Cum sa-ti atingi toate obiectivele in 7 pasi simpli

Te-ai intrebat vreodata cum de unii oameni reusesc tot ce isi propun, iar altii raman blocati, toata viata, la stadiul de vis?

Cum sa-ti atingi toate obiectivele in 7 pasi simpli

Ei bine, raspunsul este simplu: succesul sta doar de partea celor care il urmaresc si stiu clar ce vor sa faca si unde vor sa ajunga.

Daca vei tine cont de urmatoarele recomandari in ceea ce priveste stabilirea si atingerea obiectivelor tale, vei putea, in timp record, sa ajungi la rezultatele dorite si sa reduci stresul in mod considerabil.

Dar, inainte de toate, retine un lucru: nicio teorie, oricat de buna ar fi, nu functioneaza pana nu este aplicata, si oricat de simpla ar parea o metoda, nu da rezultat pana nu o urmezi!

1. Pune semnul egal intre obiective si prioritati

Nu ai cum sa reusesti daca telul tau se afla pe plan secundar. Este exact ca in cazul aplicatiilor de pe telefon: cele din fundal lucreaza mai greu. Cu cat acorzi mai multa importanta lucrurilor pe care ti le propui, cu atat creierul tau va investi mai multa atentie, creativitate si energie pentru atingerea lor.

2. Alege-ti atat obiective personale, cat si profesionale

Unii oameni au tendinta de-a-si canaliza toata energia pe un singur plan, ceea ce produce un dezechilibru puternic in viata lor. Sa zicem ca nu esti multumita de corpul tau, si in acelasi timp, vrei si o promovare la serviciu. Daca vei neglija unul dintre aceste aspecte importante pentru tine, risti ca, dupa atingerea unuia, sa nu te simti mai implinita, cum te-ai astepta, ci sa ramai cu frustrarea amplificata a celui de-al doilea. Nu uita: niciodata nu ceri prea mult de la viata, atat timp cat si muncesti pentru asta.

3. Nu te teme de obiectivele care te scot din zona ta de confort

Cu cat te protejezi mai mult si faci doar lucrurile cu care esti obisnuita, cu atat te vei dezvolta mai putin. Cu siguranta ai vazut documentarele acelea pe Discovery in care un pui de antilopa trebuie sa se poata deplasa, impreuna cu turma, in mai putin de-o ora de la nastere. Ei bine, considera-te in aceeasi situatie: daca nu faci si lucrurile care ti se par grele, succesul te va lasa in urma.

Citeste si:
Secrete ale femeilor fabuloase, pe care trebuie sa le stii si tu!

4. Fa o pauza

Daca te blochezi, obosesti, ramai in pana de idei sau ti se pare, dintr-odata, ca nu ai facut cea mai buna alegere atunci cand ti-ai propus lucrul respectiv, ia o pauza, bea-ti ceaiul preferat, si noteaza-ti pe un biletel: „Ar fi extraordinar daca in urmatoarele 12 luni as reusi sa…”. Nu desconsidera puterea visului, dar nici nu ramane intr-o stare de reverie continua.

5. Gandeste-te la obiectivele tale ca si cum le-ai fi atins deja

Asta va reduce stresul si anxietatea cu care vine la pachet orice plan nou si-ti va asigura o stare de bine care te va ajuta sa ajungi unde ti-ai propus. Este doza de optimism cu care trebuie sa te alimentezi zilnic, din care iti tragi energia necesara pentru a reusi. Desi scepticismul este util uneori, nu poti sa obtii ce doresti cu ajutorul lui.

6. Pentru inceput, alege-ti obiective care stii ca sunt mai usor de atins

Experienta lor iti va fi de folos atunci cand vei trece la cele care presupun resurse mai mari, timp, efort si rabdare. Vei sti ca, din moment ce ai reusit data trecuta, o poti face si acum. Ca la antrenamentele sportive: intai incalzirea, apoi exercitiul, si abia pe urma diferitele niveluri de performanta.

Citeste si:
Cum sa interactionezi cu persoane pe care nu le suporti

7. Fii atenta la toate etapele pe care le-ai depasit

Este foarte important. Avem nevoie de certitudini pentru a ne simti in siguranta, asa ca doza ta de predictibilitate iti va fi data de lucrurile pe care deja le-ai facut. Ca atunci cand calatoresti, te uiti in urma, si spui: „Mai e putin!”

Intr-adevar, pana cand vei ajunge unde-ti doresti, mai e putin. Tu doar continua sa mergi in acea directie!

Text: Mihail Tamba
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Unica.ro
Trending news
Mai multe din lifestyle