Botezul lui Josephine: primele declarații ale părinților, Smiley și Gina Pistol: „A fost o zi magică!”

Botezul lui Josephine Ana Maria, fiica Ginei Pistol și a lui Smiley, ar fi trebuit să fie unul privat. Însă chiar părinții au publicat acum imagini și au dat declarații despre fericitul eveniment.

Botezul lui Josephine Ana Maria a fost o ocazie minunată pentru Gina Pistol și Smiley să își întâlnească rudele și prietenii și să se bucure împreună de fiica lor. Cei doi au ales să celebreze discret, așa cum și-au obișnuit fanii (până la acest moment nu au publicat încă nici o imagine cu fața fiicei lor, născută în luna martie a acestui an), alături de cele mai apropiate persoane, printre care Andreea Bănică și partenerul ei, Lucian Mitrea (de altfel, Bănică a fost și cea care a publicat prima imagine de la eveniment), Cristina Ștefania, partenera lui Speak, și alte celebrități.

Gina Pistol a fost prima care a făcut declarații despre botezul lui Josephine, aceasta spunând, pentru Antena 1: „Duminică am creștinat-o pe Josephine. Pentru noi, ca părinți, momentul de la Biserică a fost unul extrem de frumos și emoționant. Eu am avut lacrimi în ochi mai toată slujba, însă micuța noastră a fost foarte, foarte cuminte. La finalul zilei ne-am bucurat să avem alături familia și cei mai apropiați prieteni într-o petrecere restrânsă. A fost o zi magică! Poate cea mai specială zi de când ea a venit pe lume”.

Pentru botezul fiicei sale, Gina Pistol a ales să poarte o rochie simplă, cu motive tradiționale românești, de la brand-ul Azzea, accesorizată cu cizme albe de inspirație western. Vedeta Antena 1 a purtat un machiaj discret, natural, realizat de make-up artista Alexandra Crăescu, iar coafura lejeră a fost realizată de Adonis Enache, unul dintre stiliștii preferați de vedetele de la noi.

Ulterior, și Smiley a făcut o postare despre botezul lui Josephine pe contul său de Instagram: „Duminica aceasta pentru noi a fost cod rosu de iubire. ❤️ Am avut familia alaturi, prietenii si persoanele dragi pentru a o sarbatori cu totii pe cea mai iubita fiinta din viata nostra. Josephine, esti TOT!”

Citește și:
Conflictul dintre Alex Velea și Măruță s-a intensificat. Velea, replică dură la scuzele prezentatorului TV

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people