Ce as fi vrut sa stiu despre dating cand eram inca singura

Pentru ca ne pasa de timpul, de energia si de nervii tai, si pentru ca vrem sa te scutim de dureri de cap, ne-am gandit sa-ti facem o lista cu 10 sfaturi de dating care mie mi-ar fi fost de mare ajutor, daca mi le-ar fi spus cineva, pe vremea cand eram burlacita prin Bucuresti.

Ce as fi vrut sa stiu despre dating cand eram inca singura

De fapt, perioada de burlacie a fost una destul de trista pentru mine. Sincera sa fiu, n-am savurat-o si nu m-am distrat pe cat as fi putut. Dar pentru voi poate fi cu totul diferit! Iata ce as fi vrut sa stiu despre dating cand eram inca singura.

Desi mi-am dat seama ca experientele din trecut m-au facut sa fiu persoana care sunt astazi, tot as vrea, din cand in cand, sa ma pot intoarce in timp si sa am o scurta si lamuritoare conversatie cu tanara Lucia. Pentru ca as fi putut scrie trei romane, as fi putut demara o afacere de succes si as fi putut escalada Everestul daca mi-as fi canalizat energia si eforturile in directii constructive.

Pentru mine e tarziu, dar voi puteti (inca) invata din greselile mele. Asa ca am adunat pentru voi 10 sfaturi de dating pe care as fi vrut sa le stiu pe vremea cand eram (inca) singura:

1. Gasirea unui partener este doar unul dintre multiplele scopuri pe care le poti avea la un moment dat. Este o mare diferenta intre o prioritate si o obsesie. Lucrurile trebuie lasate sa-si urmeze cursul firesc, fara sa le fortezi in vreo directie. Cu cat esti mai relaxata in aceasta privinta, cu atat emani mai multa energie pozitiva si mai mult sex-appeal!

2. Atunci cand iti place de un tip, iar prietenii tai comuni au povestiri amuzante (si nu prea) despre el ca personaj principal in niste betii cumplite, sfarsite in toaleta clubului, deasupra vasului de WC, poate ar trebui sa-ti pui cateva intrebari. Nu prea ti-a placut cand nepotelul tau a vomitat in poala ta! Si vorbim de un sugar de un an!

3. Nu trebuie sa te gandesti ca gasesti pe cineva care considera ca esti suficient de buna pentru el. Trebuie sa te gandesti ca gasesti pe cineva cu care vei petrece teribil de mult timp si alaturi de care trebuie sa fii sigura ca nu te vei plictisi. Care are simtul umorului si care te completeaza, asa cum si tu il completezi pe el. Cu care impartasesti pasiuni si, mai ales, aceleasi viziuni legate de viata. Care te respecta si te apreciaza.

4. Fii sigura ca ai (mereu) in preajma un barbat care iti este doar amic si/sau un prieten gay! Ei iti vor oferi mereu o alta perspectiva asupra oricarei probleme, vor fi umarul pe care vei putea sa plangi, atunci cand esti deprimata sau coplesita de esecurile relatiilor tale sentimentale. S-ar putea ca prietenele tale sa fie mult prea subiective!

5. Uneori, partenerii nostri pot avea obiceiuri enervante, pe care le poti tolera, ignora sau trece cu vederea. Iar alteori aceste apucaturi sunt pur si simplu semnale ca nu te respecta deloc. Fii vigilenta si invata sa le deosebesti! Si, mai ales, nu ignora sfatul prietenilor tai atunci cand vor sa-ti deschida ochii.

6. Daca esti plictisita sambata noaptea, iar prietenele te-au lasat balta si au plecat din oras, nu-ti pierde timpul printr-un bar obscur sau galagios din Centrul Vechi!

Pentru ca, in mod sigur, nu vei intalni pe nimeni care sa-ti readuca buna-dispozitie. Asa ca, in loc sa mai comanzi inca un cocktail in care sa-ti ineci amarul, gandeste-te mai bine la un plan (mai constructiv) pentru weekend-ul urmator. Iar daca prietenele tale nu te vor putea insoti nici de data asta, ia-ti inima in dinti si du-te singura!

7. Nu-ti mai face griji ca esti prea inalta, prea grasa, prea pistruiata, prea scunda, prea orice!

La fel de bine, poti sa refuzi si tu potentiali parteneri, pentru ca nu le plac filmele europene sau pentru ca sunt vegetarieni. Ideea e ca totul e foarte subiectiv, si e mult mai important sa fii persoana potrivita pentru cineva, decat persoana perfecta din mintea ta. Idealul de perfectiune este foarte diferit de la un individ la altul, deci n-are rost sa-ti bati capul. In plus, stim cu totii ca perfectiunea este plictisitoare.

8. Du-te la cinema de una singura!

Si nu numai la filme! La muzee, in parcuri, la teatru! Ba chiar si in calatorii sau la spa! Atunci cand vei face parte dintr-un cuplu, iti va fi dor de perioada in care te bucurai de o libertate totala si nu trebuia sa-ti armonizezi programul cu nimeni! Faptul ca nu ai obligatii fata de nici o persoana inseamna ca nu trebuie sa faci compromisuri (serioase) atunci cand vine vorba de agenda ta. Asa ca savureaza din plin aceasta perioada!

9. O prima intalnire nu este o auditie sau o selectie pentru maritis!

Este doar o incercare si o tatonare, un prilej ca sa stabiliti daca va mai fi vorba si de o a doua intalnire. Asa ca trateaza lucrurile cu toata lejeritatea de care esti in stare, fii naturala, si nu analiza fiecare detaliu si cuvant (nici din partea ta, si nici din partea lui)! O astfel de analiza (lucida sau minutioasa) omoara orice dram de spontaneitate si, cu siguranta, cei ce s-au indragostit de la prima intalnire nu au analizat fiecare gest din comportamentul celuilat, ci s-au lasat dusi de val.

10. Daca un barbat spune ca este prea defect pentru tine sau prea indisponibil emotional pentru a avea o relatie, crede-l pe cuvant!

Chiar daca ti se pare ca e cu moralul sau respectul de sine la pamant, cand face astfel de afirmatii, fii sigura ca nu vei reusi sa repari nici un barbat defect. Si nici nu trebuie sa-ti pui mintea cu asa ceva! Pentru ca timpul tau e mult prea pretios! Si, cu siguranta, o astfel de confesiune este doar un mod in care incearca sa-ti spuna: „Nu simt ca vreau sa fac asta!'

Citeste si:
Lucruri pe care o femeie le considera respingatoare la un barbat

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
Noizz
Psychologies
Mai multe din lifestyle