Kendall Jenner și Devin Booker s-au despărțit după doi ani de relație

Primele zvonuri conform cărora Kendall Jenner și Devin Booker ar forma un cuplu au apărut în 2020, însă cei doi și-au oficializat relația un an mai târziu.

Kendall Jenner și Devin Booker s-au despărțit după doi ani de relație

Potrivit presei internaționale, Kendall Jenner și Devin Booker nu mai formează un cuplu. Deși erau împreună de doi ani și relația lor părea extrem de serioasă, se pare că au decis să meargă pe drumuri diferite.

O sursă apropiată a declarat pentru Entertainment Tonight că Kendall Jenner și Devin Booker „au avut discuții despre viitorul lor, dar nu sunt pe aceeași lungime de undă.” În plus, o altă sursă a mărturisit că modelul „simte că sunt pe drumuri diferite.” Vestea a fost confirmată și de o a treia persoană, care a spus pentru E! News că „Devin și Kendall au ajuns într-un punct critic și s-au despărțit în urmă cu o săptămână și jumătate.”

Kendall Jenner și Devin Booker au fost văzuți pentru prima oară împreună în 2020, însă și-au oficializat relația un an mai târziu, de Valentine’s Day. În plus, cei doi au participat în urmă cu puțin timp la nunta lui Kourtney Kardashian cu Travis Barker, care a avut loc în Italia.

Anul trecut, o sursă apropiată a declarat pentru Us Weekly că în ciuda sentimentelor puternice pe care le au unul pentru celălalt, Kendall Jenner și Devin Booker nu sunt pregătiți pentru pasul cel mare.

„Îi place ritmul în care merg lucrurile în acest moment și nu intenționează să grăbească relația. Nu sunt genul de cuplu care petrece 24/7 împreună. Lui Kendall îi place să aibă timp pentru ea și să fie alături de familie. De asemenea, are un program încărcat din cauza job-ului de model. Îi place să fie ocupată și să nu simtă că ar trebui să fie la dispoziția lui Devin tot timpul.”

Kendall Jenner este singura membră a familiei Kardashian-Jenner care încă nu are copii, însă anul trecut aceasta a mărturisit că își dorește să devină mamă. „Îmi doresc tare mult copii. Și în curând”, a afirmat Kendall Jenner.

Între timp, modelul se bucură de cei zece nepoți ai săi. „Este minunat pentru că am toți acești bebeluși cu care mă pot juca, iar apoi îi pot da înapoi.”

Citește și:
Cum a apărut Shakira în public, după ce Gerard Pique a fost surprins în compania unei alte femei

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people