Andi Vasluianu – In continua schimbare

In caz ca ati lipsit de la ultimele premiere românesti featuring Andi Vasluianu, o sa va enumar eu citeva: Weekend cu mama (regia: Stere Gulea), Cea mai fericita fata din lume (regia: Radu Jude), Intilniri incrucisate (regia: Anca Damian), Calatoria lui Grüber (regia: Radu Gabrea). Pe 11 decembrie, urmeaza Cealalta Irina (regia: Andrei Gruzniczki), film in care Andi joaca (uraaa, in sfirsit!) rolul principal.

In acest timp, este angajat la Teatrul din Ploiesti (putem sa-l numim, asadar, „navetist”, pentru ca locuieste in Bucuresti), apare in reclame (dar nu exagerat de mult) si prin reviste glossy (dar numai daca este absolut necesar) si pregateste tinere sperante pentru examenul de la Actorie. Iar daca intr-o zi il veti vedea jucind „Ratele si vinatorii“ prin Herastrau in compania altor actori celebri, sa nu va speriati! Dupa cum veti vedea mai jos, este felul lui de a-si mentine energia si inocenta…

Andi Vasluianu – In continua schimbare

ELLE: Asteapta rolul vietii lor?

A.V.: Da, asteapta sa li se dea ceva. si citeodata iti vine sa zici: dar de ce astept, de ce nu ma apuc eu sa fac ceva?

ELLE: Ai vreo idee despre acest rol?

A.V.: Nu, n-am nici o idee. Dar nu e vorba numai de rol, ci si de intilnirea cu regizorul si cu textul, intilnire pe care n-ai cum sa o intuiesti inainte de a se intimpla.

ELLE: Cu cine ai avut astfel de intilniri?

A.V.: Prima a fost cu Catalin Mitulescu. Eu eram student in anul III, el era in anul I. Am facut un scurtmetraj in scoala, se numea La amiaza si cred ca ala a fost primul rol dintr-un film. Atunci am descoperit si eu ce e camera, ce e cu filmul. si dupa aia am mai facut un nou scurtmetraj cu Mitulescu, Bucuresti-Wien, 8 si un sfert, care a fost destul de bine primit in perioada aia. si pe urma am mai facut 17 minute intirziere, tot cu el si, practic, datorita lui am invatat ce inseamna filmul… Datorita acestor filme, am fost luat mai departe de ceilalti.

ELLE: Acesta a fost, deci, momentul de inceput…

A.V.: Da, si pentru asta eu ma simt foarte legat de Catalin Mitulescu. Apoi a venit Radu Muntean, cu care am facut Furia, pri­mul meu lungme­traj, si de acolo lucrurile au mers mai departe. Pe urma, am avut si intilniri in teatru: Victor Ioan Frunza, Cristi Juncu… Dar pentru mine, pri­mul om important este Sanda Manu, profesoara mea. Fara ea, eu n-as fi inteles nimic din meseria de actor. si datorita ei, cred ca fac real meseria asta!

ELLE: Unde te simti mai in largul tau, in film sau in teatru?

A.V.: Poti sa zici ca ar fi filmul, pentru ca am avut mai mult succes. Dar eu cred ca n-as putea sa fac film fara teatru si teatru fara film.

ELLE: Poti sa-mi spui ceva esential diferit intre a face teatru si a face film?

A.V.: De exemplu, in teatru, nu poti sa te opresti; in film se poate.

ELLE: si cum e mai greu?

A.V.: Eu cred ca e mai greu la teatru. Trebuie sa fii concentrat toata piesa. Dar, de exemplu, a­cum si in film e un fel de moda, cu cadrele astea lungi de 8-9 mi­nute, si atunci un om care vine din teatru are capacitatea sa se concentreze mai usor. Iar acum, tea­trul s-a schimbat, nu mai e ca pe vremuri; cumva televiziunea si cinematograful il obliga pe actor sa fie mai realist in stilul lui de joc. Asa ca pe mine m-a ajutat foarte mult filmul in teatru, iar concentrarea din teatru m-a ajutat foarte mult in film. E un amestec foarte frumos intre cele doua si nu pot sa renunt la una sau la cealalta.

ELLE: Cum ajungi la naturalete? Lucrezi foarte mult ca sa creezi intr-un mod firesc naturalul?

A.V
.: Cind citesti scenariul pentru prima oara, eu cred ca atunci vezi personajul. De foarte multe ori, cind intilnesti pe cineva pentru prima oara, il vezi mai plin decit atunci cind deja il cunosti. Ei, citesti scenariul o data, pe urma din ce in ce mai des, pe urma il inveti, si dupa ce ai invatat scenariul, inseamna ca ai pierdut ceva. si ce faci? Trebuie sa te intorci la prima imagine. E o intoarcere rapida, citeodata reusesti s-o faci, citeodata nu reusesti, citeodata minti… te faci ca ai ajuns acolo. Ne­mul­tumirea mea tocmai in asta consta, ca eu nu pot real sa-mi pastrez prospetimea imaginii. E foarte complicat, dar sper ca intr-o zi s-o cuprind. Cum zicea Picasso: „La 7 ani pictam ca un Rembrandt, acum ma chinui sa pictez ca la 7 ani”. Despre asta e vorba.

ELLE: Crezi ca se poate atinge perfectiunea cu vreun rol?

A.V.: Daca n-as crede, n-as mai face meseria asta. Sper ca odata si odata sa se intimple! Dar e foarte greu, pentru ca tot timpul exista un martor in tine care se uita si critica ceea ce faci.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
substantial.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people