Alexis Ohanian, soțul Serenei Williams, o nouă replică la adresa lui Ion Țiriac

Scandalul dintre Ion Țiriac și familia tenismenei Serena Williams, după ce omul de afaceri a jignit-o, nu pare să ia sfârșit atât de repede.

Alexis Ohanian, soțul Serenei Williams, o nouă replică la adresa lui Ion Țiriac

Scandalul dintre familia tenismenei Serena Williams și Ion Țiriac nu pare să se sfârșească prea curând, acesta luând deja amploare. 

În cadrul emisiunii „Rețeaua de idoli” de la TVR, omul de afaceri în vârstă de 81 de ani i-a adresat mai multe jigniri Serenei Williams, atât în ceea ce privește aspectul ei, în special greutatea, cât și abilitățile și performanțele sale în tenis. „La vârsta asta și la greutatea pe care o are acum, nu se deplasează atât de ușor pe cât se deplasa acum 15 ani. Serena a fost o jucătoare senzațională. Dacă ar avea puțină decență, s-ar retrage! Din toate punctele de vedere”, a spus Ion Țiriac la „Rețeaua de idoli.”

Soțul Serenei Williams, Alexis Ohanian, a intervenit și el, publicând mai multe mesaje pe contul său de Twitter. Într-unul dintre mesaje îl face rasist și sexist pe Ion Țiriac. „2021 şi nicio reţinere când un clovn rasist/sexist care se exprimă public se ia de familia mea”, a scris Alexis pe Twitter.

Inițial, soțul sportivei a comentat pe Twitter la postarea jurnalistului Jose Morgado, care spunea: „Cred că e cert că Serena nu va mai juca la Madrid” (unde Țiriac e directorul turneului, n.red.). Răspunsul lui Ohanian a fost: „Cred că e cert că nimănui nu-i pasă ce crede Ion Țiriac.”

Ulterior, Alexis Ohanian l-a ironizat pe Ion Țiriac. „A trebuit să caut pe Google… se pare că fiica mea în vârstă de trei ani are mai multe victorii de Grand Slam decât acest 🤡🤡”, a mai scris Alexis Ohanian.

Nu este pentru prima dată când Ion Țiriac o jignește pe Serena Williams. „Cu tot respectul, Serena Williams are 36 de ani și 90 de kilograme. Aș vrea să văd altceva, aș vrea să văd o jucătoare ca Steffi Graf”, a spus în trecut omul de afaceri într-un interviu pentru Sport Bild. Răspunsul sportivei nu a întârziat să apară. „Aș zice că oamenii au dreptul la o opinie. Desigur că tenisul feminin e mai mare decât mine. Sunt mult mai multe acolo, dar voi vorbi cu el, credeți-mă. E un comentariu ignorant, e un comentariu sexist, și poate că el este un om ignorant.”

Serena Williams și Alexis Ohanian, co-fondatorul Reddit, formează un cuplu din 2015. În luna septembrie a anului 2017, Serena a devenit pentru prima dată mamă. Sportiva și-a început cariera în tenis la vârsta de 14 ani, în 1995.

Citește și:
Donald Trump a fost blocat de Twitter și Facebook

Foto: Profimedia, Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din people