Andreea Antonescu le-a arătat fanilor chipul celei de-a doua fiice, Venice Victoria.
Andreea Antonescu le-a arătat-o tuturor pe fiica sa nou-născută, Venice Victoria. Cântăreața și cea mică apar pe coperta revistei VIVA! de aprilie. Vedeta este o mamă cât se poate de mândră și s-a bucurat să le-o prezinte fanilor pe micuța ei, care îi seamănă perfect. Artista a vorbit și despre rolul de mamă pe care îl îndeplinește cu succes și cum se înțelege fiica sa mai mare, Sienna, cu sora ei.
Artista trece printr-o perioadă cu foarte multe schimbări în viața ei, iar cea de-a doua naștere i-a adus cea mai mare bucurie. Andreea Antonescu petrece cât de mult timp este posibil cu cele două fete ale sale, care îi fac fiecare zi mai specială. Într-un interviu acordat pentru revista VIVA!, Andreea a vorbit despre rolul de mamă și cum reușește să facă față tuturor provocărilor de zi cu zi.
„Schimbările au început încă de anul trecut, care a fost unul cu multă muncă și, totodată, presiune. Odată cu 2022, am încheiat câteva capitole din viața mea, dar m-am și bucurat de a doua minune căreia i-am dat viață. În prezent, iau fiecare zi pe rând, cu prioritățile aferente, focusată pe bebelină și carieră. Mă simt împlinită și bogată sufletește”, a spus Andreea Antonescu pentru VIVA!.
În ceea ce privește relația cu fiica sa cea mare, Sienna, cântăreața a dezvăluit că își pune toată încrederea în ea și o ajută enorm. Ba mai mult, când vine vorba despre timpul petrecut cu bebelușul, Sienna este foarte încântată, dar mai ales responsabilă față de sora ei mai mică.
„Îmi place foarte mult ce trăiesc acum! Sienna îmi este și prietenă, și confidentă, iar bebelina este ca o jucărie plină de viață și iubire, cu care ne petrecem timpul în cel mai frumos mod. Datorită bebelușei, simt c-am întinerit din nou, în niciun caz nu mă simt de 40 de ani! Fetițele mă ajută să redescopăr copilul, adolescenta din mine, iar acest lucru mă împlinește”, a mai declarat vedeta.
Andreea Antonescu se declară o mamă foarte norocoasă întrucât fiicele ei sunt foarte cuminți. Astfel, artista își permite să acorde timp și proiectelor profesionale și nu îi neglijează nici pe fanii de pe rețelele de socializare, care își doresc să afle tot mai multe lucruri despre familia ei.
„Am încă o minune de fetiță, de care sunt tare mândră! Micuța este un copilaș bun, am mare noroc, de cele mai multe ori doarme câte 5-6 ore pe noapte legat, deci aș avea toate șansele să dorm și eu cu ea dacă nu m-ar apuca trebăluitul prin casă. Sunt obsedată de ordine și curățenie, și atunci, seara, când ea adoarme, mă apuc să pun la loc toate lucrurile rămase de peste zi. Ca să nu mai discutăm că încerc să nu rămân în urmă nici cu comunitățile mele de pe social media, cărora le mai dau câte o informație legată de activitățile de peste zi. Din păcate, adorm destul de târziu seara, iar la 7 dimineața suntem amândouă cu ochii mari, dar nu mă plâng, întotdeauna am fost o persoană matinală”, a mai spus artista pentru sursa citată.
Foto: Arhiva ELLE