Corina Caragea a plecat într-o vacanță de vis în Bora Bora.
Corina Caragea, în vârstă de 42 de ani, continuă să fie una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare de știri din România, iar în prezent se află într-o vacanță exotică la mii de kilometri depărtare de țară.
Vedeta care prezintă știrile sportive la Pro TV a împărtășit cu fanii săi pe Instagram imagini spectaculoase din concediul petrecut în Bora Bora, lăsând urmăritorii să admire peisajele de vis de care se bucură. Corina a uimit cu silueta ei de invidiat, pusă în evidență de un costum de baie alb dintr-o singură piesă.
„Este real? Sau e doar imaginația mea?”, a scris Corina pe Instagram.
Și colegii săi au reacționat rapid la postările Corinei. „Ei, așa da! Mă bucur ca ai reușit să ajungi în sfârșit în destinația visurilor tale! Să fie o vacanță de poveste!!!”, a comentat Oana Andoni, iar Cosmin Stan a adăugat simplu: „Este wow wow wow. Doresc”.
Alături de Corina se află și partenerul ei de aproape un deceniu, Robert Pongracz, un profesionist cunoscut în domeniul sportului, care a ocupat funcția de vicepreședinte al Ligii Profesioniste de Fotbal din România și a lucrat în cadrul UEFA, având experiență și în relațiile internaționale, în special cu Liga Spaniolă de Fotbal. Deși formează un cuplu stabil de ani buni, cei doi nu au făcut încă pasul către căsătorie.
Prezentatoarea de știri este cunoscută pentru discreția ei, cu toate că este foarte activă pe rețelele de socializare. Corina a vorbit deschis despre meseria ei și ce implică rolul său.
„Deseori mi se spune că sunt foarte diferită. Un program de știri are limitele lui, o anumită rigoare atât în vorbe, cât și în estetică. Sunt un om obișnuit, cu umor, cu zile mai bune și zile mai puțin bune. Îmi maximizez timpul liber și călătoresc cât de mult se poate, aceasta este pasiunea mea numărul 1. Altfel, ies cu prietenii la film, la cafea, în parc, la meciuri chiar și în timpul liber, fac sport, mă bucur de fiecare clipă”, a povestit vedeta pentru Libertatea.
Iar dacă tot e pasionată de vacanțe, vedeta are și un cont separat în social media unde documentează escapadele ei prin lume. Corina Caragea a dezvăluit că s-ar muta oricând în orașul cu deschidere la mare și unde găsește cel mai bun tapas.
„Din Europa, Barcelona cred că este orașul perfect, are de toate: climă bună, gastronomie, arhitectură, muzică, oameni relaxați și frumoși, mare, munte, este locul în care m-aș muta mâine. Spania este țara mea preferată. Pe alt continent, Bali și Hawaii sunt locurile în care m-aș întoarce oricând, deși sunt extrem de departe. Pentru relief spectaculos, natură, oameni minunați, mâncare bună”, a spus Corina Caragea.
Citește și:
Actrița Chloë Grace Moretz și modelul Kate Harrison s-au căsătorit după 7 ani de relație
foto: Arhiva ELLE