Care este singura jucărie interzisă Prințului George și Prințesei Charlotte

Prințul George și Prințesa Charlotte au aproape tot ce își doresc, însă există o singură jucărie care le-a fost interzisă de părinții lor, Ducele și Ducesa de Cambridge.

Care este singura jucărie interzisă Prințului George și Prințesei Charlotte

Prințul George și Prințesa Charlotte fac parte din una dintre cele mai importante familii regale, așadar petrec destul de mult timp în atenția publicului, spre încântarea tuturor.

Desigur, este puțin probabil ca ei să înțeleagă deja ce statut au, având în vedere că Prințul George are cinci ani, iar Prințesa Charlotte doar trei, însă ei se bucură din plin de atenția publicului.

Pentru ei existența fotografilor devine un lucru normal, dovada fiind și comportamentul lui Charlotte în prezența acestora, ea spunându-le la botezul fratelui mai mic, Prințul Louis, că nu au voie în interiorul catedralei. Deși au o viață relativ normală, la fel ca cea a oricărui copil, Prințul George și Prințesa Charlotte au primit interdicția de a se juca cu un singur obiect.

Prințul William și Kate Middleton au fost întrebați care sunt jucăriile preferate ale celor doi copii, iar cei doi au surprins pe toată lumea cu răspunsul lor. Se pare că cei doi nu îi lasă pe copii să se joace cu smartphone-ul sau cu tableta.

Potrivit unei surse care locuiește cu familia, Prințul George și Prințesa Charlotte sunt descurajați să se joace cu obiecte electrice, în locul lor fiind preferate jucăriile tradiționale. Ducele și Ducesa de Cambridge le-au adus tot felul de jucării populare din perioada copilăriei lor și încearcă să petreacă alături de cei mici cât mai mult timp în natură.

„Am amintiri frumoase din perioada copilăriei când stăteam în grădină și împart asta cu copiii mei”, a spus Kate Middleton.

Prințul William și Kate Middleton au declarat în nenumărate rânduri că își doresc o viață cât mai normală pentru cei trei copii, și tocmai de aceea încearcă să petreacă cât mai mult timp alături de aceștia.

Citește și:
Prințul William a dezvăluit că Prințesa Charlotte este deja o mică fashionistă

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people