Andi Vasluianu – In continua schimbare

In caz ca ati lipsit de la ultimele premiere românesti featuring Andi Vasluianu, o sa va enumar eu citeva: Weekend cu mama (regia: Stere Gulea), Cea mai fericita fata din lume (regia: Radu Jude), Intilniri incrucisate (regia: Anca Damian), Calatoria lui Grüber (regia: Radu Gabrea). Pe 11 decembrie, urmeaza Cealalta Irina (regia: Andrei Gruzniczki), film in care Andi joaca (uraaa, in sfirsit!) rolul principal.

In acest timp, este angajat la Teatrul din Ploiesti (putem sa-l numim, asadar, „navetist”, pentru ca locuieste in Bucuresti), apare in reclame (dar nu exagerat de mult) si prin reviste glossy (dar numai daca este absolut necesar) si pregateste tinere sperante pentru examenul de la Actorie. Iar daca intr-o zi il veti vedea jucind „Ratele si vinatorii“ prin Herastrau in compania altor actori celebri, sa nu va speriati! Dupa cum veti vedea mai jos, este felul lui de a-si mentine energia si inocenta…

Andi Vasluianu - In continua schimbare

ELLE: Imi amintesc o faza de la un festival de film, cred ca de la Next, cind criticul de film Andrei Gorzo a facut o gluma, spunind ca ti-ai construit cariera din roluri secundare… Avea dreptate?

Andi Vasluianu: Eu ma consider un norocos, orice ar fi, pentru ca sint foarte multi actori care nu fac meseria asta si care si-ar dori sa joace orice rol. Eu am avut multe roluri secundare in lungmetraje, dar am avut si foarte multe roluri principale in scurtmetraje. Dar nu mi-am luat rolurile ca fiind secundare. Oricum, nu numar paginile si replicile cind citesc scenariul, ma gindesc daca imi place sau nu-mi place ce mi se ofera. Am fost norocos, am avut citeva intilniri frumoase si datorita lor am ajuns sa fac niste lucruri, pentru ca de unul singur n-as fi facut nimic.

ELLE: si cum iti explici acest „noroc”?

A.V.: De exemplu, te cheama cineva la un casting. Asta e primul pas. Daca in drum spre casting n-ai bani, nu poti sa te urci in troleu… Toate lucrurile astea, unul dupa altul, fiecare eveniment in parte ti se asaza ca sa ajungi acolo. E o metafora stupida, dar cam asa stau lucru­rile; eu cred ca toate lucrurile se asaza in momentul in care tu trebuie sa faci rolul ala…

ELLE:
Dar, totusi, cit tine de destin si cit de ceea ce poti sa faci tu? Cum se imbina lucrurile astea ca sa te duca undeva?

A.V.: Evident ca eu alerg sa ajung acolo. si, in plus, e vorba de diferenta intre actori si ac­tori… Daca ai avut norocul sa iei casting-ul si mai iei inca unul si inca unul, capeti experienta si, evident, aprofundezi, incepi sa privesti altfel un text, incepi sa te uiti mai atent, sa lucrezi real. Asta e diferenta dintre un actor experimentat si unul mai putin experimentat. Cind nu ai experienta, o faci dintr-un anumit soi de instinct…

ELLE: De la ce punct s-a transformat instinctul in experienta, in cazul tau?

A.V.: Eu in continuare sper sa-mi folosesc instinctul. Sigur ca e si o mare doza de experienta. Eu mi-am permis sa gresesc, stii? Cind esti la inceput, iti permiti sa gresesti, dar nu ai aceasta relaxare.

ELLE: Dar probabil ca relaxarea ti-o da tocmai experienta…

A.V.: Cred ca experienta iti mai aduce si faptul ca incepi sa concurezi cu tine. si atit, nimic mai mult.

ELLE: In ultimii 11 ani ai avut peste 50 de roluri. Numai anul asta, la toate filmele românesti la care m-am dus, erai prezent pe ecran!

A.V.: Eu nu fac altceva decit sa ma duc la probe. Bine, acum au inceput sa mi se propuna direct roluri. In alta ordine de idei, e meseria mea, eu din asta traiesc. si decit sa fac altceva ce nu-mi place, mai bine fac asta.

ELLE:
Ce a insemnat rolul din Cealalta Irina pentru tine? A fost, in primul rind, primul tau rol principal…

A.V.: Andrei Gruzsniczki (n.r. regizorul) m-a chemat la o proba, dar am dat mai multe probe, pentru ca din prima nu reusisem sa-l conving, desi, culmea!, eu sint mult mai apropiat de genul asta de rol decit de cele de bad guy pe care le-am jucat inainte. Ei, pina la urma, la una dintre probe am venit mai bine pregatit si l-am convins. E ceva mai special, pentru ca povestea din film e reala, l-am si cunoscut pe cel caruia i s-a intimplat totul (trebuia sa joace si el un rolisor in film) si am fost foarte atent la el. E fascinant ca si semanam foarte mult la ochi, la expresivitate.

ELLE:
Deci te-ai documentat chiar de la sursa, cum s-ar spune…

A.V.: Am urmarit un personaj foarte interesant: un om calm, care nu reactioneaza obisnuit, care are un soi de blindete, dar care-si iubeste foarte mult sotia si care merge pina-n pinzele albe pentru asta. A fost foarte important pentru mine si mi-am pus toata energia in rol.

ELLE: Am inteles ca esti un etern nemultumit in ceea ce priveste felul in care ti-a iesit un rol…

A.V.: Pai, daca m-as multumi, iti spun cinstit ca m-as lasa de meserie… Eu pur si simplu nu ma simt impacat ca as fi facut ceva extraordinar. si nici nu cred ca m-am intilnit real cu Rolul Meu. Mai am mult pina acolo si nu depinde de mine. Aici e partea grea a meseriei de actor, ca tot timpul asteapta…
 

ELLE: Asteapta rolul vietii lor?

A.V.: Da, asteapta sa li se dea ceva. si citeodata iti vine sa zici: dar de ce astept, de ce nu ma apuc eu sa fac ceva?

ELLE: Ai vreo idee despre acest rol?

A.V.: Nu, n-am nici o idee. Dar nu e vorba numai de rol, ci si de intilnirea cu regizorul si cu textul, intilnire pe care n-ai cum sa o intuiesti inainte de a se intimpla.

ELLE: Cu cine ai avut astfel de intilniri?

A.V.: Prima a fost cu Catalin Mitulescu. Eu eram student in anul III, el era in anul I. Am facut un scurtmetraj in scoala, se numea La amiaza si cred ca ala a fost primul rol dintr-un film. Atunci am descoperit si eu ce e camera, ce e cu filmul. si dupa aia am mai facut un nou scurtmetraj cu Mitulescu, Bucuresti-Wien, 8 si un sfert, care a fost destul de bine primit in perioada aia. si pe urma am mai facut 17 minute intirziere, tot cu el si, practic, datorita lui am invatat ce inseamna filmul… Datorita acestor filme, am fost luat mai departe de ceilalti.

ELLE: Acesta a fost, deci, momentul de inceput…

A.V.: Da, si pentru asta eu ma simt foarte legat de Catalin Mitulescu. Apoi a venit Radu Muntean, cu care am facut Furia, pri­mul meu lungme­traj, si de acolo lucrurile au mers mai departe. Pe urma, am avut si intilniri in teatru: Victor Ioan Frunza, Cristi Juncu… Dar pentru mine, pri­mul om important este Sanda Manu, profesoara mea. Fara ea, eu n-as fi inteles nimic din meseria de actor. si datorita ei, cred ca fac real meseria asta!

ELLE: Unde te simti mai in largul tau, in film sau in teatru?

A.V.: Poti sa zici ca ar fi filmul, pentru ca am avut mai mult succes. Dar eu cred ca n-as putea sa fac film fara teatru si teatru fara film.

ELLE: Poti sa-mi spui ceva esential diferit intre a face teatru si a face film?

A.V.: De exemplu, in teatru, nu poti sa te opresti; in film se poate.

ELLE: si cum e mai greu?

A.V.: Eu cred ca e mai greu la teatru. Trebuie sa fii concentrat toata piesa. Dar, de exemplu, a­cum si in film e un fel de moda, cu cadrele astea lungi de 8-9 mi­nute, si atunci un om care vine din teatru are capacitatea sa se concentreze mai usor. Iar acum, tea­trul s-a schimbat, nu mai e ca pe vremuri; cumva televiziunea si cinematograful il obliga pe actor sa fie mai realist in stilul lui de joc. Asa ca pe mine m-a ajutat foarte mult filmul in teatru, iar concentrarea din teatru m-a ajutat foarte mult in film. E un amestec foarte frumos intre cele doua si nu pot sa renunt la una sau la cealalta.

ELLE: Cum ajungi la naturalete? Lucrezi foarte mult ca sa creezi intr-un mod firesc naturalul?

A.V
.: Cind citesti scenariul pentru prima oara, eu cred ca atunci vezi personajul. De foarte multe ori, cind intilnesti pe cineva pentru prima oara, il vezi mai plin decit atunci cind deja il cunosti. Ei, citesti scenariul o data, pe urma din ce in ce mai des, pe urma il inveti, si dupa ce ai invatat scenariul, inseamna ca ai pierdut ceva. si ce faci? Trebuie sa te intorci la prima imagine. E o intoarcere rapida, citeodata reusesti s-o faci, citeodata nu reusesti, citeodata minti… te faci ca ai ajuns acolo. Ne­mul­tumirea mea tocmai in asta consta, ca eu nu pot real sa-mi pastrez prospetimea imaginii. E foarte complicat, dar sper ca intr-o zi s-o cuprind. Cum zicea Picasso: „La 7 ani pictam ca un Rembrandt, acum ma chinui sa pictez ca la 7 ani”. Despre asta e vorba.

ELLE: Crezi ca se poate atinge perfectiunea cu vreun rol?

A.V.: Daca n-as crede, n-as mai face meseria asta. Sper ca odata si odata sa se intimple! Dar e foarte greu, pentru ca tot timpul exista un martor in tine care se uita si critica ceea ce faci.
 

ELLE: Ce lucruri sint importante pentru tine, la nivel de traire?

A.V.: Am senzatia ca traiesc intr-o continua schimbare si nu cred ca ramin niciodata intr-un loc, oricit mi-as dori eu. si mergind in drumul meu, ajung la un moment dat sa ma mai opreasca cite ceva, il asimilez si merg mai departe. Cred ca cel mai tare ma doare cind ma mai mint pe mine. Cred ca asta e cel mai important lucru, sa nu ma mint pe mine.

ELLE: Care sint bucuriile tale, in afara de actorie, de succese si de roluri?

A.V.: Pai, sint oamenii apropiati si… uite, de exemplu, in week-end-uri ne jucam „Frunza” sau „Ratele si vinatorii”, intre prieteni. Am fost vreo opt insi in Herastrau, am jucat jocurile astea din copilarie si am ris cu lacrimi. Se uita lumea la noi, ca ne si certam ­(„N-am calcat pe linie!”, „Ba ai calcat pe linie!”), oameni la 30 de ani! Mi-am dat seama ca noi nu ne-am schimbat foarte mult de cind eram pustani. Uite, astea sint lucruri mici care ma bucura foarte tare.

ELLE: Tu ai mers de la inceput pe drumul cu actoria?

A.V.: Mi-am dorit dintotdeauna inauntrul meu, dar s-a materiali­zat in timp. Imi aduc bine aminte cind ma uitam la serbarile scolare, cum jucau astia mari pe scena si-mi doream si eu foarte tare sa fiu acolo…

ELLE:
Am inteles ca acum pregatesti copii pentru admiterea la UNATC…

A.V.: Da, mai pregatesc, iar visul meu, daca o sa am foarte multi bani vreodata, e sa-mi fac o scoala de teatru. Eu initial am avut o trupa de teatru cu niste copii de la liceul „Lazar “si atunci mi-am dat seama ca eu invat foarte mult de la copiii aia.. Avea Dem. Radulescu o vorba: „Eu nu invat privighetoarea sa cinte, eu doar ii aranjez penele”. si profesorii din ziua de azi de la Teatru ii invata sa cinte, nu mai au grija sa-i lase cu talentul lor.

ELLE: Totusi, ce ar trebui sa nu-ti lipseasca ca sa ajungi actor?

A.V.: Profunzimea si inocenta. Inocenta asta a copilului care vrea sa invete si absoarbe tot timpul. Sint foarte multi oameni care stiu sa invete, dar nu sint inocenti si insala, isi fabrica o fatada.

ELLE: Ai avut tot felul de meserii, inainte de actorie: timplarie, brutarie…

A.V.: Cind a venit revolutia, eram in clasa a X-a si trebuia sa trec intr-a XI-a, pe vremea aia era treapta a doua. Fiind la seral, in urma unei chestii complicate, a trebuit sa ma angajez. si m-am angajat ca brutar o perioada, cu trezit de la 5 dimineata, carat faina… N-am ajuns decit pina la camera de dospit, dar invatasem sa fac „japoneze”. Dupa aceea, am lucrat ca paznic de noapte si ca timplar, apoi am intrat la o facultate particulara.

ELLE: Te-au ajutat cumva experientele de „viata ade­va­rata”?

A.V.: Eu mi-am intilnit prietenul cel mai bun la timplarie…

ELLE: Poti sa faci un scaun, o masa, daca e nevoie?

A.V.: Cred ca da… Oricum, la timplarie ma plictiseam foarte tare. Impleteai niste lemne si iesea un fel de mobila modernista. Dar mergeam la oameni acasa si montam tot felul de rafturi si raftulete si am invatat o gramada de lucruri, printre care si un soi de respon­sabilitate. Lemnele erau din brad, se mai spargeau si trebuia sa le inlocuiesti. si citeodata, de lene, mai bateam un cui sa nu se vada. Cind a observat prima oara prietenul meu, mi-a zis: „Tu asa ai face la tine acasa?”. M-am simtit atit de prost, m-am rosit tot si m-am invatat sa demontez totul si s-o iau de la capat. si cumva asta m-a ajutat in meseria de actor. Tot demontezi, ca s-o iei de la capat.

ELLE:
Acum ce rol mai „demontezi”?

A.V.: Acum sint in filmari la Radu Gabrea, un film foarte interesant, in care am un rol destul de greu. Radu Gabrea, Stere Gulea, Nicolae Margineanu sint regizorii din generatia veche cu care as lucra, pentru ca sint niste oameni de foarte mult bun-simt, care au capacitatea de a reinvata de fiecare data, de a o lua iar de la capat. Nu fac capodopere in fiecare zi, dar pot sa faca ceva real. Nu sint oameni care iti trintesc lozinca aia stupida: eu am patruzeci si ceva de filme, am nu stiu citi ani de experienta…

ELLE: Deci n-ai juca intr-un film de-al lui Sergiu Nicolaescu…

A.V.: Nu! Pentru ca eu consider ca face parte din acei oameni depasiti. E depasit de vremuri, depasit chiar de el insusi. si cu asta basta!

ELLE: Meseria de actor este asociata cu aparitiile publice, mediatizarea, mondenitatile…

A.V.: Daca asa se joaca, trebuie sa joc dupa regulile astea, dar daca ar fi dupa mine, as renunta la toata mediatizarea asta. Insa e clar ca sint cumva „patat” de chestia asta, vin oamenii si-mi zic: „Vai, ce bi­ne ai fost acolo!”, imi gidila orgoliul si imi recunosc micimile. Dar sintem oameni, ce sa fac? Ma mai bucur si de jocurile astea!

Interviu realizat de Adina Rosetti

Foto:Iulian Nan
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din people