Cele 6 tipuri de infidelități care pot pune capăt unei relații

O aventură nu duce neapărat și la sfârșitul unei relații, însă aceste tipuri de infidelități pot pune capăt chiar și celei mai fericite relații de cuplu.

Cele 6 tipuri de infidelități care pot pune capăt unei relații

Infidelitatea partenerului presupune o trădare peste care poți trece, dacă într-adevăr îți dorești asta, însă necesită timp și dorința de a vă reconstrui relația. 

Infidelitățile provin dintr-o lipsă de comunicare a nevoilor pe care fiecare partener le are într-o relație. Foarte multe persoane aleg să rămână în relații toxice tocmai pentru că le este teamă că nu vor mai găsi un alt partener care să le ofere afecțiunea și dragostea de care au nevoie.

Potrivit psihologilor, există 6 tipuri de infidelități cu care fiecare cuplu se poate confrunta la un moment dat:

1. Aventura emoțională

Dacă la prima vedere o aventură emoțională poate fi inofensivă, ea este la fel de periculoasă pentru o relație precum aventura fizică. Și totuși, ce presupune ea? Ei bine, ea nu constă neapărat și într-un act sexual, ci mai degrabă persoana care este implicată într-o aventură emoțională își dorește să primească validare și recunoștință din partea unei alte persoane deoarece nu are parte de ele în relația de cuplu. O aventură emoțională mai presupune și împărtășirea unor aspecte intime, existând o conexiune destul de strânsă între acele persoane.

2. Aventura de o noapte

O aventură de o noapte te poate face să îți ieși complet din zona de confort, să ai parte de adrenalină și experiențe noi, fără a împărtăși anumite sentimente. Ea apare atunci când nu ești satisfăcută în plan sexual și de cele mai multe ori nu duce și la o relație. Chiar dacă îți dorești să experimentezi lucruri noi și vrei să eviți implicarea emoțională, cel mai bine ar fi să îi spui partenerului acest lucru pentru a găsi o posibilă rezolvare.

3. Aventura în paralel cu relația

Foarte mulți experimentează o aventură în paralel cu relația. Iar această aventură poate fi și emoțională, dar și sexuală. Majoritatea persoanelor care au o astfel de aventură se află în relații sau căsătorii nefericite și își doresc o evadare, așa că se refugiază în relații cu alte persoane. În plus, poate apărea pe fondul unor confuzii existente în relația de cuplu. 

4. Infidelitate din cauza partenerului absent

Acest tip de infidelitate apare în momentul în care partenerul nu este lângă tine și, de fapt, aveți o relație la distanță. Astfel că, o aventură cu o altă persoană poate apărea oricând. Însă, în cazul acestei infidelități, se poate aduce vorba și despre tentație, dar și modul prin care reușești să nu cedezi, chiar dacă ești într-o relație. 

5. Aventura după un eveniment dramatic

În ceea ce privește acest tip de aventură, ea are loc după ce un partener trece printr-o schimbare sau un moment dramatic, cum ar fi o problemă de sănătate sau decesul unei rude. Astfel de evenimente pot produce tulburări serioase și necesitatea de a primi afecțiune. În plus, pot trezi într-o persoană destul de multe întrebări pe care până atunci nu și le-a pus și conduc la nevoia de a primi răspunsuri și validare.

6. Aventura din răzbunare

În cazul acestui tip de aventură, este evident faptul că partenerul se simte rănit, dezamăgit sau neapreciat și își dorește să se răzbune. Poate fi chiar cu o persoană cu care în trecut să fi avut o relație sau măcar să fi existat o legătură emoțională între ei, motiv pentru care au decis să o reia acum.

Citește și:
Semne că suferi din dragoste, dar nu vrei să recunoști

Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle