Adela Popescu a recunoscut că a făcut-o să plângă scrisoarea primită de la fiul ei, Alexandru.
Adela Popescu a primit de la fiul ei, Alexandru, o scrisoare emoționantă, realizată cu ocazia unei serbări pe care a avut-o la școală. Actrița a luat parte la eveniment și a ajuns și la serbarea avută de ceilalți doi băieți ai ei, Andrei și Adrian.
Adela Popescu și-a organizat timpul în așa fel încât să ajungă la serbările celor trei copii ai ei. Actrița a fost bucuroasă că a putut fi alături de băieții ei în aceste momente speciale. Cu ocazia zilei de 8 Martie, fiul ei, Alexandru, i-a dăruit o scrisoare, iar vedeta a fost impresionată până la lacrimi.
„Mama mea
Mama, ești cea mai bună mamă pe care și-o poate imagina un copil sau adult.
Tu ești frumoasă, ai părul lung, ești înaltă și fină. Mai pot zice că ești bună, blândă, altruistă și haioasă. Sunt recunoscător pentru că ne aperi și că atunci când avem nevoie de ajutor ești lângă noi. Momentul special cu tine a fost în Thailanda când era noapte și am ieșit afară.
Ești cea mai bună mamă din acest univers. Alex Vâlcan”, se arată în scrisoarea scrisă de fiul Adelei Popescu.
După ce a împărtășit această scrisoare pe Instagram, Adela Popescu a mai transmis și următorul mesaj: „Ce credeți, am plâns?”
Adela Popescu a vorbit despre lucrurile pe care le-a învățat de la cei trei copii ai ei.
„Am învățat de la copiii mei că tot ce faci are consecințe, mai mult decât niciodată. Eu văd, ca în oglindă, starea mea de spirit, nervii mei, greșelile pe care le fac eu, le văd în ei, defectele mele… Și atunci eu, uitând la ei, dacă văd ceva ce nu îmi place, știu că trebuie să schimb la mine, nu la ei. Sunt foarte împrăștiată, sunt o tipă care nu are reguli, foarte multe reguli. Eu am fost crescută fără reguli și chestia asta m-a responsabilizat pe mine, dar foarte târziu. Ei trăiesc într-o societate în care au nevoie să respecte reguli de mici, reguli la școală… Școala nu mai e ca pe vremea noastră. Noi stăteam până la ora 12, apoi eram acasă. Acum trebuie să stea până la ora 16. Până la ora patru, ei trebuie să se alinieze unui program, știi ce zic?”, a povestit Adela Popescu pentru FANATIK.
Adela Popescu a vorbit acum ceva vreme despre dinamica din familia ei. În vreme ce vedeta se consideră o persoană care nu intră în panică repede în fața situațiilor neașteptate, soțul ei, Radu Vâlcan, e cel mult mai protector.
„În niciun caz. Dintre noi doi, categoric Radu este mult mai posesiv, protector. Eu sunt destul de relaxată, în general. Am încredere și că noi nu putem controla lucrurile și cumva, îi înmânezi Divinității și spui: „Doamne, ai tu grijă de ei că eu nu am cum.” Spre exemplu, pleacă un copil în tabără și nu ai ce să faci. Sunt atâtea lucruri care se pot întâmpla, așa că las pe mâna lui Dumnezeu. Normal, tu clădești tot ce poți, îi hrănești sănătos, îi culci devreme, îi porti în scaunele cu centură, dar sunt atâtea lucruri pe care nu le poți controla”, a spus Adela Popescu pentru cancan.ro.
Foto: Instagram