Katie Holmes și muzicianul Bobby Wooten III au apărut împreună pe covorul roșu, făcându-și debutul în calitate de cuplu.
Katie Holmes și muzicianulBobby Wooten IIIau mers la The Moth’s Silver Ball, pe 26 mai, marcând prima lor apariție pe covorul roșu împreună în calitate de cuplu. Evenimentul, care a avut loc la Spring Studios din New York, a sărbătorit cea de-a 25-a aniversare a trupei The Moth și l-a onorat pe cântărețul și compozitorul David Byrne, cu care Bobby a lucrat anterior la înregistrarea pe Broadway a piesei American Utopia.
Pentru această ocazie,Katie Holmesa purtat o rochie galben pal cu pantofi cu toc negri din piele lăcuită. Partenerul ei, Bobby Wooten III, a purtat un costum de culoare verde închis, cămașă neagră și pantofi asortați. Cei doi au strălucit împreună pe covorul roșu, în timp ce se țineau de mână în fața tuturor. La un moment dat în timpul serii, cei doi au fost fotografiați râzând împreună cu solistul trupei Talking Heads.
Apariția celor doi vine la aproape o lună după ce au fost văzuți la o plimbare romantică în Big Apple. Pe 28 aprilie, Katie și Bobby au fost surprinși luând metroul spre Muzeul Solomon R. Guggenheim, unde s-au sărutat înainte de a intra. În timpul excursiei de o zi, s-au întâlnit și cu mama actriței, Kathy Holmes, pe care Bobby Wooten III a îmbrățișat-o prietenos.
O sursă apropiată de Katie Holmes a declarat anterior pentru E! News că actrița l-a cunoscut pe Bobby prin intermediul unor prieteni, adăugând că relația lor „funcționează bine”.
„Katie este încântată de faptul că se vede cu cineva și este foarte fericită. Se bucură să aibă pe cineva în viața ei și el este foarte amabil și bun cu ea”, a menționat sursa.
Înainte de relația cu artistul nominalizat la premiile Grammy, Katie Holmes s-a întâlnit cu Emilio Vitolo Jr. timp de câteva luni, înainte ca cei doi să se despartă anul trecut. De asemenea, ea a fost surprinsă alături de Jamie Foxx timp de mai mulți ani după divorțul deTom Cruise, cu care are împreună o fiică, pe Suri Cruise, în vârstă de 16 ani.
Foto: Profimedia