Nu mai aveți respect unul față de celălalt și vă afectează relația? Cum să reconstruiești respectul

Nevoia de respect este cât se poate de normală, iar respectul în sine unul dintre elementele care formează fundația relației. Ce e de făcut când acesta s-a pierdut pe drum...

Nu mai aveți respect unul față de celălalt și vă afectează relația? Cum să reconstruiești respectul

Când ai respect față de partener îl privești cu alți ochi, comunici fără să jignești, îl valorizezi, te mândrești cu el, ba chiar și sexul e mai bun. Dar sunt situații când apare o prăpastie, iar partenerii se află pe margini diferite, nu se mai aud și nu se mai văd. Ca atare respectul poate avea de suferit, fiind trecut la departamentul obiecte pierdute. Din fericire poate fi regăsit…

Sărbătoriți realizările

Oare i-ai zis măcar un felicitări când a fost promovat? Sau el ție când ai rezolvat o situație foarte delicată la serviciu? Când unul dintre voi a alergat primul său maraton? De orice natură sunt realizările ele merită a fi săbătorite adecvat. Ieșiți în oraș, organizați o cină festivă acasă sau plecați undeva în weekend pentru a marca momentul respectiv.

Atenție la propriul tău comportament lipsit de respect

Reconstruirea respectului implică efort din partea amândurora. El se străduiește să comunice asertiv, să nu mai explodeze cu furie și jigniri, să te laude, să te valideze cu fiecare ocazie. Nu ești îndreptățită să primești asta și să nu oferi reciproca în schimb. Uită-te la comportamentul tău. În același timp cum poți cere respect dacă nu îl și acorzi? E vorba despre modelare, puterea exemplului, și în același timp despre limite impuse.

Mecanism de apărare

Uneori lipsa de respect se poate traduce într-un mecanism de apărare disfuncțional și nesănătos care fragilizează relația până la distrugere. Întrucât nevoile emoționale de conectare, atenție, afecțiune, siguranță, stabilitate etc. nu sunt împlinite în cuplu, atunci apare o tiradă de injurii, sarcasm, ironii. Cu alte cuvinte: pentru că m-ai rănit, în felul acesta te țin la distanță ca să nu mă rănești din nou.

Redescoperiți intimitatea

În consecința celor spuse mai sus e necesar să lucrați activ, conștient la (re)construcția relației în sine. Cum aveți nevoie să fiți iubiți fiecare dintre voi? Ce anume v-ați dori să primiți? Vă cunoașteți limbajul iubirii? Aveți nevoie de o terapie de cuplu? Cine sunt oamenii în care aveți încredere și v-ar putea sfătui, pe care să îi luați drept model?

Proiect împreună

Că vă apucați să renovați casa, să redecorați grădina, să construiți un mobilier boem pentru grădină, faceți un curs împreună, vă antrenați împreună… orice activitate care vă reunește în calitate de echipă. Până și curățenia în casă să o faceți din poziția de coechipieri, atenție, fără critică și reproșuri.

Elefantul din cameră…

… nu se micșorează, nu devine invizibil, ci, dimpotrivă, din ce în ce mai mare cu cât băgați problemele sub preș. Așadar problemele nu se rezolvă dacă le ignorați. Pe principiul bulgărelui de zădadă vor crește în dimensiune și vor mătura totul în jur când se revarsă. Iar lipsa de respect poate veni ca o consecință.

Nu mai vorbiți urât unii despre alții

În discuțiile cu prietenele ai numai cuvinte grele despre partenerul tău de cuplu? El procedează la fel. E timpul să nu mai faceți asta. Respectul înseamnă inclusiv ceea ce spuneți pe la spatele celuilalt, nu doar ceea ce îi transmiteți în față. 

Citește și:
De ce este o idee foarte bună să locuiți împreună, chiar dacă nu aveți planuri de căsătorie

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle