Ce crede familia regală britanică despre filmul biografic în care Kristen Stewart o interpretează pe Prințesa Diana

„Nu le va plăcea, însă se așteptau la asta”, a declarat biograful regal, Robert Jobson.

Ce crede familia regală britanică despre filmul biografic în care Kristen Stewart o interpretează pe Prințesa Diana

Familia regală nu este încântată de noul film biografic al Prințesei Diana, afirmă expertul Robert Jobson.

Filmul, regizat de Pablo Larraín și scris de Steven Knight, își concentrează acțiunea asupra unui weekend decisiv din viața Prințesei Diana, pe care aceasta l-a petrecut la Sandringham.

Kristen Stewart o va interpreta pe Prințesa Diana, iar din distribuție mai fac parte și actorii Timothy Spall, Sally Hawkins și Sean Harris.

„Am cunoscut-o personal, și e inevitabil ca familia regală să nu fie încântată de filmul biografic”, a declarat Jobson, potrivit Us Weekly.

„Nu le va plăcea, însă se așteptau la asta. Acesta e adevărul. Cred că cel mai important este cât de bine va reuși actrița să interpreteze rolul. Va trebui să așteptăm și să vedem cum vor decurge lucrurile.”, a adăugat biograful.

Filmul biografic are titlul Spencer, fiind numele de familie al Prințesei Diana, iar subiectul său îl constituie unul dintre cele mai mari scandaluri care au zguduit familia regală britanică. Acțiunea dramei este plasată în anii ’90, de-a lungul a trei zile petrecute de Prințesa Diana, de Crăciun, la reședința regală din Sandringham, în Norfolk. Pelicula ar urma să fie lansată în toamna anului 2021.

Potrivit biografilor Robert Jobson și Ingrid Seward, filmul nu respectă întru totul realitatea, aceștia susținând că Prințesa Diana nu a vizitat reședința din Sandringham în perioada prezentată în film.

De asemenea, filmul biografic susține că acest weekend a fost unul crucial petru Diana, fiind momentul în care a decis că mariajul ei cu Prințul Charles nu funcționează. Din nou, cei doi biografi contrazic acest lucru. Ingrid insistă asupra faptului că Prințesa Diana „nu și-a dorit niciodată divorțul”.

„Filmul sugerează că aici a fost luată decizia legată de divorț, dar ea nu a luat niciodată această decizie. Nu cred că a mai fost la Sandringham după 1990, iar acțiunea în film se petrece în 1991.”, a declarat Robert Jobson, potrivit Daily Mail.

Citește și:
Prima imagine cu actrița Kristen Stewart în rolul Prințesei Diana

Foto: PR, Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people