Elliot Page, starul din The Umbrella Academy și Juno, anunță că este transgender

Elliot Page, cunoscut până acum drept Ellen Page, a anunțat întreaga lume că este transgender, prin intermediul rețelelor de social media.

Elliot Page, starul din The Umbrella Academy și Juno, anunță că este transgender

Elliot Page, cunoscut până acum drept Ellen Page, actrița nominalizată la Oscar pentru rolul din Juno, și-a făcut coming out-ul ca persoană transgender, printr-un mesaj emoționant postat pe conturile sale de socializare. Elliot spune că preferă ca oamenii să i se adreseze folosind pronumele „el/ei”.

Elliot Page, în vârstă de 33 de ani, a făcut anunțul pe contul său de Twitter, după ce în 2014 anunțase că este gay. Actorul a jucat în numeroase pelicule de succes, dar a și avut o consistentă activitate de susținere a persoanelor LGBT+.

„Bună, prieteni, am vrut să împărtășesc cu voi faptul că sunt trans, că pronumele mele sunt el/ei și că numele meu este Elliot. Sunt norocos să scriu asta. Să fiu aici. Să fi ajuns în acest punct în viața mea.”, a scris actorul, spunând și că este „copleșit de recunoștință față de toți oamenii incredibili care m-au sprijinit de-a lungul acestei călătorii.”, a scris Elliot Page.

„Nici nu știu cum să exprim cât de remarcabil este pentru mine să pot în cele din urmă să mă iubesc suficient cât să-mi exprim sinele autentic. Am fost inspirat la nesfârșit de atâția oameni din comunitatea transgender. Vă mulțumesc pentru curajul vostru, pentru generozitate și pentru că ați muncit din greu să faceți această lume un loc mai incluziv și mai empatic. Voi oferi toată susținerea de care sunt în stare și voi continua să lupt pentru o societate mai iubitoare și mai egală.”

Soția lui Elliot Page, coregrafa Emma Portner, a scris, de asemenea, un mesaj pe propriul cont de Instagram: „Sunt atât de mândră de Elliot Page. Oamenii trans, queer, non binari sunt un dar pentru această lume. Vă cer și răbdare, intimitate, și să vă alăturați mie în a susține viețile trans în fiecare zi. Existența lui Elliot este un dar în sine. Strălucește! Te iubesc atât de mult.”

Iată mai jos mesajul integral postat ieri de Elliot Page.

Citește și:
Melania Trump a dezvăluit decorațiunile de Crăciun de la Casa Albă, pentru ultima oară ca primă-doamnă a Americii (GALERIE FOTO)

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people