Amal Clooney, schimbare surprinzătoare de look. Cum arată acum soția lui George Clooney

Amal Clooney și-a surprins fanii cu o tunsoare nouă, ce a devenit rapid virală.

Amal Clooney, schimbare surprinzătoare de look. Cum arată acum soția lui George Clooney

Amal Clooney a surprins zilele acestea cu o transformare de look spectaculoasă. Avocata pentru drepturile omului a renunțat la părul ei foarte lung în favoarea unei tunsori noi.

Noua coafură, denumită „bubble blowout”, a fost dezvăluită de hairstilistul Dimitris Giannetos, care a publicat pe Instagram o serie de imagini cu Amal.

„O nouă tunsoare pentru Amal Clooney!”, a scris Giannetos pe rețelele de socializare. „Amal nu a avut niciodată o tunsoare ca aceasta înainte”, a spus stilistul, explicând că noul look, cu o cărare laterală și vârfurile ușor ondulate spre interior, inspiră eleganță și putere în același timp. „Este o tunsoare puternică… sofisticată și modernă”, a adăugat el.

Potrivit Vogue, hairstilistul „a tăiat între 15 și 20 de centimetri din părul lui Amal”.

Amal Clooney, declarații rare despre soțul său, George Clooney

Amal Clooney a vorbit deschis despre sprijinul pe care îl primește din partea soțului său, George Clooney, într-un interviu rar în care a abordat atât cariera sa în domeniul drepturilor omului, cât și echilibrul delicat dintre viața profesională și cea de familie.

„Am un partener de viață care mă susține enorm în ceea ce fac”, a declarat Amal Clooney pentru Glamour. „Așa că nu simt că trebuie să îmi cer scuze pentru munca mea sau să mă temperez”.

În vârstă de 47 de ani, Amal Clooney a rememorat și perioada în care a devenit mamă și cum George, celebrul actor din Oceans 11, a fost alături de ea în momentele decisive.

„Îmi amintesc că atunci când am devenit mamă, un capitol cu totul nou pentru mine, el a fost primul care mi-a spus: ‘Știu că ai acel discurs la Consiliul de Securitate. Trebuie să mergi, mă ocup eu de copii, nu-ți face griji'”, a mărturisit ea.

Avocata a subliniat și cât de mult prețuiește viața pe care o are alături de familia sa:

„Mă simt incredibil de norocoasă să împart fiecare zi cu el. Și acum suntem patru. Și nu iau nimic din toate acestea ca fiind ceva firesc sau care mi se cuvine. Prețuiesc fiecare clipă de râs și bucurie alături de ei”.

Discreția rămâne însă o prioritate pentru cuplu, mai ales în ceea ce privește protejarea gemenilor lor, Alexander și Ella, în vârstă de opt ani.

„Aș spune că, odată ce devii părinte, devii mai sensibil la anumite intruziuni”, a explicat Amal. „Așa că facem tot posibilul să reducem la minimum orice impact asupra copiilor noștri. Nu ne expunem copiii în public, nu le-am făcut niciodată publice fotografiile sau ceva de genul acesta”.

George Clooney și Amal s-au căsătorit în 2014, la Veneția, într-o ceremonie ce a atras atenția întregii lumi, iar în 2017 au devenit părinți.

George Clooney, mărturisiri surprinzătoare despre căsnicia cu Amal

Și George Clooney a vorbit recent despre mariajul său cu Amal, dezvăluind că nu s-au certat niciodată în cei zece ani petrecuți împreună. Actorul a făcut această mărturisire pentru prima dată în urmă cu doi ani, în cadrul emisiunii CBS Mornings, iar acum i-a confirmat prezentatoarei Gayle King că, în continuare, nu a avut nicio dispută cu partenera sa.

„Îmi amintesc că am fost aici cu tine și înainte și că am spus că nu ne-am certat niciodată”, i-a spus Clooney lui King. „Încă nu ne-am certat. Încercăm să găsim ceva pentru care să ne certăm!”, a continuat el.

„Mă simt incredibil de norocos că am întâlnit această femeie extraordinară”, a mai spus câștigătorul premiului Oscar. „Simt că am dat lovitura. Nu trece nicio zi fără să mă gândesc că sunt cel mai norocos bărbat din lume. Așa că este minunat”.

George și Amal Clooney au apărut împreună în cadrul aceleiași emisiuni și în 2022.

„Pentru unii dintre prietenii noștri e enervant”, spunea atunci Amal Clooney. „Am un văr care, de fapt, de fiecare dată când ne vede, prima lui întrebare este: ‘V-ați certat?’ — înainte să ne salute.”

Gayle King i-a întrebat apoi dacă chiar nu s-au certat niciodată, iar George a răspuns în glumă: „Ai vrea să ne certăm acum? Te-ar face să te simți mai bine?”.

Amal Clooney a pus această potrivire perfectă, în mare parte, pe seama norocului.

„Să întâlnești persoana potrivită este 99% noroc”, i-a spus ea lui King, adăugând că ei se străduiesc să nu fie „cinici” sau „rezervați” unul cu celălalt, tocmai pentru a evita conflictele.

Citește și:
Nicole Kidman, prima apariție publică după ce a depus actele de divorț de Keith Urban. Ce a declarat actrița

Foto: Arhiva ELLE, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people