Alina Pușcău, sinceră cu privire la lupta ei împotriva cancerului de sân

Fotomodelul român Alina Pușcău își ține la curent urmăritorii cu privire la lupta cu cancerul de sân și cu evoluția tratamentului pe care îl urmează la o clinică din Statele Unite ale Americii.

Alina Pușcău a început, pe data de 7 august, tratamentul împotriva cancerului de sân. Fotomodelul a ales să vorbească într-un mod cât se poate de deschis și de vulnerabil despre lupta ei cu boala și să își țină la curent urmăritorii cu evoluția stării ei de sănătate. 

Alina Pușcău, noi declarații despre lupta cu cancerul de sân

Alina Pușcău nu a ascuns până acum faptul că a trecut prin momente extrem de dificile de când a aflat de diagnosticul de cancer de sân. De mai bine de o lună, fotomodelul se tratează în Statele Unite ale Americii. Pentru vedetă, urmează o perioadă lungă de tratament și recuperare și încearcă să își păstreze optimismul. Alina Pușcău a ales să împărtășească cu fanii un mesaj inspirațional în lupta ei cu boala. 

„Cancerul nu este un intrus. Cancerul nu este un război care trebuie dus. Cancerul este un profesor. Cancerul vrea să fie înțeles. Cancerul este o oportunitate de a privi în interior. Cancerul este o oportunitate de a te reconstrui și de a evolua.”

Alina Pușcău, despre problemele cauzate de tratamentul împotriva cancerului

După ce a primit diagnosticul de cancer, Alina Pușcău a ales să urmeze tratamentul la o clinică din Statele Unite ale Americii, unde se află sub supravegherea unei echipe de specialiști. Potrivit informațiilor făcute publice, costurile tratamentului ar depăși 500.000 de dolari.

Alina Pușcău a făcut deja a doua ședință a tratamentului împotriva cancerului, urmând ca pe 18 septembrie să afle dacă tumorile s-au micșorat. Vedeta a vorbit în numeroase dăți despre problemele cu care se confruntă după ședințele de tratament, ea păstrând legătura cu fanii prin intermediul rețelelor de socializare.

Modelul a mărturisit într-un interviu că una dintre cele mai mari probleme este cauzată de durerile puternice de cap, din această cauză ea fiind nevoită și să apeleze la ajutorul doctorilor. De altfel, din cauza căderii părului, ea a decis și să se tundă.

„După ce fac chimioterapie local, 10 zile nu sunt om, 10 zile sunt… Chiar acum, n-am mai postat nimic, acum trei zile am fost la spital, m-am internat pentru că a trebuit să-mi bage medicamente foarte puternice că nu mai puteam, am foarte multă presiune în cap și în corp, din cauza la tratament. Tratamentul e mai puternic decât ce au în România și peste tot. Sunt 10 zile în care eu nu sunt om, eu nu pot să gândesc, nu pot să stau decât pe pastile. Încercăm să găsim un tratament cât mai bun, adică să fac tratamentul ăsta, dar să găsesc niște medicamente care pot să mă ajute să nu mai am durerile astea. Am dureri și nu mai pot. Vrei să renunți, îți vin în minte astfel de momente”, a spus Alina Pușcău pentru Spynews.ro.

De ce face Alina Pușcău tratamentul în America

Deși și-ar fi dorit să rămână în România în această perioadă dificilă, mai ales pentru a fi aproape de mama și de familia sa, Alina Pușcău susține că experiența avută în sistemul medical românesc a determinat-o să aleagă o altă variantă.

„Mi-aș fi dorit să fiu în România, lângă mama mea și lângă familie, dar din cauză că sunt foarte revoltată pe sistemul medical și de modul în care m-au tratat, ca și cum n-aș fi om. Femeia mi-a zis că oricum aveam dureri de când am venit, nu vorbești așa cum oamenii, nu?”, a declarat Alina Pușcău în podcastul Angelei Martini.

Citește și:
Emmy 2026: premiile care contează și starurile care au dominat covorul roșu

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din people