Ce ai de făcut după ce ai ieșit dintr-o relație care te-a dărâmat emoțional

Nu știi ce te-a epuizat mai mult, cum a fost în ultima perioadă relația sau despărțirea în sine... Iar acum mai mult ca oricând e important să ai grijă de tine.

Ce ai de făcut după ce ai ieșit dintr-o relație care te-a dărâmat emoțional

Ai mai trecut prin despărțiri, dar acum parcă se simte mult mai greu decât în trecut. Îți zici că poate nu ai iubit la fel de mult, la fel de intens, dar realitatea e că uneori iubirea nu doar că se simte diferit în funcție de vârstă, ci ceea ce ți-ai zis tu despre relație a contat foarte mult. Ce scenariu de viitor sau despre sine ți-a vândut partenerul și ca atare dezamăgirea a fost extrem de mare când vorbele și comportamentele nu s-au potrivit. Când ai privit relația ca ultimul tren în care te urci, deși ai în jur ori ai auzit și despre cupluri formate la 50+ și cărora le este grozav împreună. Iar igiena emoțională post relație devine acum prioritară.

Atenție la vocea critică

De ce ai stat atât, de ce ai acceptat toate lucrurile acelea, cum ai vrut tu să fii blândă și bună și nu ai avut cu cine, cum el nu a știut să aprecieze. Critica la adresa ta te rănește suplimentar, de asemenea când îl desființezi pe fostul partener în mintea ta, discursul poate avea și o puternică nuanță critică la adresa ta prin asociere. Când deja doare, de ce să faci să doară și mai mult?

Dar și la critica adresată celorlalți

Cumva ești supărată pe tine deoarece nu ai văzut mai devreme, nu te-ai convins tu pe tine și i-ai găsit scuze. Iar în analiza ta internă ai parcurs nenumărate situații din relație când el a procedat prost, inclusiv după ce i-ai atras atenția și i-ai cerut contrariul. Un fel de vigilență post despărțire care te face să devii exigentă și cu cei din jur, cu apropiații, familia, prietenii, în relație cu care ajungi să ai o atitudine critică și să te izolezi deoarece începi să observi niște aspecte care te deranjează și pe care nici nu le băgai în seamă înainte. Aceste aspecte nu au impact asupra ta personal, nu afectează prietenia sau conectarea dintre voi, dar te fac cumva să te retragi emoțional, să te izolezi. Iar după o despărțire nu ai nevoie de izolare, ci de plasa ta de suport emoțional și social.

Tentația milei

Poate că tu ai avut inițiativa despărțirii, poate că fostul partener, nu au fost lucruri grave, ci multe și mici adunate în timp care v-au deconectat și ați ajuns la concluzia că mai bine singuri decât împreună. Și chiar și așa resimți despărțirea ca devastatoare, iar uneori te întrebi dacă nu era mai bine în acel aparent confort. Sau te temi că fostul partener va insista să vă împăcați, că îți va fi foarte dificil să îl refuzi deoarece te doare să îl vezi că suferă și veți ajunge din nou în aceeași dinamică. Ok, poate vrei să îl protejezi pe el, dar cum te protejezi pe tine?

Apar comportamente nesănătoase de autoliniștire?

Sau ceea ce consideri ca fiind o grijă de sine de fapt să fie tot o formă de evitare emoțională? Căci concentrarea pe carieră în care nu mai ai deloc timp pentru sine nu e investirea energiei într-o manieră sănătoasă și un obiectiv tratat corect. Nici sala la care mergi zilnic fără ca să existe un timp de recuperare. Ori ieșitul non-stop în oraș, excesele alimentare sau de alcool, un fel de carusel care te învârte și te deconectează de la orice, de la tine, de la cei dragi.

Citește și:
Cum îți amplifică aplicațiile de dating tiparele de comportament în viața amoroasă

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Libertatea
Ego.ro
Publicitate
Antena 1
Unica.ro
catine.ro
Mai multe din lifestyle