Cum arată astăzi gemenele de la Cheeky Girls și cu ce se ocupă în prezent

Gemenele de la Cheeky Girls nu au renunțat de tot la cariera muzicală, dar s-au reprofilat către meserii total neașteptate.

Cum arată astăzi gemenele de la Cheeky Girls și cu ce se ocupă în prezent

Au trecut 18 ani de când gemenele de la Cheeky Girls au devenit cunoscute publicului atât din România, cât și din Marea Britanie. Sigur îți aduci aminte faimosul lor cântec The Cheeky Song, iar dacă erai adolescent în acea perioadă, probabil l-ai și fredonat. Un sondaj realizat în Anglia l-a denumit drept „cel mai urât cântec din istorie”, însă, cu toate acestea, a reușit să ajungă pe locul al doilea în topurile muzicale ale vremii.

„La un an de la lansarea piesei The Cheeky Song a fost o nebunie totală. Am câștigat un premiu la National Music Awards, apoi am mers în Filipine, Thailanda, Japonia. Dar asta ne-a acaparat toată viața. Nu aveam timp de nimic și nu aveam niciun prieten. Eram singure, deși cântam în fața a 100.000 de oameni”, a spus Gabriela de la Cheeky Girls în The Guardian, anunță site-ul Pro FM.

După lansarea acestei piese, următorul val de faimă a venit odată cu participarea la show-ul de talente Popstars: The Rivals în 2002. Au urmat apoi alte zece hituri lansate, însă, succesul nu a mai durat prea mult. Curând, cele două surori au început să aibă probleme financiare, ajungând chiar în pragul falimentului. În plus, Gabriela a mărturisit că deveniseră obsedate de aspectul fizic, ajungând la un moment dat anorexice.

„Am pierdut controlul, am devenit obsedate de ceea ce mâncam și de gimnastică. Am devenit anorexice. Apoi casa noastră de producție a dat faliment”, a declarat artista, subliniind faptul că acesta a fost motivul pentru care s-au confruntat cu probleme financiare. Cele două surori au avut nevoie de doi ani pentru a-și putea restitui datoriile. „Toată lumea credea că suntem milionare și își imagina că ducem o viață fabuloasă. Dar realitatea era foarte diferită”, a declarat Gabriela, conform site-ului Pro FM.

Deși au reușit să treacă peste impasul financiar în care s-au aflat, perioada nefastă din trecut le-a provocat mai multe probleme de sănătate, cu care se confruntă și astăzi: artrită, pietre la rinichi, pierdere de memorie și probleme digestive, scrie The Mirror. „Avem probleme cu memoria – ne uităm la niște poze de când călătoream prin Europa și mă întrebam dacă chiar am fost acolo. Nu îmi aduc aminte, pentru că eram bolnavă în acea perioadă”, spunea Gabriela.

Potrivit site-ului Irish News, citat de Pro FM, gemenele de la Cheeky Girls au început o nouă carieră, renunțând parțial la cea de artist. Mama celor două a mărturisit că fiica ei, Gabriela, a făcut trei cursuri de cosmetică și că Monica vinde mașini. „Ambele sunt pasionate de șofat”, spune aceasta.

Citește și:
Cum a arătat viața lui Taylor Momsen după ce a părăsit serialul Gossip Girl

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people