Jocuri psihologice pe care le faci și vă transformă relația în una toxică

Toate aceste jocuri psihologice au rolul să atragă partenerul, să fie foarte interesat de tine, să nu iasă din relație. Dar obții tocmai ce voiai să eviți.

Jocuri psihologice pe care le faci și vă transformă relația în una toxică

De ce aceste jocuri psihologice? Pentru că te simți neputincioasă și vrei să câștigi puterea, pentru că așa crezi tu că se comportă o femeie care are încredere în ea. Pentru că au fost probate de prietenele care aparent au reușit să facă un bărbat să stea lângă ele și să le prețuiască, iar dacă ele au putut, tu de ce nu?! Poate chiar sunt sugestii primite de la diverse persoane care au podcast-uri pe teme relaționale, iar dacă sunt prezente online, sunt virale, iei asta drept dovada încrederii și pregătirii profesionale. Poate chiar tu ai aplicat același rețetar în trecut, uneori a mers, uneori nu. Dar jocurile psihologice sunt cea mai periculoasă și mai proastă strategie la care poți apela.

Totul pe o singură carte: atracția fizică

Știi foarte bine că te dorește, și, până la urmă, orice bărbat se gândește la sex. Iar atracția și sexul în sine devin pentru tine moneda de schimb, cartea pe care o joci, crezi tu că la sigur, dar, de fapt, la marele risc. Nu ți s-a întâmplat ca după multă vreme de tatonări, dating, după ce ați ajuns în pat, apoi cel care părea înnebunit după tine să dispară? Sau nu ai nicio prietenă care a pățit asta?

Cum se poate ca după 3 luni în care era foarte prezent, te copleșea cu atenție, flori, multiple telefoane și mesaje, jura că tu ești femeia vieții lui… pur și simplu să facă ghosting, ori să-ți spună că nu crede că o relație e posibilă? Păi nu ai investit în cunoaștere reală, în conectare autentică, ci în jocul de-a șoarecele și pisica cu temă sexuală. Iar interesul acelui bărbat nu a mai fost să te descopere, să te cultive alături de tine o posibilă relație, ci a devenit un vânător al cărui unic trofeu era sexul.

Vânătorii de profesie

Unii bărbați nu devin pe parcurs vânători interesați doar de sex și atât, ci sunt astfel din start. Iar jocurile psihologice în care vrei să te vinzi ca valoroasă dar ești percepută doar drept capricioasă, o redută ce trebuie cucerită, atrag în cele din urmă acei vânători. Acei jucători care își obțin validarea, își hrănesc artificial stima de sine cucerind femeile care la început se prezintă ca fiind inabordabile ori care nu se încurcă cu oricine. Și, inevitabil, apar dezamăgirea și întrebarea: cum se poate ca mereu să ajungi în aceeași dinamică?

Să nu se plictisească de tine…

… este o teamă care apare după un anumit timp împreună. Nu aveți o relație foarte tânără, dar nici foarte veche. Și vrei să-i captezi interesul, să devii tu interesantă pentru el, doar că o faci într-o manieră total nesănătoasă. Nu investești în tine, în cultura ta, în hobby-urile tale, într-o creștere personală, spirituală, în viața ta cea care există în afara granițelor cuplului. Ci rămâi în același areal relațional pe care crezi că-l asezonezi cu succes cu picanterii precum schimbări bruște de stare, confuzie, critică, nemulțumiri, comunicare criptică, orice nu-l face pe partener să se simtă în siguranță sau, și mai mult, îl face să se îndoiască de propria lui valoare.

Citește și:
Ce ai de făcut după ce ai ieșit dintr-o relație care te-a dărâmat emoțional

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle