Decizie definitivă pentru Corina Dănilă după 10 ani de procese! Ce a stabilit instanța, după ce actrița a rămas fără casă și a avut ani buni poprire pe salariu

Soluția finală a instanței în dosarul Corinei Dănilă nu este deloc în favoarea actriței.

O dramă financiară care pare fără sfârșit pentru Corina Dănilă. Una dintre cele mai îndrăgite actrițe și prezentatoare TV din România a primit o lovitură devastatoare în instanță, după aproape zece ani de procese istovitoare. Verdictul definitiv în litigiul legat de creditele în franci elvețieni (CHF) care i-au ruinat liniștea a fost pronunțat, iar decizia nu este deloc cea pe care vedeta o spera.

Ce au decis judecătorii în procesul Corinei Dănilă

Totul a început în anul 2008, în perioada de vârf a iluziei creditelor în franci elvețieni. Atrași de dobânzile extrem de mici și de o aparentă stabilitate, mii de români, printre care și Corina Dănilă, au optat pentru această monedă. Vedeta a contractat două împrumuturi a căror valoare totală depășea suma de 400.000 de franci pentru a-și achiziționa o locuință. Însă, criza financiară și explozia cursului CHF în raport cu leul au transformat visul unei case proprii într-un adevărat coșmar. Ratele lunare au crescut spectaculos, devenind imposibil de achitat.

În cele din urmă, banca a declarat creditele scadente anticipat și a trecut la executarea silită. Deși locuința adusă garanție a fost scoasă la licitație și vândută forțat pentru suma de 490.000 de lei, suma obținută la licitație nu a acoperit întregul debit. Rămasă fără casă, Corina Dănilă s-a trezit executată silit pe conturi și pe veniturile salariale de la Televiziunea Română, unde este angajată. Zeci de mii de lei i-au fost retrași prin popriri, sume care, conform motivării depuse de vedetă în instanță, s-au dus în mare parte pe cheltuielile de executare, fără a reduce semnificativ datoria de bază.

„În paralel, a fost înfiinţată o poprire distinctă pentru acest contract de credit (…) fiind executate sume din drepturi conexe şi salariul său ca angajat al Televiziunii Române (…), până în prezent fiind executaţi peste 60.000 de lei din aceste venituri fără ca aceste sume să fie încasate în contul creditului, ci numai a cheltuielilor de executare.”, se arată în documentele depuse de actriță la tribunal.

Actrița s-a adresat justiției și a cerut stingerea tuturor obligațiilor rămase, invocând faptul că devalorizarea masivă a leului în raport cu francul nu putea fi prevăzută. Deși magistrații au recunoscut impactul financiar major, aceștia nu i-au șters datoria, ci au dispus doar o recalculare a sumelor pe baza cursului istoric plus un procent stabilit de judecători.

Nemulțumită de această jumătate de măsură, Corina Dănilă a formulat apel, argumentând inclusiv că banca a valorificat imobilul mult prea târziu, fapt ce i-a adâncit problemele. Din păcate, instanța a respins recent apelul ca nefondat, decizia fiind definitivă. După un deceniu prin tribunale, procesul s-a încheiat, însă obligațiile financiare ale actriței rămân active, datoria urmând să fie recalculată conform deciziei inițiale a judecătorilor.

Soluția finală a instanței a rămas adaptarea contractului: datoria rămasă va fi recalculată la cursul istoric din 2008, la care se va adăuga un procent de maximum 52,6%. Astfel, deși suma totală scade, Corina Dănilă este obligată prin lege să continue plățile până la achitarea completă a creditului.

Corina Dănilă a dezvăluit că s-a căsătorit în secret

Primul soț al actriței Corina Dănilă a fost Valentin Moraru. În 1999, căsnicia lor s-a destrămat. După separarea lor, a fost într-o relație cu omul de afaceri Peter Imre. După, a format un cuplu alături de pilotul Norris Măgeanu, de care s-a despărțit în 2009 și alături de care are o fiică, pe nume Rianna. După despărțirea lor, actrița a fost rezervată cu viața ei amoroasă.

Prezentă în cadrul unei emisiuni, Corina Dănilă a luat prin surprindere pe toată lumea cu dezvăluirea că este căsătorită de câțiva ani buni. Soțul actriței este actorul Dorin Enache, iar cei doi formează un cuplu de șapte ani.

„Am fost cerută în căsătorie de trei ori. O dată de Valentin Moraru – am acceptat, ne-am căsătorit, am divorțat. A doua oară de Peter Imre și nu am acceptat, ne-am despărțit. A treia oară de soțul meu. Soțul meu este un om bun și blând. Este un actor talentat și un programator deștept. Se numește Dorin Enache și suntem împreună de 7 ani. Suntem căsătoriți de 5 ani și jumătate legal și în fața lui Dumnezeu”, a declarat Corina Dănilă la emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” de la Kanal D.

Corina Dănilă este recunoscută de public pentru rolul din telenovela românească „Numai iubirea.” Ea a interpretat-o pe Ana Dogaru și a jucat alături de Adela Popescu, Alexandru Papadopol și Dan Bordeianu. Serialul a avut un succes fantastic, însă actrița a preferat să se concentreze pe proiectele din zona de teatru și televiziune.

Corina Dănilă și-a început cariera la TVR în 1994, fiind atunci prezentatoare de știri, iar 1996 a lucrat la PRO TV. Ulterior, din 2000, a fost prezentatoare la postul Acasă TV. Ea a mai prezentat și o emisiune la Euforia TV, „Femeia conduce.” În trecut, ea a fost una dintre gazdele emisiunii „Gala umorului” de la TVR 2, a moderat Jurnalul Cultural de la TVR Cultural, iar în prezent este gazda formatului „Scena deschisă – Actul zero” de la TVR Cultural, prin care oferă publicului detalii din culisele teatrului.

Citește și:
Margaret Qualley și Jack Antonoff s-ar fi despărțit după aproape trei ani de căsnicie

Foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people