Denisa Golgotă acuză situații de hărțuire fizică și psihică în lotul național de gimnastică.
:contrast(8):quality(75)/https://www.elle.ro/wp-content/uploads/2025/10/mixcollage-28-oct-2025-10-34-am-308.jpg)
După întoarcerea în România de la Campionatele Mondiale de la Jakarta, gimnasta Denisa Golgotă, în vârstă de 23 de ani, a făcut publice acuzații grave privind hărțuirea fizică și psihică de care spune că a fost victimă. Sportiva susține că plângerea sa depusă la Federația Română de Gimnastică a fost ignorată.
Denisa face parte din lotul național de gimnastică și afirmă că a fost ținta bullying-ului din partea colegelor de antrenament.
„Am depus o plângere care nu a fost luată în seamă. Toată lumea știe despre ce e vorba. Persoanele cu care mă antrenez în sală m-au hărțuit și au încercat să mă facă să cedez psihic. Din păcate, Federația s-a făcut că plouă”, a explicat sportiva, conform as.ro.
Pe lângă intimidările constante, Denisa spune că s-a confruntat și cu amenințări directe, menite să o intimideze și să o descurajeze.
„Fetele au venit de foarte multe ori și îmi povesteau ce au auzit că s-a spus despre mine: că cineva mi-ar da pumni în gură până m-ar desfigura și aș avea nevoie de operații estetice”, a declarat gimnasta.
Deși nu a dat nume concrete, insinuările sale par să vizeze pe Camelia Voinea, mama Sabrinei Voinea. Sportiva a vorbit și despre sprijinul primit din partea unor persoane apropiate.
„A fost un an foarte greu psihic, dar și unul reușit pentru mine. Singurele persoane care m-au susținut au fost familia, doamna Corina Moroșan, doamna Carmencita Constantin și doamna Silvia Stroescu. Doamna Corina a fost singura care a avut grijă de mine la Jakarta”, a adăugat ea.
Golgotă acuză și favoritisme în cadrul lotului, observate în ultima perioadă.
„Când făceam gimnastică acum 5 ani de zile, nu exista ca cineva să fie prioritar, acum au fost un şoc şi pentru mine aceste favoritisme. Eu am un vis, încă cred că ceva se va schimba după Mondial, nu este normal să fie un aşa tratament faţă de celelalte sportive, nu doar de mine”, a explicat Denisa.
Referindu-se din nou la atmosfera din sală și la reacția oficialilor, sportiva a subliniat: „Bullying-ul nu a fost doar în sala de antrenament – atât bullying cât şi hărţuire. Am depus o plângere care a fost total ignorată de Federaţie. Toată lumea s-a făcut că plouă, din păcate”, a completat ea.
Pe lângă aceste probleme, Denisa a avut de înfruntat și o dificultate medicală înaintea finalei la sol: o toxiinfecție alimentară, care i-a afectat performanța.
„Nu am avut ca opțiuni decât preparate asiatice, foarte picante și am făcut toxiinfecție alimentară. Trei zile nu am făcut decât să stau în pat; eram complet fără energie și în ziua finalei nu știam dacă o să pot concura”, a declarat Golgotă pentru Radio România Actualități.
România a încheiat Campionatele Mondiale de la Jakarta, desfășurate până pe 25 octombrie, fără nicio medalie, continuând seria de eșecuri de la Mondialele din 2015 încoace.
foto: Profimedia