INNA lansează primul single de pe albumul „YO” – „Iguana” cu videoclip oficial

INNA lansează primul single "Iguana" de pe albumul "YO", compus integral de artistă și produs de David Ciente.

INNA lansează primul single de pe albumul „YO” – „Iguana” cu videoclip oficial

Atitudinea energică a INNEI te va face să te ridici și să dansezi. „Iguana” are un sound nou, diferit, exotic, cu un mesaj pozitiv, de empowerment, așa cum a fost și piesa anterioară „RA”.

Video-ul piesei „Iguana” a fost regizat și filmat de NGM Creative (Bogdan Păun regizor și Alexandru Mureșan – DoP), producție video Loops Production.

„Iguana” este o piesă puternică, cu un mesaj de empowerment, la fel ca „RA” despre o fată îndrăgostită care este geloasă, suferă din iubire, dar care în cele din urmă, învață să continue să se bucure de viață fără el”, spune INNA.

Echipa de beauty a artistei pentru acest videoclip este formată din Andra Manea (make-up), Sorin Stratulat (hair), RDStyling (ținute).

INNA a lucrat intens în ultimii doi ani pentru a compune acest album YO' în spaniolă.

Prima piesă lansată de pe acest album „RA” are peste 5 milioane de vizualizări pe YouTube, o piesă despre cum să ieși dintr-o relație toxică și să câștigi încredere în propriile puteri.

INNA – RA

Albumul „YO” este lansat cu ROC Nation, labelul lui Jay-Z, care reprezintă artiști de top precum Rihanna, Shakira, Mariah Carey, Damien Marley, Miguel, Willow Smith.

Pentru a promova „RA” și albumul „YO”, INNA a cântat la evenimentul Telehit pe Estadio Azteca în fața a zeci de mii de fani, a participat la Latin Grammy Awards, a făcut un promo tour la cele mai importante televiziuni și radiouri din Mexico și a dat interviuri pentru publicațiile cele mai importante precum Cosmopolitan Mexic, Vogue Mexic, Rolling Stones etc.

„YO” include 11 piese, fiecare spune povestea unui alt personaj, unei alte stări pe care INNA simte că le-a trait în altă viață.

Piesele se numesc „RA”, „Contigo”, „Iguana”, „Si, Mama”, „Sin Ti”, „Locura”, „Fuego”, „Tu Manera”, „La Vida”, „Gitana”, „Te Vas”. Pentru fiecare dintre ele, artista a filmat câte un videoclip cu NGM Creative (Bogdan Păun – regizor și Alex Mureșan – DoP), producție video Loops Production.

De curând, INNA a susținut un turneu în Statele Unite ale Americii și Canada, turneu care a inclus 9 concerte în Montreal, Long Island, Washington DC, Los Angeles, Seattle, San Francisco, Scottsdale, Miami și Chicago.

Foto: Alex Chițu

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Psychologies
Mai multe din people