Radu Vâlcan a vorbit despre momentul în care a cerut-o în căsătorie pe Adela Popescu.
Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au cunoscut în 2010 la filmările serialului „Iubire și onoare”, iar în 2015 s-au căsătorit. Au împreună trei băieți, pe Alexandru, Andrei și Adrian.
Adela Popescu și Radu Vâlcan s-au cununat civil pe 21 august 2015. Cununia religioasă a avut loc a doua zi, pe 22 august. Cei doi s-au bucurat de o nuntă ca-n povești, într-un decor de vis, mai exact la domeniul Hadar Chalet din Brașov. Nunta lor a fost una restrânsă și discretă, departe de ochii curioșilor, la care au participat 60 de persoane. Printre invitați s-au numărat și vedete și totodată apropiați ai celor doi, cum ar fi Dana Rogoz și soțul ei, Radu Dragomir, Irina și Răzvan Fodor, Cristina Ciobănașu, Vlad Gherman, Alina Chivulescu și Ada Condeescu.
În cadrul unui interviu acordat recent, Radu Vâlcan a vorbit despre cum a fost începutul relației cu Adela Popescu. La vremea respectivă, cei doi erau colegi în serialul „Iubire și onoare” și, prin prisma notorietății lor, nu își doreau atunci să se afișeze împreună. Așa că, o perioadă și-au trăit relația departe de atenția publică pentru a limita cât mai mult presiunea mediatică.
„A fost o perioadă nu ușoară, pentru că, la vremea respectivă, eram protagonist la „Iubire și onoare”, Adela era antagonistă, cumva ne feream, eram foarte expuși la momentul respectiv și evitam cumva să apărem împreună, a fost foarte greu. Recunosc că a fost foarte greu, a fost o presiune mediatică cel puțin extrem de dificilă, dar am avut încredere unul în altul și am trecut cu brio peste perioada aceea”, a declarat Radu Vâlcan pentru cancan.ro.
Radu Vâlcan a mai dezvăluit și cum plănuit să o ceară în căsătorie pe Adela Popescu.
„A bănuit, a simțit, este o femeie extrem de inteligentă și a simțit cumva momentul. M-a lăsat așa, m-a perpelit cumva și m-a lăsat să îmi creez momentul pentru care am lucrat, chiar m-am preocupat foarte mult. De aceea am plecat la Ruse, în Bulgaria, tocmai ca să avem parte de intimidate, să nu ne vadă nimeni și a fost așa, drăguț momentul. Am gândit foarte mult momentul respectiv. Am ajuns la restaurantul respectiv, stăteam la masă și zice: „Hai, zi!” Ce să zic? Eu trebuia să scot inelul. „Hai, zi!” Ce să zic? „Hai, scoate inelul!” Știa. Mă rog, după aceea am râs, ne-am fâstâcit”, a fost drăguț.
Fanii celor doi se întreabă care este, de fapt, secretul relației lor armonioase. Adela Popescu a răspuns recent la această curiozitate.
„De scopuri comune și timing comun. De valori cât mai apropiate și putere de control când te apucă nervii mari. (zâmbește)”, a declarat Adela Popescu pentru VIVA!
Întrebată despre calitățile pe care le apreciază la Radu Vâlcan, Adela Popescu a avut un răspuns surprinzător:
„Suntem un tot. Ce are el nu am eu și invers. Apreciez că face și este tot ce nu pot eu. Și invers.”
Foto: Arhiva ELLE