită de griji, Lili Sandusimțea nevoia să se îndepărteze de tot ceea ce o lega de showbizul autohton.
„Am ales să plec din România pentru că nu eram bine. Oamenii te văd și spun: ‘Wow, ce viață frumoasă are persoana asta!, dar în spatele muncii mele erau momente când nu mai eram bine cu mine însămi și am simțit nevoia să mă detașez de lumea asta, că nu-mi mai făcea bine, emoțional vorbind”, a mărturisit ea pentru revista VIVA!
Decizia a venit pe fondul unei suferințe personale majore, pierderea tatălui ei.
„S-a întâmplat atunci și necazul cu tatăl meu, l-am pierdut, și am vrut să mă rup de tot ce însemna entertainment, film, muzică, România și așa mai departe. M-am dus într-un loc unde eram o necunoscută, să o iau de la capăt”, a povestit Lili Sandu. În cei șapte ani petrecuți în State, ea nu a urmat cursuri de actorie, așa cum mulți ar fi presupus, ci a căutat liniște și reconectare cu sine.
Foto: Instagram