Blake Lively a postat o fotografie în care i se văd picioarele și tot Internetul a luat-o razna

Blake Lively a atras atenția fanilor printr-o fotografie cel puțin ciudată.

Blake Lively a postat o fotografie în care i se văd picioarele și tot Internetul a luat-o razna

Probabil că atunci când s-a decis să posteze o fotografie în care să îndemne oamenii la vot alături de soțul ei, Ryan Reynolds, Blake Lively nu s-a gândit că un alt lucru va capta toată atenția: picioarele ei. Aceasta era îmbracată cu niște pantaloni lila și o haină gri în carouri, iar în picioare avea niște sandale cu toc înalt. Problema este că, de fapt, nu era încălțată deloc!

Cum așa? Se pare că, din motive necunoscute, Blake Lively nu purta încălțări, dar a decis să deseneze niște pantofi peste. O demonstrează chiar Ryan Reynolds, care a pus fotografia originală pe contul propriu de Instagram, iar în aceasta se observă că Blake Lively este în picioarele goale și stă pe vârfuri.

Blake Lively s-a auto-ironizat apoi într-un story pe Instagram, dar toată lumea încă se întreabă dacă a fost sau nu o glumă și dacă da, care a fost aceea. Să fie vorba de plictiseală? Ca să se vorbească despre ea? Utilizatorii de pe Twitter se întreabă și ei: „Să-mi spună cineva că nu sunt nebun și Blake Lively chiar și-a făcut în Photoshop o pereche de tocuri în fotografia ei.”

Blake Lively și Ryan Reynolds, nu împărtășesc des fotografii personale pe conturile de social media, dar atunci când o fac, dovedesc că au umor. Recent, cei doi au postat un selfie inedit în care poartă măști decorate chiar de fiicele lor. Dar asta nu înseamnă că nu sunt preocupați și de teme mai importante, cum e cea a votului sau mișcarea Black Lives Matter.

În luna mai, cei doi au scris într-o postare următoarele: „Noi nu am fost niciodată nevoiți să ne pregătim copiii pentru ce s-ar putea întâmpla dacă te oprește mașina poliției pe drum. Nu știm cum e să trăiești așa zi de zi. Nici nu ne putem imagina nivelul de teamă și de furie al acestor oameni. Ne simțim rușinați știind că ne-am permis să nu ne informăm cum trebuie în trecut despre cât de adânc înrădăcinat este acest rasism sistemic.”

Citește și:
Anna Wintour ar avea o nouă relație – cu un actor celebru – după despărțirea de partenerul ei din ultimii 20 de ani

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people