Cardi B și Offset au dezvăluit primele fotografii cu chipul băiețelului lor, dar și numele acestuia. Cei doi mai au împreună o fetiță.
Cardi B și Offset au publicat primele imagini cu chipul băiețelului lor în vârstă de 7 luni. Cu această ocazie, cei doi au dezvăluit și numele acestuia.
Cardi B și Offset au devenit părinți pentru a doua oară în toamna anului 2021. Artista a împărtășit cu fanii ei de pe Instagram două imagini cu fiul ei, pe care îl cheamă Wave Set Cephus, îmbrăcat într-un outfit în nuanțe de albastru și având și un colier masiv de diamante.
Vezi această postare pe Instagram
De asemenea, și Offset a postat o imagine cu fiul lui. În descrierea fotografiei, rapper-ul a scris numele băiatului său, Wave Set Cephus.
Vezi această postare pe Instagram
La scurt timp după ce Cardi B și Offset au publicat primele imagini cu chipul fiului lor, Wave Set Cephus, artista a mărturisit pe Twitter că partenerul ei a venit cu ideea numelui, iar ea a fost de acord.
When Set suggested Wave, I was sold! THAT HAD TO BE HIS NAME ! pic.twitter.com/dbZswOd3kr
— Cardi B (@iamcardib) April 15, 2022
Cardi B a anunțat pe 6 septembrie 2021 faptul că a devenit mamă pentru a două. „9/4/21🦕💙🧸”, a scris Cardi pe Instagram în descrierea fotografiei în care apare ținându-și în brațe băiețelul. Fotografia a fost realizată chiar pe patul de spital, iar vedeta îl are alături pe soțul ei, Offset.
Într-o declarație oferită la vremea respectivă publicației People, Carbi B și Offset au mărturisit că sunt „extrem de fericiți” să își întâlnească în sfârșit fiul. „El este deja adorat de familia noastră și de prieteni”, au spus cei doi. „Abia așteptăm ca el să îi cunoască și pe frații și surorile sale.”
Vezi această postare pe Instagram
Cardi B, pe numele real Belcalis Almánzar, și Offset mai au o fată în vârstă de 3 ani, pe nume Kulture. Offset, al cărui nume real este Kiari Cephus, mai are alți trei copii din relații anterioare: Jordan, Kody și Kalea.
Foto: Arhiva ELLE