Interviu exclusiv cu actorul Johnny Depp – despre parfumuri, muzica, roluri

Johnny Depp, imaginea parfumului Dior Sauvage, vorbeste intr-un interviu nonconformist despre parfumuri, muzica, roluri si despre intamplarea in urma careia a devenit actor.

Interviu exclusiv cu actorul Johnny Depp - despre parfumuri, muzica, roluri

ELLE Man: De ce, dintre toate lucrurile pe care le-ai fi putut face, ai ales sa faci o campanie pentru Dior? Ai fost influentat de numele Sauvage?
JOHNNY DEPP: Nu stiu prea multe despre moda, poate doar in sensul ca rezonez cu un anumit look sau cu o anumita estetica. Sau cu un parfum, care este o chestie foarte personala pentru toti oamenii, iar Dior a facut ceva… unic si special, ceva pe care il percep ca fiind singular. In plus, Dior reprezinta eleganta, asociata cu un fel de seriozitate. Ceva salbatic, poate chiar un pic la limita. Pentru mine, denumirea de sauvage inseamna foarte mult. In felul in care il percep eu, sauvage are legatura cu ideea de umanitate. Sauvage este cineva care nu face compromisuri pentru a-si urma calea.

ELLE Man: Crezi ca in franceza are o alta semnificatie decat in engleza?
J.D.: Da, chiar cred asta.

ELLE Man: Este mai natural, mai delicat? Poate mai filosofic?
J.D.: Da, cred ca asa este. Cu siguranta nu e negativ. Desi, „renegat este un cuvant mai bun. Cred ca sensul cuvantului „renegat este mai aproape de sensul din franceza al cuvantului sauvage.

ELLE Man: Dar persoana pe care o descrii are legatura intr-un fel cu vechea idee de noble savage (salbatic nobil)…
J.D.: Exact, noble savage.

ELLE Man: Nu prea se mai spune asta, dar termenul de noble savage (salbatic nobil) a fost folosit pentru prima data de catre poetul John Dryden. Se refera la conceptul idealizat de persoana indigena, care n-a fost corupta inca de civilizatie.
J.D.: Chiar asta este.

ELLE Man: …si simbolizeaza umanitatea. Ai jucat genul asta de personaje, corect?
J.D.: Toti exclusii si marginalii mei… e amuzanta chestia asta. Ai spus tu la un moment dat ceva care mi se pare perfect… „o persoana indigena care n-a fost corupta. Asta este cheia: nu a fost corupta! De necorupt.

ELLE Man: Deci acest film ti-a reamintit un pic de Dead Man al lui Jim Jarmusch (western, lansat in 1995)?
J.D.: Da, chiar mi-a amintit de acest film, avand in vedere ca Dead Man a fost conceput ca un lung poem cinematografic. Numai Jim ar fi putut face asta, pentru ca a reusit cumva sa se detaseze de el insusi. Stii? Exista o mana de oameni care pot face asa ceva. Am descoperit asta, mai ales facand acest scurtmetraj (de promovare a parfumului Dior Sauvage), cu Jean-Baptiste Mondino, care este si foarte poetic. Experienta a fost una extraordinara, in sensul ca ne-am putut bucura de luxul de a nu avea un dialog in film. Sa lucrez alaturi de Jean-Baptiste, cu toata capacitatea lui imaginativa, a fost o experienta unica pentru mine.

ELLE Man: Nu mai lucrasesi inainte cu Jean-Baptiste Mondino?
J.D.: Nu, dar il cunosteam de cativa ani. Acum un milion de ani, am discutat despre ideea de a face impreuna un film si, in plus, este si foarte apropiat de Vanessa (Paradis). Asa ca da, auzisem ca atunci cand lucrezi cu Jean-Baptiste te indragostesti de el instantaneu. Eu ma indragostisem deja cu cateva saptamani inainte de inceperea filmarilor. Poate cu o luna, doua inainte. Il iubesti instantaneu, pentru ca este un om foarte pur in esenta.

ELLE Man: Este un om care a evadat din lumea noastra.
J.D.: I-am spus ca ar trebui sa facem un film mut, unde sunetul devine, prin absenta, elementul principal. Ca si cum ai studia o veche inregistrare radio. Sa filmez alaturi de Jean-Baptiste a fost o experienta eliberatoare. A fost libertate. A fost eliberare.

ELLE Man: E minunat ca se pot face astfel de scurtmetraje acum, ca nu mai trebuie sa ne limitam la clipuri de 30 de secunde. Pot avea o durata de 2 sau 3 minute – sau oricat. Il poti urmari oricand. Nu doar intr-o pauza publicitara sau la TV.
J.D.: Exact!

ELLE Man: In America, atunci cand spui savages, te referi la un personaj precum Tonto, pe care l-ai jucat in The Lone Ranger. Ai avut probleme cu modul in care a fost primit?
J.D.: Nu. Vrei sa spui modul in care a fost tratat?

ELLE Man: Ei bine, unii s-au intrebat daca ai sau nu sange indian si daca „esti indreptatit sa joci rolul unui indian.
J.D.: Din fericire, am fost tratat cu respect de majoritatea triburilor… toate triburile cu care am lucrat, in special Comanche, m-au adoptat. Seful Comanche mi-a spus ca si-a dorit sa faca asta pentru ca am sange de nativ… Mi-a zis: „Vreau ca tu sa fii Comanche. Am fost adoptat de aceasta femeie minunata, Ladonna Harris. In filmul The Lone Ranger a fost foarte important simtul umorului – toate glumele erau acolo. In plus, a fost ceva foarte personal, pentru ca mi-am dorit sa fac un soi de declaratie, despre felul in care americanii nativi sunt tratati in acest film. Inca mentin niste legaturi minunate cu indienii Comanche si Navajo.

ELLE Man: Dar personajul Tonto parea sa aiba acelasi gen de simt al umorului ca si tine. Un fel de paria, de proscris al proscrisilor.
J.D.: Exact. Are un tip ciudat de umor si corporalitate. Stiu ca n-aveam cum sa scap de Lone Ranger spunand „Hi-ho, Silver, fara ca Tonto sa faca imediat o remarca ostila. Asta e genul de chestie care ma face sa rad, asa ca am acceptat imediat rolul.

ELLE Man: Cum de ai ajuns actor si nu muzician?
J.D.: Din pura intamplare… N-am avut de ales! In sensul ca trebuia sa-mi platesc chiria. Eram un muzician care se lupta din greu sa se afirme. Stii, genul ala de poveste cliseistica. Veniseram la Hollywood cu speranta ca vom semna un contract pentru o inregistrare. Plecaseram din sudul Floridei si ajunseseram la Los Angeles, dar cumva stiam ca ne aflam in locul gresit. Erau tot felul de formatii cu pletosi. Iar noi nu eram pregatiti pentru asa ceva. Companiile de inregistrari nu cautau genul de pop punk. Toata lumea isi dorea sa descopere o formatie gen Motley Crue sau…

ELLE Man: Guns N Roses.
J.D.: Guns N Roses, exact. Multi dintre ei mergeau chiar la acelasi coafor.

ELLE Man: Cum suna muzica voastra?
J.D.: Cred ca se asemana cu cea a lui Elvis Costello, Clash sau The Libertines. Si totusi, cand am ajuns aici, nimeni nu era interesat de genul asta. Asa ca lasam o inregistrare aici, una colo, dar erau niste zile foarte mohorate pentru noi. La un moment dat, un prieten mi-a spus ca are o agenta cu care crede ca ar trebui sa ma intalnesc, pentru ca el e convins ca am talent actoricesc si ca ar trebui sa urmez calea asta. M-am dus si m-am intalnit cu ea, iar ea m-a trimis la o auditie si am obtinut rolul. Primul film a fost Nightmare on Elm Street. Era in 1984. Deci, indeajuns de ciudat, as putea spune ca n-am luat decizia de a deveni actor. A fost pur si simplu din nevoia de a-mi plati chiria. La momentul acela nu dadeam o ceapa degerata pe filme. Eram muzician, eram chitarist si asta voiam sa fac in viata. Dar asa s-a intamplat si, iata, 30 de ani mai tarziu, cumva sunt tot aici. Foarte ciudat!

ELLE Man: Ai inregistrat mult. Urmeaza sa lansezi la un moment dat un album?
J.D.: Nu, n-as putea.

ELLE Man: In muzica, preferi rolul din umbra acum?
J.D.: Mereu am preferat asta. Am prieteni pentru care am avut ocazia de a compune si cu care am inregistrat. Ceea ce este dragut pentru mine este ca am aceasta existenta paralela, unde nu trebuie sa joc un rol, nu trebuie sa vorbesc, pur si simplu trebuie sa scot ceva din mine, direct din minte sau din inima, ceva care ajunge prin vene pana in varful degetelor si apoi se intampla muzica. Din acest motiv am iubit intotdeauna calitatea organica pe care o are muzica. In plus, nimic nu-mi iese de doua ori la fel: un solo sau un riff… este o izbucnire directa din centrul fiintei tale, din mijlocul sentimentelor tale direct catre degete. Cred ca de asta si difera de fiecare data. Nu la fel se intampla si cu parfumurile? Isi schimba de fiecare data mirosul pe pielea oamenilor. E minunat ca pot face asta, ca n-am ajuns sa-mi castig banii din cantatul la chitara… astfel muzica a ramas prima mea dragoste. Daca as fi fost nevoit sa fac asta, sa merg in turneu un an intreg, sa ma intorc acasa si copilul meu sa aiba intre timp 300 de ani, probabil ca ar fi fost diferit. Dar da, niciodata n-am ales sa fiu actor. Si inca nu sunt sigur ce vreau sa fiu.

ELLE Man: Crezi ca spontaneitatea de muzician te face un actor mai bun? M-am gandit la asta cand mi-ai spus ca nu te uiti la filmele in care joci. Banuiesc ca asta inseamna ca nu le analizezi prea mult, nu-i asa?
J.D.: Bineinteles ca nu. Pentru ca oricum n-ai cum sa te intorci inapoi. Mereu ai nevoie de multe incercari si tatonari ca sa ajungi unde vrei, dar si asta face parte din viata. Imi place orice proces care implica creativitate. Cand eram copil imi doream cu atata disperare sa cant la chitara incat, la varsta de 12 ani, cand am primit o chitara de 25 de dolari, m-am incuiat practic in camera mea timp de un an, invatand, uitandu-ma la fotografii cu coarde, ascultand inregistrari. Banuiesc ca asa mi-am dezvoltat urechea muzicala. Si cred ca asta m-a ajutat, intr-un fel ciudat, sa extrag acele elemente speciale ale persoanei care mi-am dorit sa devin. Este ca si cum ai alege ingrediente pentru a construi un personaj.

ELLE Man: Multi muzicieni, mai ales cantareti rock, par sa joace un personaj.
J.D.: Da, e adevarat! Cred ca si eu imi abordez munca pe care o fac acum la fel cum as aborda cantatul. Cum am mai spus, nu vreau sa fac de doua ori la fel un lucru. Ca sa progresezi, trebuie sa-ti lansezi mereu provocari. Cum ar fi sa scoti sunete ciudate. Cred… (Rade).

ELLE Man: Care dintre personajele pe care le-ai jucat simti ca seamana cel mai mult cu tine?
J.D.: Lucrul cel mai inspaimantator este ca sunt inca toate inauntrul meu. Nu cred ca e normal sa ai atat de multe personalitati diferite. Ciudat, as spune ca e o combinatie intre Edward Omul-Foarfece si Capitanul Jack. Nimic nu-mi place mai mult decat ireverenta, iar Capitanul Jack o are din plin. Asta este adevaratul lux de a juca un personaj. Poti fi oricat de ireverentios vrei si, totusi, oamenii se vor amuza… Pentru ca nu le pasa… Iar Edward… Imi amintesc ca citeam scenariul si am fost profund marcat de puritatea personajului. Mi-a amintit de un caine pe care l-am avut candva si de iubirea neconditionata a acelui caine. Acolo ma simt in siguranta, in ireverenta capitanului Jack si in candoarea lui Edward. Nu putem vorbi nici macar de bunatate la Edward, pentru ca lui conceptul de bunatate ii este necunoscut. Este doar pur. Deci da, este un caz clasic de „inger versus demon.

ELLE Man: Sa revenim la experienta de a lucra alaturi de Jean-Baptiste Mondino. Cum a fost?
J.D.: El a facut posibila toata aceasta calatorie de la nebunia si cacofonia din Los Angeles, cu sunetele lui, la desert si la cacofonia linistii. Cred ca asta a fost superb! Am fost uluit, de-a dreptul uluit! Am avut incredere in povestea si in viziunea lui Jean-Baptiste. Colaborarea cu Dior a fost o experienta unica pentru mine. Cred ca unele arte sunt in pericol de a fi pierdute. La fel si anumiti experti si mestesugari. Dispar pentru ca ne-a cotropit era digitala. Dar tot ce tine de parfumerie, de aceasta suprapunere a esentelor, pentru a crea un miros unic, mi se pare un extraordinar gen de stiinta, aproape o arta.

ELLE Man: La un moment dat vorbeai despre faptul ca n-ai mai putut locui in New York pentru ca erai recunoscut pe strada. Borroughs a spus: „Secretul invizibilitatii este sa-i vezi pe oameni inainte sa te vada ei pe tine.
J.D.: Genial! Si Cocteau a spus o chestie foarte tare: „Cu cat te uiti mai mult la mine, cu atat dispar mai mult. Superb spus!

ELLE Man: Dar despre mirosuri ce ne poti spune? Ai si tu o madlena proustiana sau ceva ce te-a marcat in legatura cu un anume parfum?
J.D.: Oh, miroase a muzica, in felul acela in care muzica te poate purta in trecut, intr-un anume moment sau intr-un anume loc. De exemplu, pot mirosi o colonie intr-o drogherie de moda veche… Si nu stiu din ce cauza, dar eu chiar apreciez genul asta de miros, pentru ca-mi aminteste de bunicul meu. Si e un moment cu adevarat special! Da, captarea unor momente anume, fie ca e vorba de memorie, emotii sau mirosuri… este ceva foarte interesant in aceasta arta, aproape stiinta, a prepararii unui parfum. Mai ales ca, asa cum am mai spus, parfumul isi schimba mirosul pe pielea oamenilor. Se amesteca cu mirosul lor personal. Da, este o adevarata arta! Si apreciez aceasta arta! Si sunt atatea stari care se asociaza cu mirosurile! Sunt zile in care un anume parfum se potriveste cu emotiile pe care le traiesti atunci. Probabil ca sunt de moda veche cand spun asta… dar apreciez parfumeria asa cum apreciez un mestesug. Un anume parfum ma poarta doar pe mine cu gandul la after-shave-ul folosit de bunicul meu. Felul in care reactionez la un parfum este doar al meu si al nimanui altcuiva. Este in mine. Si il pastrez acolo toata viata.

Traducere si adaptare de Crina Alexe
De Glenn OBrien.
Foto: Nathaniel Goldberg pentru Christian Dior Parfums.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle