Andi Vasluianu – In continua schimbare

In caz ca ati lipsit de la ultimele premiere românesti featuring Andi Vasluianu, o sa va enumar eu citeva: Weekend cu mama (regia: Stere Gulea), Cea mai fericita fata din lume (regia: Radu Jude), Intilniri incrucisate (regia: Anca Damian), Calatoria lui Grüber (regia: Radu Gabrea). Pe 11 decembrie, urmeaza Cealalta Irina (regia: Andrei Gruzniczki), film in care Andi joaca (uraaa, in sfirsit!) rolul principal.

In acest timp, este angajat la Teatrul din Ploiesti (putem sa-l numim, asadar, „navetist”, pentru ca locuieste in Bucuresti), apare in reclame (dar nu exagerat de mult) si prin reviste glossy (dar numai daca este absolut necesar) si pregateste tinere sperante pentru examenul de la Actorie. Iar daca intr-o zi il veti vedea jucind „Ratele si vinatorii“ prin Herastrau in compania altor actori celebri, sa nu va speriati! Dupa cum veti vedea mai jos, este felul lui de a-si mentine energia si inocenta…

Andi Vasluianu – In continua schimbare

ELLE: Ce lucruri sint importante pentru tine, la nivel de traire?

A.V.: Am senzatia ca traiesc intr-o continua schimbare si nu cred ca ramin niciodata intr-un loc, oricit mi-as dori eu. si mergind in drumul meu, ajung la un moment dat sa ma mai opreasca cite ceva, il asimilez si merg mai departe. Cred ca cel mai tare ma doare cind ma mai mint pe mine. Cred ca asta e cel mai important lucru, sa nu ma mint pe mine.

ELLE: Care sint bucuriile tale, in afara de actorie, de succese si de roluri?

A.V.: Pai, sint oamenii apropiati si… uite, de exemplu, in week-end-uri ne jucam „Frunza” sau „Ratele si vinatorii”, intre prieteni. Am fost vreo opt insi in Herastrau, am jucat jocurile astea din copilarie si am ris cu lacrimi. Se uita lumea la noi, ca ne si certam ­(„N-am calcat pe linie!”, „Ba ai calcat pe linie!”), oameni la 30 de ani! Mi-am dat seama ca noi nu ne-am schimbat foarte mult de cind eram pustani. Uite, astea sint lucruri mici care ma bucura foarte tare.

ELLE: Tu ai mers de la inceput pe drumul cu actoria?

A.V.: Mi-am dorit dintotdeauna inauntrul meu, dar s-a materiali­zat in timp. Imi aduc bine aminte cind ma uitam la serbarile scolare, cum jucau astia mari pe scena si-mi doream si eu foarte tare sa fiu acolo…

ELLE:
Am inteles ca acum pregatesti copii pentru admiterea la UNATC…

A.V.: Da, mai pregatesc, iar visul meu, daca o sa am foarte multi bani vreodata, e sa-mi fac o scoala de teatru. Eu initial am avut o trupa de teatru cu niste copii de la liceul „Lazar “si atunci mi-am dat seama ca eu invat foarte mult de la copiii aia.. Avea Dem. Radulescu o vorba: „Eu nu invat privighetoarea sa cinte, eu doar ii aranjez penele”. si profesorii din ziua de azi de la Teatru ii invata sa cinte, nu mai au grija sa-i lase cu talentul lor.

ELLE: Totusi, ce ar trebui sa nu-ti lipseasca ca sa ajungi actor?

A.V.: Profunzimea si inocenta. Inocenta asta a copilului care vrea sa invete si absoarbe tot timpul. Sint foarte multi oameni care stiu sa invete, dar nu sint inocenti si insala, isi fabrica o fatada.

ELLE: Ai avut tot felul de meserii, inainte de actorie: timplarie, brutarie…

A.V.: Cind a venit revolutia, eram in clasa a X-a si trebuia sa trec intr-a XI-a, pe vremea aia era treapta a doua. Fiind la seral, in urma unei chestii complicate, a trebuit sa ma angajez. si m-am angajat ca brutar o perioada, cu trezit de la 5 dimineata, carat faina… N-am ajuns decit pina la camera de dospit, dar invatasem sa fac „japoneze”. Dupa aceea, am lucrat ca paznic de noapte si ca timplar, apoi am intrat la o facultate particulara.

ELLE: Te-au ajutat cumva experientele de „viata ade­va­rata”?

A.V.: Eu mi-am intilnit prietenul cel mai bun la timplarie…

ELLE: Poti sa faci un scaun, o masa, daca e nevoie?

A.V.: Cred ca da… Oricum, la timplarie ma plictiseam foarte tare. Impleteai niste lemne si iesea un fel de mobila modernista. Dar mergeam la oameni acasa si montam tot felul de rafturi si raftulete si am invatat o gramada de lucruri, printre care si un soi de respon­sabilitate. Lemnele erau din brad, se mai spargeau si trebuia sa le inlocuiesti. si citeodata, de lene, mai bateam un cui sa nu se vada. Cind a observat prima oara prietenul meu, mi-a zis: „Tu asa ai face la tine acasa?”. M-am simtit atit de prost, m-am rosit tot si m-am invatat sa demontez totul si s-o iau de la capat. si cumva asta m-a ajutat in meseria de actor. Tot demontezi, ca s-o iei de la capat.

ELLE:
Acum ce rol mai „demontezi”?

A.V.: Acum sint in filmari la Radu Gabrea, un film foarte interesant, in care am un rol destul de greu. Radu Gabrea, Stere Gulea, Nicolae Margineanu sint regizorii din generatia veche cu care as lucra, pentru ca sint niste oameni de foarte mult bun-simt, care au capacitatea de a reinvata de fiecare data, de a o lua iar de la capat. Nu fac capodopere in fiecare zi, dar pot sa faca ceva real. Nu sint oameni care iti trintesc lozinca aia stupida: eu am patruzeci si ceva de filme, am nu stiu citi ani de experienta…

ELLE: Deci n-ai juca intr-un film de-al lui Sergiu Nicolaescu…

A.V.: Nu! Pentru ca eu consider ca face parte din acei oameni depasiti. E depasit de vremuri, depasit chiar de el insusi. si cu asta basta!

ELLE: Meseria de actor este asociata cu aparitiile publice, mediatizarea, mondenitatile…

A.V.: Daca asa se joaca, trebuie sa joc dupa regulile astea, dar daca ar fi dupa mine, as renunta la toata mediatizarea asta. Insa e clar ca sint cumva „patat” de chestia asta, vin oamenii si-mi zic: „Vai, ce bi­ne ai fost acolo!”, imi gidila orgoliul si imi recunosc micimile. Dar sintem oameni, ce sa fac? Ma mai bucur si de jocurile astea!

Interviu realizat de Adina Rosetti

Foto:Iulian Nan
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people