Un partener foarte critic creează un mediu încărcat de negativitate și îți activează propria ta voce critică interioară.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/06/partener-critic.jpg)
Îl iubești și face o mulțime de lucruri bune pentru tine. E tandru, grijuliu, te poți baza pe el, aveți obiective și multe valori comune, ba chiar vă distrați bine împreună. Dar marele lui minus este că e un partener foarte critic. Și nu, nu are ceva în mod special cu tine, ai observat că tinde să fie critic și cu familia lui, cu unii colegi de serviciu, asta pentru că în spate se ascunde o exigență foarte mare de care este și el conștient.
Ați vorbit despre toate lucrurile acestea, în ce fel te rănește critica lui și chiar se străduiește să se controleze, iar atunci când vrea să îți dea un feedback negativ de multe ori folosește o formulare asertivă. Dar, desigur, îi mai scapă și critica. E esențial că partenerul tău este colaborativ, chiar depune efort să schimbe niște tipare de gândire și comportamentale construite încă din copilărie și exersate zeci de ani, e important că vrea să fie în echipă cu tine, să te protejeze pe tine și relația, uneori… chiar de ceea ce face și zice el. Pe lângă ceea ce face activ partenerul tău sunt și strategii pe care le poți implementa tu pentru a te proteja de critică.
Da, și ție cel mai probabil ți s-a zis în copilărie că ești rea, neascultătoare, prea moale sau prea agitată. Diferite variante de critică auzite de la mama, tata ori bunici. Iar această critică a devenit în timp propria ta voce critică, lucruri dure, descurajante, invalidante, pe care ți le zici tu despre tine. Practic e o parte din tine care te atacă tot pe tine. Iar de ea e foarte important să te ferești. Să o ignori când apare, să îi notezi mesajele pe bucățele de hârtie pe care apoi să le rupi și să le arunci la gunoi, ori să le notezi pe bucățele de hârtie igienică pe care să le arunci în vasul de toaletă.
Un jurnal pe care să îl completezi la finalul zilei. Căci poți privi viața prin lupta negativității sau prin lupa unui optimism realist. Să găsești binele în fiecare situație nu înseamnă să fii prinsă cu garda jos, să nu ai niciun fel de protecție sau să trăiești într-o lumea iluzorie construită de tine. Să găsești și binele presupune un antrenament pentru o minte mai pozitivă. Și când ai descoperit acel bine sau frumos, să notezi și ce ai gândit, cum te-ai simțit fizic, ce emoții ai experimentat, ce simți la momentul notițelor când rememorezi situația respectivă.
Când partenerul îți reproșează ceva, partea ta critică poate ieși la suprafață și să înceapă să te lovească verbal. Ori poți plasa totul pe umerii partenerului, că el este de vină. Oare ce ai putea să faci diferit? Cât de mult contează pentru tine părerea lui? De ce nu ai ține cont și de ceva care este important pentru el? Ce lecție poți desprinde de aici? Cum să fii blândă cu tine asumându-ți în continuare responsabilitatea faptelor tale?
Când ai grijă de tine ajungi și să ceri sau să pui limite. Înveți să te prioritizezi, să lași spațiu pentru relaxare, bucurie, plăcere, pe care în mod normal critica le anihilează. Înveți să îți creezi spațiu pentru tine în viața ta, să cultivi prietenii cu oameni care te încarcă, să ai activități ce sunt o resursă pozitivă.
Foto: PR