Înțelepciunea conflictului, de Magor Csibi și Raluca Anton (fragment)

Citește un fragment din volumul Înțelepciunea conflictului, de Magor Csibi și Raluca Anton, o carte care îți arată că relațiile sănătoase nu sunt cele din care lipsesc certurile, ci cele care le gestionează sănătos.

Magor Csibi și Raluca Anton ne învață cum să gestionăm mai sănătos conflictele prin intermediul unui volum, Înţelepciunea conflictului, ce reunește douăsprezece povești reale ale unor cunoscute personalități. Alex Nedea, Paula Herlo, Daniel Giurcă, Ana-Maria Brânză, Gáspár György, Paul Olteanu, Andreea Raicu, Horia Tecău, Cristina Andone, Steven van Groningen, Marius Ștefan și Andrea Annamaria Chiș au împărtășit din experiențele, tensiunile și temerile de care au avut parte de-a lungul vieților lor, expunându-și onest momentele vulnerabile, spre beneficiu nostru, al tuturor.

Înțelepciunea conflictului este o carte din care putem să învățăm, pe scurt, din greșelile, dar și din reușitele altora, din situații cu care putem empatiza și care ne arată că nici o viață și nici o relație nu este ferită de tensiuni sau exceptată de la probleme. Conflictul, rezultă, este o situație de viață care poate fi rezolvată cu atât mai mult cu cât este abordată onest, nu atunci când este ascunsă sau ignorată.

Citește în continuare din Înțelepciunea conflictului, de Magor Csibi și Raluca Anton, niște fragmente care să te convingă să abordezi mai cu sens situațiile conflictuale și să te tenteze să lecturezi întregul volum, care va fi publicat de editura Nemira pe 24 septembrie.

Magor Csibi:

„Mai toată viața mea am încercat să evit conflictul. Nu cred că de discuții mi-a fost frică, ci pur și simplu am avut impresia că dacă nu există conflict, viața nu are cum să fie altfel decât bună. ‘Rufele murdare nu se spală în public’ a fost replica pe care o auzeam cel mai des și am băgat-o bine la cap. Problema comunității în care am crescut, însă, nu era că rufele nu se spălau în public, ci mai degrabă că nu se spălau și punct.
Sigur, în aparență, oamenii din jur erau adulți civilizați, care îmi spuneau că problemele importante se discută. Însă una este ce spunem și cu totul alta este ce facem. Iar strategiile de conviețuire la care eram martor nu aveau nimic de-a face cu confruntarea, discuțiile inconfortabile sau cu prezentarea și argumentarea opiniilor proprii, ci mai degrabă cu păstrarea iluziei armoniei, indiferent ce simți, ce crezi, ce îți vine să faci.
Poate nu e deloc o întâmplare că mâncarea mea favorită e ‘Taci și înghite’. O mâncare populară, extrem de simplă și de prezentă în viețile noastre, care mi-a definit și mie, și multor altora filozofia de viață. Și am înghițit multe, poate prea multe, iar grosul nu are de-a face cu nimic culinar, din păcate.
Am învățat mult prea puțin, spre deloc, despre emoții sau sentimente, însă am înțeles că nu e bine să ți le arăți decât dacă se încadrează în categoria a ceea ce noi numim ‘emoții pozitive’. Și chiar și pe ele trebuia să ți le exprimi într-un cadru bine definit, fără să exagerezi. Copilul cuminte era cel care tăcea, care asculta, care accepta părerile celor care aveau autoritate, fără să pună întrebări. Am învățat că a fi respectuos și amabil reprezintă niște virtuți și că tot o virtute e să te și comporți conform așteptărilor fiecărui om cu care interacționezi. Iar aceste așteptări deseori veneau în categorii diferite. O categorie pentru părinți, una pentru vecini, una pentru bunici, una pentru școală, iar momentele de autenticitate se trăiau doar alături de ceilalți copii, când adulții nu erau de față.
Am învățat că există o limită atunci când vrei să pui întrebarea ‘De ce?’. E în regulă să întrebi o dată, însă dacă întrebi de două ori deja intri pe nisipuri mișcătoare. Nu ai de unde să știi dacă interlocutorul se va amuza, se va enerva, își va exercita autoritatea să încheie discuția sau pur și simplu te va ignora până te plictisești să mai fii curios. Mi-a luat câteva decenii să învăț din nou această întrebare și să înțeleg că dacă am curajul și deschiderea s-o repet de mai multe ori, am șanse reale să ajung la miezul problemei cu care mă confrunt.”

Raluca Anton:

„Invitațiile psihologice ale acestei cărți sunt descrise mai jos sub formă de concepte și întrebări la care să încerce fiecare dintre voi să răspundă în relație cu propria persoană pe parcursul lecturii:
• Diferențierea sinelui, pornind de la întrebarea: Sunt eu egal cu performanța mea?
• Repararea atașamentului, pornind de la întrebarea: Mai putem rămâne conectați după ce ne-am rănit?
• Acceptarea perspectivelor diferite, pornind de la întrebarea: Pot înlocui presupunerile cu curiozitatea?
• Flexibilitatea psihologică, pornind de la întrebarea: Pot rămâne fidel valorilor mele chiar și în disconfort?
• Acceptarea costurilor valorilor, pornind de la întrebarea: Sunt dispus să plătesc prețul pentru ceea ce consider important?
• Reconstrucția identității, pornind de la întrebarea: Cine sunt când pierd rolurile care mă defineau?
• Discernământul relațional, pornind de la întrebarea: Când nu mai susține o relație dezvoltarea?
• Congruența, pornind de la întrebarea: Cât timp pot trăi împotriva propriilor valori?
• Reglarea emoțională, pornind de la întrebarea: Pot rămâne prezent atunci când emoțiile sunt intense?
• Diferențierea între control și influență, pornind de la întrebarea: Ce depinde de mine și ce nu?
• Construirea sensului, pornind de la întrebarea: Ce sens are acest conflict în viața mea?
• Libertatea psihologică, pornind de la întrebarea: Cine aleg să devin în mijlocul conflictului?
Conflictul ne invită să ne oprim, să ne uităm la noi înșine, să îl înțelegem pe celălalt și să acceptăm diferențele dintre noi, să alegem, să ne asumăm costuri, să ne rescriem povestea și să fim mai liberi. Privind lucrurile astfel, putem vedea conflictul drept un catalizator al dezvoltării psihologice.”