Cum s-a vindecat Ellie White de COVID-19 și ce probleme a avut pe perioada bolii: „Am început direct cu febră mare”

La începutul lunii octombrie, cântăreața Ellie White, pe numele ei real Elena Baltagan, a anunțat pe contul ei de Facebook că a fost depistată pozitiv cu coronavirus.

Cum s-a vindecat Ellie White de COVID-19 și ce probleme a avut pe perioada bolii: „Am început direct cu febră mare”

La începutul lunii octombrie, cântăreața Ellie White a anunțat pe pagina ei de Facebook că a fost depistată pozitiv cu coronavirus: „Ei bine, se pare ca inevitabilul s-a intamplat si la mine. Tocmai ce am primit rezultatul testului Covid, si este pozitiv. In urmatoarele saptamani voi sta carantinata la domiciliu, cu tratamentul aferent. Aveti grija de voi, protejati-va si lucrati intens la imunitatea voastra pentru a putea trece mai usor peste acest virus”. Mai mult decât atât, și soțul ei și unul dintre copii au fost depistați pozitiv cu coronavirus.

Acum, cântăreța a reușit să depășească dificilul moment și a fost invitată într-o emisiune TV pentru a povesti despre experiența sa cu COVID-19. „Am stat toți patru în izolare. La mine simptomele au fost mai ușoare și durata întregului episod a fost cam de patru zile. S-a manifestat mai violent decât la el, adică am început direct cu febră mare, 38-39 direct. Am bolit vreo 3-4 zile cu dureri de corp, dureri de piele, frisoane”, a povestit ea, invitată în cadrul emisiunii „Showbiz Report” de la Antena Stars.

Ellie White a mai precizat că și-a revenit complet după o săptămână, însă soțul ei încă tușește destul de puternic. De altfel, Doru, soțul ei, a trebuit să își facă unele analize la spital, din cauza problemelor cu plămânii, dar a preferat să se trateze acasă și să rămână internat în spital. Artista a precizat că soțul ei trebuie să își facă iar acum niște analize la plămâni pentru a vedea ce efecte a avut virusul asupra organismului său. În ceea ce îi privește pe copiii săi, Maria a fost asimptomatică, iar Mihai negativ, deși au locuit toți împreună: „Nu au avut absolut nicio problemă, niciun simptom”.

„Șocul inițial e că nu știi la ce să te aștepți. La mine s-a manifestat ca o gripă mai grea. Cred că ține de fiecare persoană în parte, de imunitatea fiecărei persoane în parte și probabil ăsta a fost avantajul meu: faptul că mănânc sănătos, fac sport și am imunitatea foarte bună. Pe lângă asta am lucrat foarte mult pe partea de imunitate de când au apărut simptomele. Cred că asta ne-a ajutat pe mine în primul rând cel mai mult și pe el… Cred că imunitatea este cuvântul cheie.', a mai spus artista, în cadrul emisiunii.

Anterior, artista a decis să povestească fanilor pe larg despre experiența ei cu COVID-19 prin intermediul unui articol scris pe blog-ul personal, articol pe care îl poți citi mai jos.

„Incep intr-o nota trista acest articol, din doua motive :

1.- am luat virusul Covid care m-a pus la pat pentru 3 zile, cu o stare foarte urata, desi eu chiar cred ca am avut o forma usoara – febra mare, pana in 39 de grade, durere in piept, durere continua de cap, durere generala de corp, senzatie de durere la atingere ( nu am suportat nici atingerea hainelor de pe mine cateva zile ), durere de ochi, senzatie de oboseala cronica si cu o forma usoara de tuse.

2. – dupa ce am primit confirmarea testului care era pozitiv pentru acest virus, am dorit sa anunt public acest lucru cu simplul scop de a atrage atentia asupra nevoii de a va proteja si de a lucra la imunitatea voastra pentru ca atunci cand va veti lovi si voi de acest virus ( pentru ca multi dintre voi o veti face), sa puteti sa treceti mai usor peste aceasta perioada, si sa va luptati cu un organism puternic, decat cu unul slab.

Din acest motiv, acela ca am avut tupeul' de a posta pe pagina de facebook aceasta informatie, multi mi-au sarit in cap si mi-au aruncat injurii si cuvinte urate.

Nu m-am vandut niciodata pentru a promova un produs care nu este sanatos pentru mine si familia mea in primul rand, sau pentru o idee in care eu nu am crezut, nu am raspandit minciuni doar pentru audienta si un like in plus, ma consider un om vertical, cu bun simt si cu simtul ridicolului. Prin urmare, nici faptul ca am anuntat pe pagina mea de facebook ca am primit un raspuns pozitiv la testul de Covid nu este nici o minciuna ( nu am falsificat testul ), nici nu m-am vandut ( nu te plateste nimeni sa spui ca ai Covid daca nu ai! – din contra, mi-am platit singura testul ) si nici nu am raspandit propaganda sau texte menite sa influenteze gandurile sau perspectiva oamenilor. Dar am descoperit inca o data ca spatiul on line este unul extraordinar de nociv. Aici, toata lumea are dreptul sa judece pe toata lumea, cu atat mai mult daca ai ghinionul sa fii o persoana publica, toata lumea are dreptul sa critice pe toata lumea, chiar daca persoanele care te critica te cunosc sau nu, aici toti sunt medici, avocati, experti, analisti, chimisti, biologi, politicieni, muzicieni, artisti, matematicieni, arhitecti, la naiba, toti sunt si astronauti, si unii dintre ei sunt chiar reincarnari ale lui Albert Einstein! In fine, cred ca ati inteles ideea.. toti sunt priceputi la toate! Si… fereasca Dumnezeu sa incerci sa iti expui o parere, un lucru care ti s-a intamplat si din care ai vrea sa invete ceva si cei care te urmaresc ( mai ales daca esti persoana publica), pentru ca abia atunci incepe adevaratul macel!! De la mincinoasa' la cu cat te-ai vandut si tu?', le-am citit cam pe toate! Si, desi mi-am facut timp sa le explic acelor persoane foarte vehemente in declaratiile lor de mai sus ca nu m-am victimizat, nu am spus nimanui sa stea in casa sau sa incerce noul vaccin, sau ca ziua e soarele pe cer si noaptea e luna cu stelele, la un moment dat am cedat psihic si m-am oprit, pentru ca ajunsesem la un punct in care m-am simtit Don Quijote!

Nu exista spatiu on line in care sa iti poti sfatui urmaritorii ( fani sau nu ) sa aiba grija de ei, sa investeasca in imunitatea lor pentru ca asta ii va ajuta pe termen lung si sa se protejeze atat pe ei cat si pe cei dragi lor, pentru ca mereu vor aparea acei Einsteni de mai sus care te vor pune la zid ca pe ultimul criminal de rand care a indraznit sa le deranjeze linistea lor amagitoare in care musteau zi de zi ascutindu-si ghearele meticulos, pregatindu-se pentru atacuri letale la fiecare atingere de tastatura!

Asa ca, dragilor, cei care sunteti aici alaturi de mine intentionat sau nu, care imi sunteti fani sau nu, va cer in primul rand scuze pentru faptul ca online-ul a ajuns aceasta macelarie mobila, si imi permit sa va spun ce mi s-a intamplat mie, pentru a va putea proteja voi mai bine decat am facut-o eu.

Deci… pe la sfarsitul saptamanii trecute, D. s-a simtit putin rau ( senzatie de raceala/gripa ). Fiind proaspat intorsi de pe drumuri, ne-am gandit ca de la oboseala acumulata i-a scazut imunitatea si a racit putin, cu atat mai mult cu cat il durea foarte tare in gat, iar febra nu a crescut mai mult de 37.5 grade. La vreo doua zile dupa, am inceput eu sa ma simt rau, asa cum v-am scris la inceput. Sambata seara aveam concert programat la Oradea. Avand in vedere faptul ca sambata dimineata nu m-am simtit prea grozav, am anulat concertul cu parere de rau ( stim cat de rare spre inexistente au fost concertele anul acesta.. ). Sambata noaptea febra mi-a crescut pana la 39 grade, cu frisoane si durere de cap insuportabila. Duminica am lancezit amandoi in casa, tragand de noi cate putin sa le facem copiilor de mancare si sa fim atenti la ei cat de cat. Luni dimineata am mers sa ne facem testul de Covid pentru a sti cu siguranta ce anume tratam. Eu de luni am inceput sa ma simt mai bine, D. a mai tras putin. Marti am aflat rezultatele analizelor care ne spuneau ca am testat pozitiv pentru Covid-19. In acest moment, situatia noastra era deja mult spre mai bine, si asta datorita faptului ca, la primele simptome, D. a luat legatura cu medicul nostru de familie care i-a dat tratament pentru durerea de gat, cu mentiunea de a lua si Azitrox ( antibiotic ) in cazul in care simptomele se inrautatesc sau avem confrmarea virusului. Prin urmare, la doua zile dupa ce a inceput el tratamentul, am inceput si eu aceeasi schema, fiind mai mult decat evident ca era putin probabil sa avem amandoi rosu in gat in acelasi timp.

De unde am contactat virusul? Habar n-am! Cand? Nici asta nu stiu! Stiu doar ca noi am facut tot posibilul sa ne protejam! Se pare ca nu a fost suficient. D. a fost stresat de faptul ca intre timp am luat contact si cu parintii lui, care nu stau prea grozav cu sanatatea. Pana isi fac si ei testul si aflam rezultatul, stam ca pe ace, stresati de posibilitatea ca am fi putut sa le transmitem si lor virusul. Asteptam rezultatele testelor facute si copiilor, doar sa fim siguri ca nici ei la randul lor nu au luat de la noi si au dat mai departe copiilor cu care au luat contact. Ne-am anuntat toti vecinii, am anuntat la scoala si la gradinita, am anuntat toate persoanele cu care am luat contact in ultima saptamana, si stam cu inima cat un purice sa vedem daca am dat virusul mai departe cuiva sau nu.

Deci, ce sa va zic.. NU, nu ma bucur ca am luat Covid, aveam foarte multa treaba saptamanile astea!

Am pierdut un concert care, ma repet, era ca o mana cereasca in aceasta perioada!

Nu mi-a dat nimeni bani sa spun ca am Covid! Nici macar DSP-ul nu ne-a sunat sa ne spuna ce sa facem in aceasta situatie! As putea sa ma plimb libera pe unde am chef, poate sa ma intalnesc face to face cu niste Einsteni de pe pagina mea de facebook, sa le dau si lor putina minciuna', si nimeni nu mi-ar zice nimic. Dar bunul simt si simtul civic ma impiedica sa fac asta, asa ca ne-am baricadat toti patru in casa pana trece perioada de carantinare.

Si pentru ca multi m-ati intrebat care e tratamentul pe care l-am primit, o sa va las o lista mai jos desi, sfatul meu este sa luati legatura cu medicul vostru de famile, asa cum am facut si noi. In cazul in care va simtiti putin mai rau decat la cea mai grea gripa pe care ati avut-o vreodata, sunati la 112! La noi nu a fost cazul de spital, pentru ca nu am avut o forma grava, probabil datorita si alimentatiei sanatoase. Probabil. Nu stiu. Pot doar sa sper ca asta a fost cauza. In fine. Astea sunt medicamentele primite de noi : Azitrox ( antibiotic ), Paracetamol ( simplu, nu sinus! ), Aspirina si Decasept. In afara de astea, noi am mai luat : miere de pin cu laptisor de matca, sirop de catina cu miere, biosept ( pastile pentru adulti ), sirop de imunitate, echinaceea ( pastile si ceai ), vitamina C liposomala ( se absoarbe in proportie de 90% in organism fata de vit C normala – pastile, sirop sau pastile dizolvabile ), calciu cu vitamina D, ceai de tei, musetel, antigripal, menta, spirulina, ginseng ( pastile ), lamaie si uleiuri Doterra.

Cam asta a fost aventura' noastra cu virusul Covid-19. Sigur, experienta noastra de pana acum a fost una relativ usoara, dar cum am auzit ca acest virus se manifesta in valuri, ma mai astept la cateva episoade urate in urmatoarea perioada, chiar daca acum ma simt mult mai bine fata de saptamana trecuta.

Sper doar ca voi sa treceti si mai usor prin acest virus, sa aveti grija de sanatatea voastra si sa lucrati la imunitate!”

Citește și:
Masca fashion te protejează de coronavirus doar dacă îndeplinește aceste criterii

Foto: Pagina de Instagram a artistei

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people