Glumele de pe Internet privind izolarea socială ne demonstrează că încă nu ne-am pierdut simțul umorului

Trebuie să recunoaștem că umorul devine o modalitate prin care ne putem destinde, dar și care ne ajută să trecem mai ușor peste izolarea socială.

În ultimele zile vorbim tot mai des despre izolarea impusă în urma pandemiei de coronavirus, dar și impactul pe care ar putea să îl aibă aceasta (și panica generalizată) asupra psihicului, declanșând în timp anxietate sau depresie. Un studiu realizat de World Health Organization în 2000 a descoperit că depresia era pe locul 4 în rândul celor mai grave stări psihice, iar în prezent ea este pe locul 2.

Având în vedere contextul în care ne aflăm cu toții, este normal să resimțim tot mai des stări de anxietate. Din acest motiv, umorul pare a fi modalitatea prin care să gestionăm mai ușor aceste stări.

Potrivit lui Peter McGraw, profesor de marketing și psihologie la Universitatea din Colorado, găsirea umorului în situații inoportune poate avea, de fapt, beneficii pentru sănătatea mintală: „O stare emoțională pozitivă ne poate ajuta să facem față tensiunilor. Pe lângă asta, faptul că avem un bun simț al umorului ne ajută să îi sprijinim pe cei din jurul nostru în vremurile mai grele”, a declarat McGraw pentru The Chronicle of Higher Education în 2014. Acesta a adăugat și că: „A avea oameni în preajma ta în perioadele grele este foarte bine pentru tine. Cel mai interesant este că a face glume despre provocările pe care le avem în viață poate schimba fundamental modul în care privim acele provocări.”

Ce este cu adevărat de remarcat este că, până în prezent, oamenii au reușit să glumească pe baza situației în care ne aflăm, iar exemplele găsite pe diferitele rețele de socializare ne demonstrează acest lucru. Tu cum faci față situației? Și ți se par sau nu amuzante glumele despre coronavirus?

Citește și:
Ce concerte poți vedea chiar de la tine de acasă, pentru un plus de relaxare în aceste zile

Foto: Facebook, Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle