Tipuri de manipulare prin care partenerul tău vrea să preia puterea în relație

Folosește aceste tehnici de manipulare și nici nu-ți dai seama. Ori le consideri trăsături ale caracterului său. Căror comportamente trebuie să le pui limite.

Tipuri de manipulare prin care partenerul tău vrea să preia puterea în relație

L-ai numit dramatic, răsfățat, neînțeles, capricios și ai trecut peste comportamentele care te deranjau. Ai acceptat și ai băgat sub preș până când ai început să te simți neputincioasă ori că treptat îți pierzi încrederea în sine. Ai constatat că nu ai niciun cuvânt de spus în propria relație de cuplu și că el nu te privește cu respect. Toate acele toane erau de fapt o luptă pentru putere și forme variate de manipulare.

Alinturi lipsite de respect

Le spune pe un ton cald, duios sau chiar în glumă. Văcuță, purcelușă și câte și mai câte. Te amuzi și nu le iei în seamă. Doar că acestea sunt invalidări mascate ce în timp își pun amprenta asupra ta.

Rolul victimei

Este cel mai oropsit, nedreptățit și amărât în relație cu tine. Se victimizează cu lacrimi și o atitudine teatrală încât te întrebi cum de nu are Oscarul în vitrină. Te simți vinovată, ți se face milă, nu vrei să fie supărat, să ai liniște în relație și cedezi.

Induce frica

Iar această emoție o obține prin amenințări. Că pleacă, vă despărțiți, nu mai face gesturi frumoase și schimbă foaia. Nu veți mai avea activitățile acelea care îți plac mult, nu te mai ajută sau nu te mai susține financiar. De teamă evident că faci ceea ce îți cere.

Tăcerea…

… este o pedeapsă clasică. Nu ies lucrurile așa cum vrea el și ca atare nu mai vorbește cu tine. Nici nu te salută, ori discută telegrafic lucruri esențiale. În casă este o tensiune insuportabilă, de o tai cu cuțitul. Iar asta durează până când îl abordezi tu, eventual umil, și promiți să procedați așa cum dorește ori îi arăți asta direct, comportamental.

Îți folosește slăbiciunile

Te cunoaște foarte bine și pentru a-și atinge obiectivele folosește toată artileria din dotare. Invocă familia, copiii, fricile tale sau nesiguranțele. Ai avut încredere să îi dezvălui detalii sensibile pentru tine? Acum le scoate la iveală, împotriva ta.

Minte fără regrete

Pentru a ieși basma curată, minciuna este o unealtă la îndemână și foarte des folosită. Minte și ca să prezinte lucrurile într-o manieră favorabilă lui, ca să te convingă ori să te confuzeze ca pe viitor să nu mai aveți discuții ce îi aduc disconfort.

Învinovățirea

Deseori îți aruncă în față faptul că ești nerecunoscătoare pentru tot ceea ce face pentru tine. Ori că nici nu vezi lucrurile respective. Că te porți ca și cum ți se cuvine. Pune foarte mult accentul pe greșelile tale și mixează realitatea cu versiunea lui tocmai pentru a fi mai credibil. Iar tu să te simți rușinată, vinovată, defectă.

Te face să te simți inferioară intelectual

Nu discutați despre lucrurile pe care tu le cunoști, și chiar când ai o expertiză reală într-un domeniu schimbă rapid subiectul sau ți-o taie fără să îți mai lase drept la replică. În schimb îți ține prelegeri infinite despre lucruri pe care le știe el și le prezintă bombastic. Ca și cum el este cel mai inteligent și cult, iar tu o sărmană neștiutoare. Îți dai cu părerea sau prezinți informația așa cum o știai tu? Evident, nu ai dreptate.

Citește și:
Reguli obligatorii atunci când vreți să luați o pauză în relația de cuplu

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle