Despre staruri, violenta si viol

Lana Del Rey, Eminem, Bill Cosby, Iggy Azalea, Stella McCartney sunt doar cateva dintre numele implicate, saptamana aceasta, in discutii despre violenta si viol. Ce se intampla, deci?

Despre staruri, violenta si viol

Saptamana aceasta aproape orice titlu mi-a ajuns in fata ochilor avea o legatura cu violenta, cea asupra femeilor, si cu violul. Desigur, ar parea firesc, dat fiind ca 25 noiembrie este Ziua Internationala de lupta impotriva violentei asupra femeilor, o data stabilita ca urmare a asasinarii celor trei surori Mirabal din Republica Dominicana de catre dictatorul Rafael Trujillo. Ziua aceasta a inceput sa fie celebrata inca din anul nasterii mele, 1981, de catre activisti, iar in 1999 Natiunile Unite au recunoscut evenimentul. Inca din 1995, 189 de reprezentanti ai unor guverne din toata lumea s-au intalnit in Beijing, unde au adoptat o declaratie si un program de actiune care viza eliminarea violentei impotriva femeilor si egalitatea de gen.

Deci nu m-am mirat cand, pe 25 noiembrie, un numar de femei s-a strans in fata Primariei Capitalei, cerand autoritatilor servicii mai bune de asistenta in cazurile de violenta asupra femeilor. Evenimentul fusese organizat de Coalitia pentru Egalitate de Gen si cerea lucruri de bun simt: extinderea serviciilor de informare, consiliere psihologica, asistenta juridica, orientare profesionala, sprijin financiar pentru obtinerea certificatului medico-legal. Toate acestea deja exista, conform legii 217/2003 republicata, cea care vorbeste si despre acum notoriul ordin de protectie.

Dar, cum se intampla in astfel de cazuri, exista mai degraba pe hartie. Femeile care au protestat in fata Primariei au adus cu ele si perechi de pantofi pe care le-au insirat, simbolic, pe trotuar, in memoria victimelor violentei, si care au fost ulterior donate. Si au vorbit despre toate acele lucruri care exista in textul legii dar care sunt deseori uitate atunci cand vine vorba de cazurile reale si atat de dese de violenta asupra femeilor din Romania.

La fel, nu m-a surprins faptul ca Stella McCartney a continuat campania lansata in 2012, o provocare pentru toata lumea, care implica purtarea unei insigne cu o fundita alba. De la Sarah Jessica Parker la Cameron Diaz, Alexa Chung, Bradley Cooper, Liv Tyler, Salma Hayek, Vivienne Westwood, Chris Martin sau Dakota Johnson, o multime de celebritati au purtat in public fundita imaginata de designer, sustinand astfel o lupta care pare sa nu se mai sfarseasca. Doar ca, in tot acest timp, stirile venite din alte directii vorbeau, si ele, despre violenta asupra femeilor, dar in cu totul alt sens.

Sa incep cu Bill Cosby? In ultima saptamana, numarul femeilor care, de-a lungul timpului, l-au acuzat pe iconicul star american de viol si de intoxicare a ajuns la 16. Cum este posibil ca o figura legendara a show-biz-ului sa fie acuzata de atatea ori de fapte atat de grave si sa ramana pe acelasi piedestal al celebritatii e inca o problema care merita sa fie dezbatuta, dar se pare ca acum, in cele din urma, exista si consecinte ale acestor acuzatii. Pana la repercursiunile legale mai e drum lung, dar tot e relevant faptul ca imaginea unui star se clatina in urma acestor dezvaluiri, lucru care nu s-a intamplat in toti anii care au trecut de cand diverse femei au iesit in public sa povesteasca ce li s-a intamplat.

Dincolo de asta, revista Rolling Stone a publicat, cu cateva zile in urma, un articol care a facut valuri. A Rape on Campus: A Brutal Assault and Struggle for Justice at UVA' este o lectura cel putin deranjanta, dar importanta, pentru ca vorbeste despre violurile din universitatile americane de top si despre efortul conducatorilor acestor institutii de a-i proteja pe violatori in incercarea de a apara prestigiul universitatilor. Faptul ca astazi University of Virginia se afla sub investigatie federala este incurajator pentru potentialele victime, dar cele care au trecut deja prin cosmarul unui viol si au fost convinse sa nu depuna plangeri la politie nu isi vor gasi alinarea prea curand.

Ei, si in toata aceasta discutie generala despre violenta si viol, nu se stie cum si-a facut aparitia, din senin, un videoclip – mai degraba o secventa filmata, apartinand, se pare, unei colaborari muzicale intre Lana Del Rey si Marilyn Manson, in care cantareata pare sa fie violata. Dezvaluirile ulterioare au aratat ca materialul filmat nu ar fi, de fapt, parte a unui videoclip, iar reprezentantul lui Marilyn Manson a negat deja implicarea starului in acest proiect atat de jignitor, sugerand ca secventele care au iesit la iveala ar fi fost alcatuite dintr-un montaj care alatura parti ale unor clipuri mai vechi ale lui Manson unor filmari cu Del Rey.

Iar Lana Del Rey a mai fost implicata intr-o discutie pe aceeasi tema, caci rapper-ul Eminem a lansat o piesa in ale carei versuri spune ca ar vrea sa o loveasca pe cantareata in fata, de doua ori. Acelasi Eminem (ale carui piese, trebuie sa recunoastem, le fredonam toate cu multi ani in urma) si-a continuat sirul versurilor deranjante cu amenintari la adresa lui Iggy Azalea. If I let you run alongside the Humvee. Unless youre Nicki [Minaj], grab you by the wrist, lets ski. So whats it gon be? Put that s**t away Iggy. You dont wanna blow that rape whistle on me. Scream! I love it. ‘Fore I get lost with the gettin off.'

Spre deosebire de Lana Del Rey, care nu a facut inca nici un comentariu in nici unul dintre cazurile despre care va povesteam, Iggy Azalea a reactionat pe Twitter, unde a declarat ca s-a plictisit de barbati mai in varsta care le ameninta pe femeile tinere, lucru care a ajuns un adevarat trend in entertainment. „E cu atat mai ciudat cu cat fratele meu in varsta de 14 ani e cel mai mare fan al lui Eminem si acum artistul pe care il admira spune ca vrea sa ma violeze', a continuat Azalea.

Ciudat, intr-adevar. Caci, in vreme ce o parte a societatii se lupta sa elimine violenta asupra femeilor, o alta, si semnificativa inca, continua sa promoveze acest gen de violenta. E ciudat, de asemenea, cum Eminem inca mai vinde albume in aceste conditii. Si cum multe violuri si cazuri de violenta raman inca nedeclarate. E ciudat ca traim intr-o cultura care tolereaza inca violul, desi cei mai multi dintre noi ar spune ca nu este adevarat.

Dar da, este ciudat cand multe fete isi posteaza pe retelele de socializare melodii ale caror versuri vorbesc explicit despre violenta asupra femeilor. Doar ca acum, mai mult ca oricand, discutia asupra acestei teme pare sa fie deschisa. Se vorbeste despre violenta si viol, sunt staruri implicate, si poate ca aducerea unui astfel de subiect altadata tabu in mainstream, cu toate derapajele unui Eminem, va avea, pana la urma, si un efect. Acela ca victimele vor avea curajul sa isi infunte agresorii, ca vor declara fara frica sau rusine ce li s-a intamplat, si cu ajutor legislativ, vor putea sa ii si pedepseasca.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Antena 1
Publicitate
substantial.ro
Unica.ro
Mai multe din lifestyle