Tipuri de probleme în cuplu care pot duce la despărțire și cum să le depășiți

Drumul către despărțire devine unul evident și sigur dacă nu corectați din timp aspectele care vă pot sabota.

Tipuri de probleme în cuplu care pot duce la despărțire și cum să le depășiți

S-a întâmplat ca după o vreme de la despărțire, câteva luni sau câțiva ani, să privești în urmă iar totul să fie mai clar. Ce probleme au fost și ce ați fi putut face fiecare pentru a evita ruptura. De ce atunci nu ați intervenit? Nu aveați maturitatea emoțională necesară, nu ați știut cum să vă ajutați singuri sau cum să cereți ajutor specializat de la un terapeut de cuplu. Sau modurile individuale de a face față au fost atât de puternice încât v-ați predat lor iar rezultatul a fost încheierea relației. Acum ești din nou în cuplu și nu vrei să repeți greșelile trecutului? Urmărește activ ce vă pune în pericol relația și lucrează conștient împreună cu partenerul, faceți împreună corecțiile necesare.

Concentrarea doar pe propriile nevoi

Din cărți, workshop-uri, podcast-uri ai înțeles cât de important este să fii atentă la propriile nevoi emoționale și cât de importantă este satisfacerea lor. Pornind de la această premisă bună ai pus nevoile tale înainte de orice, iar în acest proces nu te mai uiți și la nevoile emoționale ale partenerului, cum că este nevoie de multe ori de o negociere. O viață unde totul să se întâmple doar cum vrei tu, doar în condițiile tale este de fapt o viață de una singură, căci fie că discutăm despre o relație de cuplu sau una de prietenie în ecuație intră și ce are celălalt nevoie.

Enumerarea problemelor din trecut

Începe o ceartă unde spuneți fiecare ce v-a deranjat, dar pe parcursul ei începeți să adăugați pe listă și alte probleme din trecut nerezolvate. Asta nu este eficient, nici sănătos, căci nu puteți găsi soluții pentru contextul cu care vă confruntați în aici și acum plus tot ce mai aveți ca bagaj emoțional din urmă. E ca și cum te prezinți la un examen unde știi de la început că ai 3 subiecte, iar la jumătatea timpului profesorul mai adaugă încă 10 subiecte. Rezultatul? Frustrare, furie, neputință, examenul picat.

Evitarea conflictelor

Să nu se strice atmosfera, să nu fie alterată starea de spirit, să nu vă certați căci cearta e rea și vă consumă emoțional, ori cearta e semnul că aveți probleme în cuplu. Sau cearta activează răni emoționale vechi precum cea de abandon. Dacă ne certăm mă va părăsi. Evitarea conflictelor înseamnă evitarea discuțiilor sensibile și cu adevărat importante, înseamnă că nu sunt puse limite și nu este comunicat ce doare. Faceți niște reguli pentru cum anume să vă certați, în care să vă simțiți în siguranță și respectați.

Lipsa echității

Fie că este vorba despre felul în care sunt cheltuiți banii, cine și cât face treaba în casă, cine și cât este implicat cu copilul ori alte responsabilități, inechitatea este o bombă cu ceas care cu siguranță la un moment dat va exploda. Contribuția individuală trebuie negociată și stabilită foarte clar, nu reglată din mers sau considerând că în timp se rezolvă de la sine, ci așezându-vă la masă și vorbind onest despre asta, conturând un plan.

Lipsa aprecierii…

… în timp te face să te simți mic, invizibil, că nu contezi, că nu ești important, lovește în stima de sine. Așa cum copiii se oglindesc în ochii părinților, așa un partener de cuplu se oglindește în ochii celuilalt partener. Iar dacă imaginea reflectată e una de-a dreptul urâtă începi să te întrebi ce simte pentru tine partenerul și cum te vede. Lucrați pe partea de recunoștință, mulțumindu-vă unul celuilalt pentru lucruri mici, făcute zilnic.

Citește și:
Vrei să ai o relație sănătoasă și nu știi cum să lucrezi cu tine în sensul acesta? Câteva repere

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle