Masks matter sau cum a devenit masca un subiect politic

Citește o scurtă istorie a motivelor pentru care purtăm măști – și a celor pentru care refuzăm să o facem, mai cu seamă acum, când avem atâta nevoie de ele.

Masks matter sau cum a devenit masca un subiect politic

La finalul celor trei zile petrecute în spitalul militar Walter Reed din Washington, după diagnosticarea sa cu Covid-19, președintele american Donald Trump s-a întors la Casa Albă și a făcut un gest emfatic, pentru efectul dramatic și pentru a-l imortaliza într-un material video dedicat conturilor sale de pe rețelele sociale: și-a smuls masca de protecție de pe față.

Anunțul că Trump contractase noul coronavirus venise cu doar cinci zile înainte, printre multe și contradictorii mesaje din partea echipei sale medicale, dar și din partea reponsabililor de comunicare de la Casa Albă, care au evitat în orice clipă să informeze marele public despre starea de sănătate a președintelui, pe care au pretins-o mereu bună, deși Trump fusese tratat inclusiv cu medicamente rezervate celor cu simptome severe. Cele câteva zile scurse, așadar, excludeau posibilitatea ca Trump să nu mai fie contagios la externare – însă acesta a ținut, oricum, să își scoată masca, în condițiile în care numărul de persoane infectate din anturajul său creștea zilnic și în care, iată, chiar el ar fi putut să-i infecteze în continuare pe cei alături de care lucrează.

Ca și cum mesajul acesta vizual nu ar fi fost suficient, Trump și-a întărit gestul și cu vorbe: „Nu lăsați (coronavirusul, n.red.) să vă domine. Să nu vă fie frică de el. O să-l învingeți.”, ocupând astfel cu forța poziția învingătorului, a celui care a trecut prin luptă și care s-a întors victorios acasă, eventual și purtând un trofeu. Doar că președintele nu avea în mâini nici un trofeu. Deși tratat cu o schemă de medicamente la care restul populației nu are acces și externat, medicii declarau că mai este nevoie de timp pentru ca starea lui să poată fi considerată în afara pericolului, luând în considerare vârsta, greutatea și antecedentele medicale. Însă președintele și-a asumat externarea, așa cum și-a asumat și mesajul radical al îndepărtării măștii, din motive politice. Aflat în campanie electorală, nu și-ar fi permis riscul de a înșela așteptările unei largi mase de votanți care susțin, ca el, că noul coronavirus nu e un pericol de temut… asta dacă cred, măcar, în existența lui.

De cealaltă parte, adversarul lui Trump în alegeri, democratul Joe Biden, a spus la un eveniment de campanie: „Masks matter. (Măștile contează., n.red.) Aceste măști contează. Contează. Salvează vieți. Previn răspândirea bolii. (…) Văd purtarea măștii ca pe un lucru care nu neapărat mă protejează pe mine, ci ca pe o responsabilitate patriotică. Toți tipii duri spun: Nu port mască. Nu mi-e frică. Ei bine, să-ți fie frică pentru soțul, pentru soția ta, pentru fiul sau fiica ta, pentru vecin, pentru coleg. Pe ei îi protejezi purtând masca. Și ar trebui să credem că e o datorie patriotică să îi protejăm pe cei din jur.”

Cum s-a ajuns la atitudini radical opuse față de un lucru atât de banal cum e masca de protecție, în mijlocul unei pandemii care, până la evenimentele și declarațiile despre care povestesc, afectase direct, prin infectare, viețile a 35.788.455 de oameni și omorâse mai bine de un milion? Ei bine, traiectoria măștilor în mentalul colectiv a fost complicată – și nu doar din cauza rezistenței oamenilor, ci în bună parte și din motive care privesc comunicarea deficitară a autorităților din domeniul sănătății de pretutindeni, dar și ritmul descoperirilor (uneori contradictorii) legate de virus și de răspândirea lui. Dacă la debutul epidemiei la nivel mondial nici măcar Organizația Mondială a Sănătății nu recomanda ferm purtarea măștii, pozițiile autorităților s-au schimbat radical. Și, odată cu ele, și opiniile publicului.

Așa se face că măștile au devenit subiect de dezinformare, scandal și chiar protest. În România, masca de protecție s-a transformat în ceea ce felurite grupuri de mare succes de pe Internet numesc acum „botniță”, un termen utilizat pentru a sugera supunerea necondiționată față de reguli a celor care aleg să poarte micul accesoriu. Iar de aici a fost doar un pas până la organizarea de proteste, la valuri de fotografii făcute în interiorul marilor magazine, fără mască, de către cei care își imaginează că un astfel de gest e o dovadă de vitejie, și la dezbateri despre cine și unde ar trebui să poarte mască.

Atât de tare s-a divizat societatea pe această temă încât și politicienii de la noi, asemenea lui Trump și Biden, au învățat lecția și și-au dat seama că pot câștiga capital electoral exploatând dorința oamenilor de a nu purta măști. Un episod aparte a fost cel în care, la redeschiderea școlilor, fostul primar al Capitalei, la acea vreme încă în funcție, s-a fotografiat într-o sală de clasă alături de familia ei, fără să poarte mască.

Comentariile privind gestul Gabrielei Firea au fost numeroase și intense, motiv pentru care aceasta a și dat înapoi de la bravada anti-mască, spunând la un moment dat chiar că imaginea nu fusese făcută în prima zi de școală, ci o zi înainte, atunci când nu exista pericolul infectării altor persoane. Și, deși nu se poate spune cu certitudine că episodul cu pricina a contribuit la eșecul său în alegeri, masca a continuat să facă valuri.

De la persoane care au invocat drepturile fundamentale ale omului, atacate, pare-se, de purtarea obligatorie a măștii, la cele care ironizau sau chiar agresau pe cei care le cereau să își pună masca în spațiile pentru care exista această obligație, măștile mai degrabă au încins spiritele, decât să devină o normă acceptată și adoptată social fără probleme. Frica, invocată și de cei doi candidați la președinția SUA, a devenit reproșul preferat al celor care au „curajul” de a nu purta mască, dar, ce e drept, și motivația celor care cred în știință și au ales să se protejeze astfel de un virus care pune în pericol atât de multe vieți.

Chiar și oamenii de știință au fost interesați de fenomenul atât de straniu creat în jurul măștii de protecție, iar un studiu recent, realizat de Universitatea din Londrina, Brazilia, arăta că cei care refuză să poarte mască ar avea „trăsături antisociale”, cum ar fi un nivel scăzut al empatiei, și suferă de tulburare de personalitate antisocială. „Aceste trăsături explică, cel puțin în parte, motivul pentru care oamenii continuă să nu adere la măsurile de prevenire a răspândirii virusului, chiar dacă văd că numărul de cazuri și de decese crește”, scriau cercetătorii. 1.500 de persoane au luat parte la studiul care s-a desfășurat în primele trei luni ale epidemiei, iar cercetătorii au ajuns în final la concluzia că unii dintre oameni își fac mai puține griji decât alții în legătură cu expunerea proprie, dar și a altora, la riscuri. Asta în vreme ce persoanele empatice ar considera că este responsabilitatea lor să urmeze regulile. Un alt studiu, realizat în Polonia, ajunsese la concluzia că cei care refuză purtarea măștii ar fi narcisici.

Despre îndelungata istorie a măștilor

Măștile există de când lumea, deși nu au semănat mereu cu ce purtăm acum. Și nici nu serveau, decât în parte, acelorași scopuri. Cea mai veche mască din lume care există încă (și este aproape intactă) se găsește în Israel Museum, are peste 9.000 de ani și este realizată din calcar, dar dovezi despre existența măștilor se întind cu mii de ani înainte, de când apar în sculpturi sau în desene rupestre. Nu se știe precis ce funcții ar fi avut, însă purtarea unei măști a fost asociată dintotdeauna cu o doză de mister, dar și cu puteri supranaturale pe care i le oferea purtătorului.

Istoria abundă în exemple de măști cu scopuri dintre cele mai diferite. Ascunzând fețele, măștile au fost pe rând realizate din lemn, fibre vegetale, materiale textile, dar și din metale, mărgele sau lut. Și tocmai funcția aceasta de a ascunde le-a dat alura misterioasă și caracterul supranatural. De aici a venit utilizarea ritualică a măștilor, practicată în toată lumea, chiar și în România. Dar și ideea de mascaradă – pentru că cel care poartă o mască își asumă uneori o altă identitate, și, ca atare, și un alt tip de comportament, așa cum se întâmplă încă la carnavaluri. Măștile au devenit importante și pentru a spune povești – de aceea teatrul folosește încă simbolul lor, care trimite la obiceiurile din Grecia sau Roma antică – iar tradiția lor a străbătut veacuri, trecând prin performance-urile din Asia (unde ele întruchipau zeități sau strămoși de mult dispăruți, și pentru că aveau această funcție erau considerate sacre și depozitate doar în temple, atunci când nu erau folosite), și ajungând până la trupele de artiști ambulanți care distrau publicul secolelor trecute cu personajele cu trăsături îngroșate din commedia dell’arte. De altfel, chiar acest gen a făcut și mai celebră masca cu cioc purtată de medicii care tratau victimele ciumei.

Și nota aceasta satirică a fost de când lumea asociată cu purtarea măștilor, așa că nu e de mirare că mulți adoră azi să celebreze Halloween-ul, o sărbătoare care a evoluat dintr-un ritual străvechi și care a devenit un fenomen în cultura populară, unde măștile sunt folosite și ca amuzament, dar și pentru a face comentarii politice sau, pur și simplu, pentru a întruchipa fantezii. Transformarea și deghizarea pe care o implică măștile pot fi, însă, folosite și de cei cu comportamente antisociale – până la urmă, ce hoț care se respectă nu jefuiește o bancă folosind o cagulă? Acesta este motivul pentru care infractori încă mai periculoși, de tipul celor care fac parte din organizații cu activități profund antisociale, precum extremiștii rasiști din Ku Klux Klan, au purtat măști.

Funcțiile măștilor, însă, sunt mereu determinate de contextul cultural în care apar ele. Și, cumva, contextul a fost mereu de așa natură că a presupus și funcția de protecție, fie ea simbolică sau propriu-zisă. De la măștile vechi, care asigurau protecție chiar prin intermediul spiritelor pe care le întruchipau, și până la căștile care accesorizau armurile războinicilor medievali sau puneau pe fugă dușmanii, ce au azi drept moștenire căștile folosite în unele sporturi și măștile folosite în război, măștile au protejat dintotdeauna. Eschimoșii, de pildă, recunoscuți pentru relația lor mereu respectuoasă cu natura, le-au folosit pentru a reprezenta personaje divine ce aveau puterea de a controla natura, lucru care îi proteja de spirite mai rău intenționate, dar le și asigura succes la vânătoare și, deci, prosperitate, dar și refacerea populațiilor de animale vânate.

Una dintre cele mai fascinante și înfricoșătoare măști din istorie, Kòmò, vine din Vestul Africii și este o instalație care funcționează mai degrabă ca o cască, și care ajută comunitatea să își îndeplinească scopurile, fie ele legate de prosperitate sau de sănătate, ba chiar rezolvă și probleme sentimentale. Masca, sculptată din lemn, pare că are fălci și coarne, la care membrii comunității atașează tot felul de pene, materiale textile, solzi, indicând specializarea fiecăruia dintre cei care au contribuit la ea, dar și plante medicinale care sunt pulverizate pe întregul ansamblu, crescându-i, astfel, puterea. Dar și ritualurile medicale ale apașilor implicau măști, la fel și cele ale altor comunități de nativi americani, în care măștile sunt de-a dreptul responsabile pentru vindecări miraculoase.

Cazul Japoniei, unde purtarea măștii și în scopuri de protecție este istorică, poate să ne arate cât de important este ca aceste obiecte să fie asimilate de o cultură. Acolo au fost înregistrate până la ora scrierii acestui material 86.047 cazuri de infectare cu coronavirus, și 1.602 decese, un succes, dacă le raportăm la populația de peste 126 de milioane. Însă în Japonia măștile au fost purtate pentru a feri pe alții de respirația grea de foarte multă vreme, iar în perioada Edo (1603 – 1868) au devenit de-a dreptul normă pentru o mare parte a populației. În 1879, deja existau în ziare reclame la măști, iar gripa spaniolă care a făcut ravagii în lume între 1918 și 1920 (omorând aproape jumătate de milion de japonezi) le-a transformat în obiecte cotidiene.

Însă aceeași boală, după ce lumea și-a dat seama de natura ei virală, a cauzat reacții diferite în părți diferite ale lumii. Similar cu ce se întâmplă astăzi, în SUA, unde primele cazuri de gripă spaniolă au apărut în 1918, autoritățile au impus purtarea măștii în public, ba chiar și sancțiuni pentru cei care refuzau. Însă în 1919 populația a început să protesteze împotriva măsurii, totul culminând cu coagularea Ligii Anti-mască, în San Francisco, formată din cetățeni care interogau, ca și azi, eficiența măștilor, și care au reușit să anuleze măsurile de protecție.

Masca la modă

Masca nu face încă parte dintre toate lucrurile pe care industria de modă a reușit să le promoveze vreodată și să le facă dezirabile publicului larg. Și nu pentru că în modă nu ar fi existat măști. De la manechinele cu fețele complet acoperite ale lui Martin Margiela și până la măștile „medicale” – pentru că modelele care le purtau erau costumate în asistente – din voal imaginate de Marc Jacobs în 2008, pentru colecția realizată în colaborare cu Richard Prince, moda are o tradiție îndelungată în explorarea simbolului măștii. Cel mai recent a făcut-o Alessandro Michele, designerul Gucci, cu colecția Manifesto pentru iarna trecută, al cărei laitmotiv a fost chiar masca, „o linie între vizibil și invizibil”, în legătură cu care jurnaliștii chiar se întrebau dacă va deveni următorul mare trend.

Asta ca să nu mai vorbim despre artiste precum Björk, care a explorat pe parcursul întregii sale cariere magia măștilor și a speculat granița dintre modă și artă pentru a-și îmbogăți performance-ul artistic, sau de Lady Gaga, la fel de fascinată de măști. Gaga, de altfel, a fost și cea care a purtat la finele lui august, la Video Music Awards, o mulțime de măști extravagante pentru momentele diferite în care a apărut în cadrul ceremoniei, iar gestul ei a condus, raporta platforma Lyst, la o cerere cu 43% mai mare de măști colorate și îndrăznețe. „Purtam viziere dinainte să fie nevoie”, scria chiar artista pe contul de Instagram. Dar chiar dacă măștile purtate de Lady Gaga și realizate de Cecilio Castrillo, Lance Victor Moore, Smooth Technology sau Maison Met au contribuit la popularizarea portului măștii în general, nu același lucru se poate spune despre acțiunile altor celebrități.

Lana Del Rey a purtat pe coperta revistei Interview o mască din plasă roz realizată de Scout Willis, dar efectul gestului ei s-a stins când cântăreața a apărut într-o librărie purtând aceeași mască ce nu oferea și protecție, deși era foarte fashionable. Iar Tilda Swinton, apărând pe covorul roșu al Festivalului de Film de la Veneția purtând o mască aurie semnată de designerul James Merry, care era o bijuterie, nu o mască de protecție, a generat controverse, deși unii jurnaliști s-au grăbit să anunțe că a venit momentul în care moda de lux a acceptat, în cele din urmă, masca drept accesoriu indispensabil.

Casele mari, precum Prada sau Vuitton, ce e drept, începuseră să confecționeze măști de protecție încă de la debutul pandemiei, dar a durat ceva până ca prima astfel de casă (Burberry) să realizeze o mască a brand-ului, nu una anonimă.

Dar dacă designerii nu au hotărât pentru moment dacă se vor reorienta către producția de măști care să fie și protectoare, și cool, brand-urile de masă și chiar organizațiile neguvernamentale au sărit pe oportunitatea de a face măști sau de a le personaliza pe cele deja existente cu motive la modă sau cu mesaje politice.

Mișcarea Black Lives Matter a utilizat din plin masca drept suport pentru mesaje, iar apogeul ideii lor a venit odată cu apariția consecutivă, pe terenurile celei mai mari arene de tenis din lume, a campioanei japoneze Naomi Osaka, purtând șapte măști diferite, câte una pentru fiecare meci pe care ar fi putut să îl câștige pentru a-și adjudeca trofeul US Open, cu numele unei persoane black omorâtă de poliția din SUA. Măștile i-au purtat noroc, iar gestul ei a fost intens discutat, atât pentru semnificațiile politice, cât și pentru cele care țin de sănătatea publică.

Însă, în toată această istorie, măștile rămân mai degrabă subiect de dezbatere decât parte din cotidian, lucru care se reflectă amar în evoluția pandemiei. Iar semnificația lor politică primează în fața funcției medicale – iar lucrul acesta nu este nici cool, nici fashionable, nici înțelept.

Citește și:
Masca fashion te protejează de coronavirus doar dacă îndeplinește aceste criterii

Foto: Arhiva Revistei ELLE

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle