Corina Caragea este una dintre figurile emblematice ale postului de televiziune PRO TV. Ea a povestit ce cadou inedit a primit la aniversarea a 21 de ani de carieră în PRO TV.
Corina Caragea, în vârstă de 43 de ani, este una dintre cele mai îndrăgite și respectate prezentatoare de știri sportive din România.
Cuprins
Corina Caragea este una dintre figurile emblematice ale postului de televiziune PRO TV. Înainte de a lucra în televiziune, Corina Caragea a fost model pentru prezentări de modă și alte proiecte. Timp de trei luni, a fost și balerină în cadrul celebrei emisiuni „Surprize, surprize”.
De-a lungul anilor, prezentatoarea a vorbit de mai multe ori despre începuturile carierei sale în televiziune, declarându-se norocoasă pentru că a avut această oportunitate.
Cu ocazia împlinirii a 21 de ani de carieră la PRO TV, prezentatoarea a dezvăluit că a primit cadou un concediu de o lună, timp pe care îl va petrece în vacanță.
„Am primit acest cadou pentru că sunt un angajat vechi, loial și cu performanțe. Deci da, e o recompensă. Am 21 de ani la PRO TV și am primit cel mai frumos cadou pe care mi l-aș fi putut dori”, a povestit ea pentru Libertatea.
Corina Caragea este pasionată de călătorii și adesea povestește fanilor care o urmăresc pe rețelele de socializare despre experiențele plăcute sau mai puțin plăcute prin care a trecut.
De această dată, destinațiile alese de Corina se află pe două continente: Europa și America.
„Inițial mi-am propus să fie o lună „recharge”, dar din obișnuință cred că o să mă întorc mai obosită decât am plecat, pentru că mi-am făcut foarte multe planuri, am multe avioane, drumuri și o să trec prin toate anotimpurile și toate formele de relief! (…) Sunt destinații îndepărtate, merg și la mare, merg și la munte, merg și în orașe. În unele am mai fost deja, în altele merg pentru prima dată. Cred că o să-mi bubuie telefonul de la atâtea poze. Merg pe două continente: Europa și America. Vor fi 4 avioane, pentru că merg așa departe simt nevoia să stau totuși la destinație o săptămână”, a mai zis ea pentru sursa citată.
Corina Caragea a făcut o sesiune de întrebări și răspunsuri pe Instagram, acolo unde fanii i-au adresat tot felul de curiozități. Prezentatoarea știrilor sportive de la PRO TV a fost întrebată direct dacă este căsătorită. Vedeta nu a ocolit subiectul, ba chiar l-a abordat, însă a ținut să precizeze că își dorește să mențină discreția. Despre Corina Caragea se speculează că ar forma un cuplu cu Robert Pongracz, fostul vicepreședinte al Ligii Profesioniste de Fotbal. Prezentatoarea TV nu a confirmat acest lucru, cu toate că au fost surprinși în public în ipostaze romantice.
„Ce întrebare personală și câte întrebări de genul acesta am primit. Hmm, asta va rămâne un secret, pentru că știți că mie nu îmi place să îmi povestesc viața personală pe Internet, să postez ceva de genul acesta. Pentru că vreau să protejez, vreau să am ceva al meu și numai al meu. Persoanele pe care le iubesc și la care țin foarte, foarte mult cred că trebuie să fie protejate de expunerea publică. Sper să îmi respectați dorința!”, a spus Corina Caragea pe Instagram.
Corina Caragea a dezvăluit acum ceva timp că nu a văzut căsătoria drept o realizare până acum, motiv pentru care nu s-a grăbit să ajungă în fața altarului.
„Eu mă gândesc de 7 ori înainte să fac orice. Pentru că rămân apoi fidelă deciziei, nu mă arunc cu capul înainte și nu plec așa ușor la primul obstacol. Cred că dragoste fără căsătorie poate exista. Și cu și fără. Dar căsătorie fără dragoste… este ceva foarte trist și, din păcate, des întâlnit. Căsătoria nu este pentru mine în categoria realizări. În timpurile noastre, cred că este decizia fiecăruia dacă are acele acte sau nu și nimeni nu îl poate judeca”, a declarat Corina Caragea, potrivit viva.ro.
Au circulat mai multe speculații cu privire la o posibilă căsătorie, dar Corina Caragea a fost extrem de discretă în privința acestui subiect, exprimându-și dorința de a păstra viața sa personală departe de atenția publicului.
„Rezistența în fața speculațiilor face parte din fișa postului. Așa e când ai o meserie expusă public și tu nu vrei să îti expui și viața privată. Există o diferență între ele și eu țin cont. Așa că tot ce ține de viața mea personală păstrez deoparte, pentru că o valorez și o respect. Sunt destui care își vând nunțile, botezurile și divorțurile pentru bani sau celebritate, așa că publicul are destulă ‘marfă”, a mai mărturisit Corina Caragea.
Foto: Instagram