Crezi că ești workaholică? De ce asta îți pune în pericol relația de cuplu

Dacă ești workaholică asta nu doar că te duce în burn out și îți pune în pericol sănătatea, dar și relația de cuplu devine una fragilă.

Lucrezi până seara foarte târziu, de foarte multe ori și la final de săptămână. Orice clipă liberă nu este dedicată relaxării și odihnei, ești foarte bucuroasă că îți permite să mai lucrezi puțin. Ești supraaglomerată deoarece ai acceptat un job unde ți se pun constant în cârcă task-uri, ori tu ești dispusă să lucrezi la mai multe proiecte în același timp. Simți că te validezi, arăți că poți, ești valoroasă, așa îți permiți un stil de viață care presupune confort dar și multe cheltuieli necumpătate, pe lucruri de care nu ai neapărat nevoie. La un moment dat chiar simți că obosești, că nu mai poți, că nu mai exiști tu în viața ta, că a fi workaholică te epuizează. Iar dacă ești în cuplu, și ești onestă când tragi linie, vei descoperi că în viața ta nu prea au loc nici partenerul, nici copiii, în cazul în care sunteți părinți.

Interacțiuni superficiale

Îți spui că lucrezi de acasă și asta te face prezentă? Un gând iluzoriu, care întreține tot acest comportament. Ești prezentă fizic, dar emoțional nu. Chiar dacă oferi un zâmbet, răspunzi la 2 întrebări din 10 partenerului sau celor mici, tu de fapt ești indisponibilă. Același tipar există și acasă, în weekend-uri, ori în vacanțele când trebuie să lucrezi ceva, să răspunzi la un e-mail. Ești acolo, dar nu ești.

Mesajul prioritizării

Și ce mesaj transmiți la nivel comportamental, fără să îl verbalizezi? Tu nu ești important, voi nu sunteți importanți, munca mea e cea mai importantă, chiar și decât mine. Îmi fac timp doar după ce termin ce am de făcut, fără să existe o organizare clară, care să ofere predictibilitate.

Nu ai timp sa rezolvi problemele de cuplu…

… asta în cazul în care le vezi, îți asumi că ele există. Viața ta este dezechilibrată, și ca viața profesională să ocupe atât de mult spațiu este necesar ca ea să se suprapună cu viața ta personală (hobby-urile, pasiunile tale, timpul tău pentru tine, prietenii tăi) și cu viața de cuplu. Adică sacrifici din celelalte domenii. De multe ori și supraimplicarea în muncă e un soi de fugă de acasă, de partener, de problemele acelea, de partea ta de responsabilitate în cuplu. Iar partenerul este cel care susține relația. El obosește făcând asta, tu obosești muncind. Munca e și o deconectare de la partener. Crezi că oferi totul din punct de vedere material, ca statut social, iar asta e de ajuns. Crezi că dacă nu are accese serioase de furie sau nu e cu bagajele la ușă totul este ok.

Implicare dezechilibrată

Aspectele care țin de copii, prieteni, familiile din care proveniți, treburile în casă, obiectivele voastre de cuplu nu sunt egal împărțite, ori în procente cât de cât apropiate. Partenerul e cel care și le asumă preponderent, și în principiu își pune pe pauză ambițiile personale. Căci dacă este și el pe același tipar e dificil să vă mai întâlniți. Și, da, poate deveni frustrant pentru partener la un moment dat să nu existe echitabilitatea.

Îi ceri același lucru

Workaholismul este pentru tine normalitatea, reperul la care te raportezi. Iar un partener cu program oarecum echilibrat, care își face timp pentru el, care refuză să lucreze la foc continuu va deveni unul pe care îl numești leneș, dezinteresat, lipsit de ambiție, care nu vrea să evolueze. Deci perspectiva ta să fie poluată de ceea ce consideri că e firesc, dar de fapt reprezintă un stil de viață dăunător cu consecințe negative pe termen mediu și lung.

Fricile proiectate pe partener

Muncești atât de mult deoarece te temi că nu veți avea din ce trăi? Cum să plătiți ratele? Cum să vă întrețineți stilul actual de viață? Și intri pe modul de supraviețuire în care muncești în exces, fără ca de fapt să ai o bază reală pentru fricile respective. Faptul că el nu are aceleași frici și nu procedează la fel te poate determina să gândești despre el că nu este un partener bun, pe care să te bazezi, alături de care să te simți în siguranță.