Alina Sorescu a dezvăluit ce planuri de viitor are, după ce a anunțat că divorțează de Alexandru Ciucu.
Alina Sorescu și Alexandru Ciucu au luat prin surprindere cu anunțul divorțului dintre ei. După 12 ani de relație, cei doi au decis să meargă pe drumuri separate, iar acum vor avea parte de un proces în care se va stabili custodia celor două fiice ale lor. Dacă designerul casei regale a fost rezervat în declarații, artista le-a dezvăluit fanilor de pe rețelele de socializare situația dintre ei.
„Având în vedere că au apărut informații eronate în presă, este nevoie să fac o precizare. La începutul anului am introdus acțiunea de divorț, iar în cadrul acestui proces soțul meu a intentat acum o ordonanță presedințială, în care cere domiciliul fetițelor noastre la el până la soluționarea în instanță a procesului”, a povestit Alina Sorescu fanilor de pe rețelele de socializare.
Cu toate că sunt în plin divorț, cei doi nu par a se lăsa afectați de despărțire și își continuă planurile profesionale. Designerul își postează în continuare pe rețelele de socializare lucrările, în timp ce cântăreața se pregătește de lansarea unui nou videoclip. Alina Sorescu a postat o imagine din timpul filmărilor.
„În curând”, a transmis vedeta, făcând referire la proiectul care urmează să apară.
Cântăreața este coordonatorul unei trupe de copii numită „Picii lui Soreasca”, iar vineri au filmat împreună pentru un proiect ce urmează a fi lansat pentru public. Artista este foarte implicată și adoră să lucreze cu copiii talentați care visează să cânte. Alina a povestit despre proiectul ei că a fost lansat în urmă cu 11 ani și se bucură să se implice alături de cei mici, care reușesc să capete încredere în ei cu fiecare apariție pe scenă.
„În 2011 am lansat Atelierul meu de Muzică și Prezență Scenică pentru Copii. Am evoluat treptat, am devenit un reper în lumea celor mici, așa că trupa mea s-a definit tot mai mult și se cheamă acum „Picii lu’ Soreasca”. Alături de mine la cursuri și pe scenă, picii mei devin artiști, implicit capătă încredere în ei și ajung să se simtă în lumina reflectoarelor ca acasă. Iubesc copiii și începând și eu însămi să cânt de mică, am ajuns să fac din sala de repetiții un spațiu vesel și creativ pentru cursanții mei. Susțin personal fiecare sedință în parte și pun în aplicare propria metodă, îmbogățită în anii petrecuți pe scenă. La cursurile mele cei mici își dezvoltă talentul muzical, învață să dobândească prezență scenică și devină dezinvolți în fața publicului. Susțin spectacole alături de picii mei, înregistrăm împreună cântece, filmăm videoclipuri și suntem în permanență invitați la emisiuni tv”, spune cântăreața.
FOTO: Arhivă ELLE