O escapada in Saigon

Daca te tenteaza o vacanta in Asia, Vietnamul este o optiune care merita luata in calcul. Mihaela Frank s-a aventurat pina in Saigon, de unde a pornit apoi spre Delta Mekongului. si, dupa cum vei vedea, nu, nu regreta nimic…

"Pleci in Vietnam?! Ce cauti acolo? Nu stii cum e in comunism?” Cam asta a fost genul de reactie de care am avut parte atunci cind povesteam entuziasmata prietenilor despre excursia in care aveam sa plec. Vietnamul e intr-adevar o tara destul de expusa etichetarilor. Spune-i „Vietnam” unui american si acesta se va gindi imediat la elicoptere, jungla si tot felul de scene din filmele de razboi. Spune-i acelasi cuvint unui francez si acesta s-ar putea sa aiba fantezii legate de romanul lui Marguerite Duras, Amantul, Indochina si cafenelele de pe Rue Catinat din Saigon. Cit despre români, asa cum am constatat personal, acestia asociaza Vietnamul comunismului. Deh, fiecare cu traumele lui…

Numai ca ceea ce am vazut in Vietnam nu seamana deloc, dar deloc, cu ceea ce am trait noi pina in 1989. De la traficul innebunitor la cladirile ametitor de inalte, din sticla si metal, ale companiilor din intreaga lume, pina la pietele supraincarcate de produse si magazinele brand-urilor de lux (unele dintre ele nici acum prezente in tara noastra), Vietnamul nu are nimic din cenusiul, dispe­rarea si izolarea României ceausiste. Sigur, exista un singur partid politic, dar… vorba ghidului nostru: „tinerii nu sint deloc interesati de politica”. Ceea ce nu-i greu de inteles atita timp cit, in urma relaxarii ideologice si a reformelor economice si politice de dupa 1986, economia Vietnamului a inregistrat in ultimii ani una dintre cele mai spectaculoase cresteri din lume.
 

Dar sa lasam lucrurile serioase pentru… alte publicatii si sa pornim la drum. Drum care, in cazul meu, s-a invirtit in jurul orasului Ho si Min (fostul Saigon, cel mai mare oras al tarii).

Opt milioane de oameni traiesc aici, si po­se­da patru milioane de motociclete! Asa incit, da, dragele mele, traficul este mai agitat decit cel din Bucuresti. Cit despre claxoane, si aici trebuie sa recunosc ca, desi pare greu de crezut, ne-au luat-o cu mult inainte – am vazut soferi claxonind pe sosele doar de dragul de a se auzi, ba chiar incropind mici ritmuri si melodii din claxon!
E greu sa-ti imaginezi, stiu, asa ca am facut zeci de fotografii incercind sa surprind cit de cit dansul nebunesc al motociclistilor, cu fetele lor acoperite cu masti de protectie (contra poluarii, desigur, dar si contra soarelui, caci standardele de frumusete vietnameze presupun un ten cit mai putin bronzat). In aceste conditii, sa traversezi o strada poate deveni o adevarata incercare. smecheria este sa faci primul pas, apoi sa continui sa mergi incet. Motociclistii vor serpui pe linga tine, iar cind vei ajunge – in viata – pe cealalta parte a drumului, vei avea sentimentul unei misiuni indeplinite. In ciuda acestor inconveniente, o plimbare prin oras nu trebuie ratata sub nici o forma.

Celebra Rue Catinat nu mai exista in Saigon – astazi, cel mai faimos bulevard din fosta Indochina se numeste Dong Khoi. si totusi, chiar daca magazinele frantuzesti de lux de odinioara, cafenelele si buticurile care vindeau absint si lichior, lenjerie fina si haine de la Paris au dis­pa­rut, urmele trecutului colonial inca se mai gasesc in mo­dernul Ho si Min. De la celebrul hotel Conti­nental la catedrala Notre Dame (inspirata de omonima sa din Paris), de la cladirea Postei, o capodopera semnata Gustave Eiffel, la vilele coloniale galbene, trecutul re­zista inca, intr-o grandoare decadenta. Fostul palat Gia Long, construit in 1886, adaposteste astazi Muze­ul Revolutiei, ca o emblema vie a coliziunii dintre trecutul colonial si prezentul comunist, iar Liceul Chasseloup-Laubat, cu tiglele sale rosii si albe si obloanele verzi deschise in aerul tropical, arata exact ca in filmul Amantul, dupa romanul lui Marguerite Duras.

Insa nu ti-as recomanda sa zabovesti in trecut mai mult decit e cazul, caci prezentul iti ofera destule motive sa te bucuri de calatorie. Asadar, te sfatuiesc prieteneste sa nu ratezi buticurile vietnameze de azi (lasa magazinele marilor brand-uri de fashion inter­na­tionale pentru calatoriile europene). Vei gasi aici de la superbe obiecte de artizanat (cu preturi aproape de­rizorii) la creatii ale designerilor de moda locali (da, exista!), de la postere propagandistice la arta (sint citeva galerii cit se poate de interesante, in care doar inconvenientul transportului te face sa te gindesti de doua ori inainte de a achizitiona un tablou) sau tot ce vrei in materie de gadget-uri, la jumatate de pret decit in Europa. In plus, nu trebuie sa ratezi sub nici un motiv marele bazar, mai aglomerat si mai colorat chiar si decit cel din Istanbul! si, daca mai poti, da o fuga si in cartierul chinezesc, ca sa te imbeti de aromele care te inconjoara si… sa mai faci o repriza de shopping in bazarul din zona, la fel de mare, la fel de colorat, la fel de innebunitor de aglomerat.

Pentru a gusta din cultura locala, iti recomand un spectacol de opera sau, pentru cei cu apetit pentru inedit, un spectacol de marionete… pe apa – show despre care localnicii spun ca nu-l vei intilni in alta parte. Chiar daca crezi ca ai depasit virsta, te asigur ca vei ride in hohote si vei avea ce povesti apoi (desi nu vei intelege o iota din cuvintele rostite de actorii-menestreli).

Dupa plimbari nostalgice, goana prin piete si magazine sau spectacole inedite, cel mai bun mod de a-ti incheia ziua este o cina traditionala (desi nici meniurile frantuzesti nu sint de lepadat), urmata de un cocktail la etajul 23 al hotelului Sheraton, de unde poti admira panorama luminata de neon a orasului si riul Mekong, in toata splendoarea sa. Apoi, daca ti-a mai ramas vreun strop de energie, go clubbing, noaptea e a ta! Iar a doua zi, ia-o de la capat.
 

Daca tot ai ajuns la Saigon, nu pleca fara o escapada macar de-o zi in Delta Mekongului. La doar doua ore de mers cu masina (pe soselele la fel de pline de motociclete ca si Saigonul), se afla un adevarat paradis.

Nici un ghid nu va rata sa-ti spuna ca riul Mekong are noua guri de varsare, motiv pentru care e numit „Riul celor noua dragoni”. Dupa ce am lasat in urma kilometri intregi de cimpuri intinse de orez si o multime de localitati mici, insirate de-a lungul drumului, ne-am oprit intr-un orasel numit My Tho, unde, in parcarea din fata debarcaderului, ne astepta o femeie micuta si zimbitoare, cu o palarie conica pe cap. Ea avea sa ne insoteasca de-a lungul cana­le­lor spre insulele pe care urma sa le vizitam. „De unde sinteti?”, ne intreaba ea in engleza. Cind pronuntam numele tarii noastre, tot in engleza, femeia se incrunta a nedumerire. Apoi, dupa citeva secunde, fata i se destinde intr-un zimbet larg. „A, Roma­nia!” si apoi ne invata cum se pronunta corect: „Ro-ma-ni-a”. Ne spune ca România e o ta­ra prietena si ca de-acum in­colo sa pronuntam corect, caci oa­me­nii ne vor privi cu prie­tenie. (Cine-ar fi crezut ca exista locuri pe pamint unde trecutul nostru comunist da bi­ne…)

O intreb ce le spune turistilor americani a­tunci cind afla ce nationalitate au. „Bravo! Glad you are back!”, spune ea rizind. Ne imbarcam pe o mica barca cu motor si pornim. Trecem pe linga sate unde viata se invirte, realmente, pe linga apele riului. Toata lumea pare sa pescuiasca, sa intinda plase pentru pesti sau pur si simplu sa visleasca de-a lungul si de-a latul canalelor. Insa, odata ajunsi pe insula Thoi Son, constatam ca locuitorii deltei au si alte preocupari.
Poposim la o ferma unde sintem intimpinati cu cele mai savuroase fructe pe care le-am gustat vreodata si avem parte de un scurt program artistic, cu muzica traditionala. Apoi, urcam in niste barci micute si pornim pe canalele inguste, marginite de aceeasi vegetatie incredibil de bogata. Ajungem la o alta ferma, unde sintem tratati cu zimbete si cu ceai indulcit cu miere produsa local – o miere inchisa la culoare, subtire si extrem de parfumata. si, de parca bunele noastre gazde ar fi hotarit sa dea lovitura de gratie siluetelor noastre in­gri­jite cu atita meticulozitate, pe drumul de in­toar­cere am mai facut un po­pas la o manufactura de bomboane din co­cos. Care bomboane erau atit de delicioase, incit am la­sat balta orice dieta si am cumparat fie­care cite­va pachete. In plus, cum sa rezisti zim­betelor ferme­ca­­toa­re ale lucratoarelor si sa nu in­curajezi, cit de putin, industria locala?

Am plecat inapoi spre Saigon cu regretul ca n-am ramas in delta macar doua sau trei zile: pensiunile si hotelurile arata extrem de imbietor, locul este un ade­va­rat paradis, iar pietele plutitoare sint vestite in toata lu­mea. Insa aveam in fata o noua seara in Saigon, asa ca ne-am consolat destul de repede. O seara in care am ales sa uitam de nostalgia trecutului si sa ne lasam sedusi, inca o data, de tentatiile pre­zentului…

Multumim pentru sprijin Autoritatii turistice a Thailandei
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din turism