Cum arată apartamentul în care locuiește Ianca Simion. Detaliile care au atras atenția: „Se simte ca acasă”

Ianca Simion este mândră de cum și-a amenajat apartamentul în care locuiește.

Ianca Simion locuiește într-un apartament stylish, pe care l-a amenajat așa cum și-a dorit. Fiica lui Răzvan Simion a publicat pe rețelele de socializare mai multe imagini cu locuința ei. 

Cum arată apartamentul în care locuiește Ianca Simion

Ianca este fiica pe care Răzvan Simion o are alături de fosta lui soție, Diana. Cei doi s-au despărțit în 2015 și mai au împreună un băiat, pe nume Tudor. Prezentatorul TV formează un cuplu alături de Daliana Răducan, cu care trăiește o poveste de dragoste de lungă durată. În 2023, prezentatorul TV a făcut pasul cel mare și și-a cerut partenera, arhitectă și designer de interior, în căsătorie. Cei doi s-au căsătorit pe 8 iunie 2024. Recent, Ianca Simion a absolvit Facultatea de Științe ale Guvernării și Comunicării, specializarea Publicitate din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

Ianca Simion este foarte mândră de felul în care și-a decorat apartamentul. Tânăra a împărtășit pe Instagram mai multe imagini cu locuința ei, amenajată într-un stil mid-century modern. 

„Mi casita.
Mai lipsesc câteva detalii, dar deja acest loc se simte ca acasă. Aici, fiecare dimineață pare mai liniștită, fiecare seară mai blândă, iar fiecare pas îmi amintește cât de frumos este să construiești un loc care să te reprezinte întru totul. Care să-ți fie refugiu după o zi plină.”

Cum o afectează pe Ianca Simion faima tatălui ei, Răzvan Simion

Recent, Ianca Simion a dezvăluit cum se raportează la notorietatea tatălui ei, dar și dacă până acum au existat presiuni de a demonstra mult mai mult.

„Da, tatăl meu este o persoană publică foarte cunoscută și importantă în peisajul televiziunii din România. Am simțit adesea că trebuie să demonstrez mai mult, să fiu atentă să nu greșesc, lucru pe care nu mi l-au insuflat părinții mei, ci mai degrabă l-am adoptat eu, pentru că am vrut mereu să îi fac mândri. Sunt recunoscătoare pentru educația și grija de care am avut parte, pentru absolut tot ce mi-au oferit”, a spus Ianca Simion pentru VIVA!

Ianca Simion e atrasă de cinematografie, publicitate, storytelling, PR și partea de producție a unei reclame. De la o vârstă fragedă, a mers alături de tatăl ei, Răzvan Simion, pe platourile de filmare și a observat cum se realizează o reclamă. 

„Da, eu simt că ambii mei părinti m-au susținut mereu, fiecare în felul lui, în căutarea propriei voci. Este o întrebare foarte bună, la care mă gândesc și eu des în ultima perioadă. Simt că publicitatea m-a ales, de fapt, pe mine. Încă din copilărie, când tata mă lua cu el pe platourile de filmare pentru diverse reclame, am fost fascinată să stau în spatele camerelor, încercând să memorez ce face fiecare buton și cum, tot acel haos era, de fapt, o dezordine organizată. Mereu m-a atras ideea de a înțelege ce stă în spatele unei reclame reușite, cum sunt realizate și tot procesul din culise.”

Ianca Simion, declarații despre relația cu tatăl ei

Întrebată despre relația cu tatăl ei, Ianca Simion a afirmat în urmă cu ceva timp că are o legătură strânsă cu Răzvan Simion, pe care îl consideră cel mai bun prieten și cel care a susținut-o întotdeauna să urmeze ceea ce îi place. Tânăra își amintea cu drag de perioada copilăriei, când el o ducea la lecțiile de pian.

„Relația mea cu tata este una foarte bună, este prietenul meu cel mai bun, persoana care mă susține în tot ce fac. El mă susține cel mai mult, mai ales cu facultatea în perioada asta. Când eram mică tata mă ducea la pian, tata mă ducea la balet și îmi făcea coc. Aș putea spune și că este prietenul meu cel mai bun, dar este și foarte protectiv (…) E altă persoană acasă. Deși pare că e foarte vorbăreț și foarte glumeț, acasă este într-o liniște totală. E foarte tăcut și foarte analitic și foarte sensibil. Tind să cred că suntem la fel pe partea asta, pentru că mereu mă gândeam că nu sunt ca el…”, declara Ianca Simion, pe scena iUmor.

Citește și:
Ianis și Elena Hagi i-au tăiat moțul băiețelului lor, Giorgios. Imagini inedite de la petrecerea organizată de cei doi: „Este o zi specială'

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people