Care-i treaba cu… filosofia Vetements?

Daca nu ai auzit pana acum de Demna Gvasalia si de Lotta Volkova, a venit momentul sa faci cunostinta cu un duo extrem de creativ – Gvasalia, designer & Volkova, stilist.

Care-i treaba cu… filosofia Vetements?

Cele dintre voi care au amintiri (inca) vii din perioada comunista isi aduc, fara îndoiala, aminte de clasicele apartamente de bloc, cu un decor indoielnic, in care pestele din sticla, un element omiprezent, trona deasupra televizoarelor, de traficul cu jeansi adusi din Turcia, de surprizele de la guma de mestecat Turbo sau de eternul permanent, mandria absoluta atunci cand venea vorba despre tehnici de infrumusetare. Nu intamplator am adus in discutie toate aceste lucruri – Demna Gvasalia, designerul Vetements, si Lotta Volkova, una dintre cele mai apreciate stiliste ale momentului, au crescut in fosta Uniune Sovietica, fix intre aceste coordonate estetice.

Daca te uiti cu atentie la imaginile din show-ul Vetements, vei observa o anumita apetenta catre zona mai putin glam – un soi de realism, transpus intr-o ecuatie extrem de fresh. Practic, aceasta mi se pare solutia castigatoare in 2016. Iar Demna Gvasalia & Lotta Volkova au transformat brand-ul Vetements in cel mai dezirabil nume pe care l-a livrat industria modei in ultimii ani.

Considerati noii copii teribili, cei doi nu tin cont absolut deloc de nevoia universala pentru frumusete sau perfectiune. Dimpotriva, isi exploreaza constant angoasele, nefiindu-le teama sa promoveze siluete atipice si figuri ce incita si provoaca, in egala masura. debate-mic

Demna Gvasalia a avut un parcurs extrem de interesant – originar din Georgia, Gvasalia este absolventul Academiei de Arte Frumoase din Antwerp. A fost, pe rand, head designer pentru Maison Martin Margiela si Louis Vuitton, iar acum este noul director artistic al casei Balenciaga. Lotta Volkova s-a nascut la Vladivostok si a studiat istoria artei, fotografie si design vestimentar la Central Saint Martins. In 2007 s-a mutat la Paris si a fost adoptata, foarte rapid, de cercurile exclusiviste ale nucleului modei pariziene.

Asadar, munca in echipa a celor doi reprezinta un fel de documentare a sfarsitului anilor 80 si inceputului anilor 90 – o perioada in care kitsch-ul era rege, iar prostul gust se instalase peste tot, mai cu seama in spatiile din fostul bloc comunist. Acum, in 2016, Vetements se identifica atat cu cele mai noi curente muzicale, cat si cu ideologia LGBT – practic, cu subiectele care preocupa o generatie.

Vetements inseamna mai mult decat haine – inseamna o filosofie de viata, o stare de fapt, o radiografie sociala. Iar creativitatea indiscutabila a duo-ului Gvasalia / Volkova se pliaza perfect pe toate aceste lucruri.

Bref, s-a nascut un brand care va face, cu siguranta, istorie. Istoria Vetements!

Foto: Imaxtree

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe elle.ro
Recomandari
peroz.ro
evedete.ro
Publicitate
Unica.ro
Mai multe din lifestyle